Holly sorbi din paharul de ciocolată caldă, fară să scape vreun moment contactul vizual, înainte n-ar fi reușit să-l susțină, dar acum nu-i păsa, inima ei era plină de furie. Își sprijini capul în ambele mâini, aruncându-i un zâmbet ironic răutăcios. Colțurile lui se arcuiră într-un zâmbet, nu prea observa chinul lui Holly de a-l enerva. Se uită la ea cu ochii aceia mari și albaștrii, făcând-o pe Holly să se enerveze și mai tare. Încerca să-l aducă într-o stare de exasperare, dar în realitate ea era cea exapserată, pentru că el stătea lejer, pe scaunul roșu din catifea din Columbia's Café. Holly își mușcă buza, apoi se uită la ceasul telefonului ca să-și numere minutele de stat în compania acestui om dezagreabil.
- Cum mai îți este viața, Holly? o întrebă cu vocea lui răgușită și sexy, care acum câtva timp lui Holly îi provoca fiori pe șirea spinării.
Holly își mușcă buza, apoi zâmbi. El nu avea niciun drept să știe asta, nu după câte îi făcuse. Se apropie de chipul lui.
- Eram fericită până să te revad, răspunse rapid Holly.
El își mușcă buza, apoi zâmbi, deschizând gura și închizând-o la loc. Holly fu mulțumită de răspunsul dat, acum având un licăr răutăcios în ochi. Se concentră asupra ei, nu voia ca prezența lui să o agite sau să-i distragă atenția. Trebuia să rămână sigură pe ea. Lupta abia începea.
- Ultima dată când ne-am întâlnit, ai plecat plângând, spunând că ții la mine, punctă Aiden, iar Holly închise ochii pentru câteva secunde, apoi se reconcentră. Încă mai ții la mine?
Holly începu să tremure. Își mușcă buza de mai multe ori, apoi deschise gura și o închise la loc. Începea să se panicheze, respirația îi era accelarată, în aceeași măsură cu pulsul. Mări ochii, apoi încercă să-și recapete siguranța pe sine. Se uită la el cum zâmbea. Nu, nu îl va lăsa să câștige. Nu de data aceasta. Mâinile încă îi tremurau, dar măcar își recăpătase siguranța în glas:
- Nu, nu mai țin la tine, spuse Holly, ascunzându-și emoția din voce.
Aiden se uita la ea, și-și împleti degetele. Ranjetul nu-i dispărea deloc de pe față, enervând-o la culme pe Holly.
- Atunci de ce-ți tremură mâinile? întrebă el.
Holly se uită la mâinile ei. Tremurau din toate încheieturile. Respirația îi era accelerată și se panică. Trebuia să facă ceva. Nu trebuia să câștige el. Orice ar face nu trebuie să câștige el. În Seattle își făcuse o promisiune, trebuie să respecte acea promisiune, trebuie să o respecte, își repetă în minte. Holly zâmbi, apoi își flutură parul scurt și răspunse:
- Simplu. Am Parkinson.
CITEȘTI
Sărută-mă din când în când
RomanceCând Holly a venit la facultate la New York avea trei lucruri în minte: să-şi facă un rost, să se acomodeze la facultate şi să nu dea de probleme. Dar când într-o seara la o petrecere, dintr-o beţie prostească ajunge să se certe cu bad boy-ul şi cel...
