Divina Comedie

INFERNUL (I) partea 1

Fără să ştie cum , Dante se rătăcise şi ajunsese într-o pădure deasă, sălbatică şi întunecoasă , aflată pe fundul unei văi.

Tremurând de spaimă, înaintă anevoie până când văzu, peste vârfurile copacilor deşi şi ţepoşi, o colină înverzită luminată de soare, iar speranţa renăscu în sufletul lui.

Însă de-abia începuse să urce colina, când îi tăie drumul o panteră pătată.

Înfricoşat, Dante se opri la marginea pădurii, dar se pomeni în faţa unui leu puternic şi a unei lupoaice slabe şi fioroase. Cu sufletul la gură se uită şi într-o parte, şi în alta: Ce să facă? Unde să se ducă?

Privi îndurerat spre colina care pentru el însemna salvarea şi se afundă din nou în pădure,fără a-şi lua ochii de la cele trei fiare. Ah, era pierdut!

Deodată,se ivi lângă el o siluetă stranie,aproape transparentă.Strigă la ea :

-Orice ai fi,om sau duh,fie-ţi milă şi ajută-mă!

Îi răspunse o voce clară:

-Nu sunt om,dar am fost ,cu mii de ani în urmă.M-am născut din părinţi mantovani, în vremea lui Iuliu Cezar.Am fost poet şi am cântat căderea Troiei şi călătoria eroului Enea.

-Atunci,tu trebuie să fii Virgiliu,marele poet roman!Am învăţat multe de la tine! O,maestre! îl imploră el , ajută-mă să ies de-aici!

-Ai să ieşi ,Dante,îi răspunse Virgiliu şi ridică mâna, dar va trebui să faci un drum lung .Eu îţi voi călăuzi paşii pe lumea cealaltă .Mă vei urma în Infern ,printre cei condamnaţi pe vecie,în Purgatoriu,locul căinţei şi al speranţei .Şi apoi...

-Şi apoi,şopti uimit Dante , în Paradis?

-Da. Dar n-o să te duc eu în acel tărâm fericit, o va face cineva mai demn decât mine. Vino acum, urmează-mă !

Virgiliu se întoarse şi porni la drum ,însoţit de Dante. Soarele apunea de-acum şi umbrele se alungeau peste valea afundată în linişte şi mister. Un răstimp, Dante merse în tăcere , cuprins de îndoială.Să coboare în Infern?Cine ar fi putut s-o facă fără ajutor divin?