From business to love (PAUZA)

Capitolul 9

A/N: Ii dedic acest capitol lui @DumitrescuMarilena pentru cuvintele de incurajare pe care mi le-a spus o data. Multumesc mult draga mea, sa stii ca m-au ajutat enorm.

Este ora patru dupa amiaza si inca stau pe scaunul asta nenorocit din birou. Blake a plecat acum o ora acasa... ma rog, defapt eu l-am trimis acasa pentru ca mai avea putin si adormea in fund. Se vedea pe fata sa ca nu prea a dormit. Intr-un fel imi pare  rau ca l-am lasat sa astepte dupa mine. Da am zis intr-un fel, pentru ca fata de ce mi-a facut el, faptul ca l-am lasat sa astepte e o nimica  toata. 

Oare am facut bine ca i-am oferit inca o sansa? Oare va irosi si sansa aceasta? Oare ma va face fericita? Oare, oare, oare... Toate intrebarile incep cu "oare". Am vazut in ochii sai ca regreta si ca ii pare rau. Foarte rau. Poate el chiar tine la mine. Poate o sa ajunga sa ma iubeasca. Asa cum il iubesti tu. Eu nu il iubesc. Nu sigur ca nu. De aceea i-ai mai oferit inca o sansa. Pentru ca il urasti. La naiba cu tine subconstientule. De ce trebuie sa ai dreptate? Mereu am dreptate. Sunt mai desteapta ca tine. Eu gandesc lucrurile la rece, nu ca tine. Te gandesti la fiecare amanunt si iei in calcul fiecare posibilitate. La naiba... iar are dreptate. Faptul este consumat deja... asa ca fie ce o fi. Hai sa il lasam pe Blake deoparte pentru moment si sa nu ocupam si de firma. Mai am de facut inca o rochie pentru prezentarea de vineri.  Trebuie sa o termin si sa duc schita lui Paulo. Vreau ca prezentarea de vineri sa fie perfecta. Va fi si sponsorul de fata si vreau sa stie ca a facut alegerea potrivita cand a virat banii in contul nostru.Rochia va fi dintr-un material alb si foarte gros si vreau sa fie pana in pamant. Ultimul model va prezenta rochia si va fi stralucitoare. La propriu si la figurat. 

***

Dupa inca doua ore de stat pe scaunul ala nenorocit, dar foarte comod, m-am intreptat spre "ateleriul de lucru" al lui Paulo. In sfarsit am terminat schita. In sfarsit pot sa ma duc acasa si sa fac... nimic. Da nu prea am ce sa fac acasa. Poate ai putea vorbii cu Blake. Da, poate. Dar nu o sa o fac. Nu imi calc pe orgoliu. E prea mare... ce sa ii fac? Am intrat in biroul lui Pablo si i-am inmanat schita. Acesta doar a luat si s-a pus pe treaba. Doamne, oamnei mai silitori ca el nu am vazut. Ne intelegem doar din priviri, asa ca numai trebuia sa ii spun ca trebuia sa se apuce cat mai repede de rochie.

- Cred ca stii ce ai de facut, Pablo, i-am spus eu cu toate ca stiam ca nu are rost sa ii mai spun. Vreau ca rochia aceasta sa fie cea mai frumoasa creeatie a ta. Daca nu iti place ceva poti sa mai schimbi, sa mai pui ceva accesorii, orice vrei tu.

- Sigur Bonita. Poti sa pleci acuma acasa. Cred ca esti de mult aici. Ma ocup eu de tot, tu trebuie doar sa treci maine pe aici sa spui ca totul este perfecto, mi-a spus el pe accentul sau italienesc pe care il ador. Cu toate ca e in America de 10 ani, tot nu a "primit" accentul nostru.

- Ok atunci. Ma las pe mana ta... ca de fiecare data, am spus eu in timp ce mergeam spre iesirea din "atelier". 

Abia astept sa ajung acasa si sa mananc ceva, iar dupa sa ma culc. Sau poate o chem pe Jessica la mine. Avem de discutat despre prezentare si nu am mai pierdut timpul cu prietena mea cea mai buna de mult timp. Foarte mult timp. Nici numai stiu cand am stat ultima data amandoua la mine in pat si ne uitam la filme de toate felurile si mancam toate prostiile nesanatoase.

Am iesit incet din cladire si m-am indreptat spre masina. Am intrat la fel de incet in ea si am bagat cheile in contact. Imediat ce am auzit motorul masinii torcand sub mine m-am relaxat. Cand conduc parca ma desprind de lumea reala si intru intr-un alt univers. Intr-o lume paralela. Nici nu mi-am dat seama cand am intrat in garajul casei mele. Am scos cheile din contact si am inchis usa garajului. Am mers spre intrarea casei, iar cand am vrut sa deschid usa, de maner era agatat un biletel roz.