Divina Comedie

INFERNUL (l) partea 4

*

-O,tu,omule care ne-ai chemat,zise tânăra,şi care ai avut milă de noi,află că eu sunt Francesca da Rimini ,iar cel de lângă mine e Paolo Malatesta.Pasiunea ne-a orbit,ne-a dus la moarte,şi  împreună ne ispăşim vina.

Dante ştia trista poveste a lui Paolo si a Francescăi,ucişi de soţul ei,Gianciotto,aşa că şopti tulburat:

-Tu,Francesca,aveai un soţ.Cum ai putut să te îndrăgosteşti de alt bărbat?

-Întro-zi,răspunse Francesca,Paolo şi cu mine citeam dintr-o carte în care era vorba despre povestea de dragoste dintre Lancelot şi regina Guinevere.Iubirea lor s-a răsfrânt asupra noastră şi ne-a dus la pierzanie.

Pe când Francesca vorbea,Paolo plângea de disperare.Apoi se porni din nou furtuna,care i-a luat pe sus şi i-a dus departe,iar Dante,profund mişcat,se prăbuşi la pământ ca mort.

**

În scurtă vreme porniră din nou la drum şi ajunseră în al treilea cerc al Infernului.Aici cădea o ploaie rece şi monotonă,amestecată cu zăpadă;cobora murdară din cerul cenuşiu, iar pământul era o mlaştină urât mirositoare.

Ca să păzească acest cerc, era pus acolo un monstru îngrozitor:Cerberul,fiorosul câine cu trei capete.Lătra tot timpul şi se năpustea cu ghearele lui ascuţite asupra osândiţilor care zăceau în mocirlă:îi zgâria, îi sfâşia,îi sfârteca în patru, iar ei încercau în zadar să fugă de el,să se ascundă unul în spatele altuia. Văzându-i pe Virgiliu şi Dante,Cerberul sări la ei,dar Virgiliu avu prezenţa de spirit să ia un pumn de noroi şi să-l arunce în groaznica gură larg deschisă.Monstrul se linişti numaidecât,şi cei doi trecură de el, încercând să nu intre în noroi,dar tot mai călcau din când în când pe mâinile şi picioarele goale ale osândiţilor.

-Ce ispăşesc aceşti oameni? Întrebă Dante tulburat.

-Păcatul lăcomiei,răspunse Virgiliu.Cât au fost în viaţă au mâncat ca nişte porci,iar acum sunt condamnaţi să stea pe vecie în noroi,ca porcii..