The New Generation

Capitolul IV

Credeam că murisem. Însă nicio șansă, încă simțeam înțepături la nivelul cefei. Eram întinsă pe pământul tare.

Mai întâi am fost zdrobită de un copac, apoi sunt lovită mișelește de....

Îmi aminteam, voiam să ucid acel copil, dar am fost oprită.

Mulțumeam celui care m-a făcut să îmi pierd cunoștința. Nu îmi doream să devin o criminală, copilul oricum ar fi murit curând...

"Hannah, sper doar că gândește traumatizarea din tine. Cum poți avea curajul să privești lucrurile cu atâta indiferență? "

Subconștientul avea dreptate. În câteva minute devenisem, puțin spus, o persoană îngrozitoare, m-am transformat într-un monstru, o fiară vrednică de dispreț.

Îmi deschid ochii. Era noapte iar focul se stinsese de mult. Nu erau stele. Nici nu a plouat.

Vremea poate fi controlată de Lideri, iar în "semn de respect" pentru cei care au fost jertfiți pe câmpul de luptă trimit ploaie, pentru a curăța păcatele, sângele, trupurile.

Dar acum nimic! Au masacrat sute de oameni nevinovați! Totul pentru pacea lor manjită cu mâinile atâtor ființe minunate, pierdute pentru totdeauna. Devenisem și eu una de a lor. Doar încercând să iau un suflet e ca și cum aș fi furat mii.

Începusem să tușesc. Palma mea a fost bandajată cu o fașă albă, curată. În momentul acela era roșie.

Aveam un alt bandaj în jurul capului și a abdomenului. Piciorul meu stâng era scrântit.

Cineva mă salvase. Avea grijă de mine.

"Ce risipă! Eu nu merit ajutorul nimănui!"

Încercam să mă ridic. Mi-am dat un răgaz de câteva secunde pentru a-mi lua avânt. Trebuia să mă ridic din prima încercare, altfel nu cred că aș fi rezistat durerii.

Am tras aer în piept provocându-mi o tortură îngrozitoare, dar asta era pedeapsa mea.

Încet îmi ridicasem capul câțiva centimetri. Vedeam stele verzi. Tot corpul începuse să îmi zvâcnească, să urle, implorând stingerea flăcării care încă ardea slab în mine.

Mă gândeam la următoarea mișcare.

"Ce pot face acum. De țipat oricum nu pot."

Îmi doream ca cineva să îmi explice această situație.

Ce se întâmplase mai exact? Existau supraviețuitori?

Am fost ținută în suspans mai mult de jumătate de oră. Mă plictisisem să numar minutele. Îmi făcusem mii de speculații, majoritatea dovedindu-se adevărate.

Priveam cerul negru. Încă se putea simți mirosul sângelui. Însemna că nu am fost deplasată mult.

Auzisem pașii înainte de a-l vedea sau de a-mi spune ceva, dar vocea lui tot mă făcu să vreau să o iau la fugă, dar evident nu puteam.

- Ti-ai deschis ochișorii micuță ucigașă?

"Ucigașă... această persoană este cât se poate de sinceră și dură."

-Tu m-ai ajutat? am întrebat parcă strangulată.

El pufni disprețuitor și se deplasă în așa fel încât acum îl puteam vedea.

Un tânăr îmi zâmbea trist. Ochii negri, părul blond, dacă nu aș fi fost așa buimăcită pe moment poate nu o mai făceam, dar l-am asemănat cu un înger.