Yalan

Capitolul 1

„Când te duci intr-o grădină ce floare alegi prima?"

Singura sursă de lumină din camera aceea erau lumânările parfumate cu o aromă de vanilie ce se simțeau peste tot. Eram parcă hipnotizat de acele lumânări care stăteau înghesuite pe cele două noptiere de lângă pat. Ardeau rapid, iar ceara care se scurgea îmi amintea de cineva. Era ca o amintire pierdută, un deja vu, dar nu eram conștient de ce mi se întâmpla.

Analizasem situația cu mai multă atenție și nu mi-a luat mult timp să realizez că visam. Mă aflam în camera de oaspeți a casei mele. Același pat era fixat în mijlocul camerei, același dressing de culoarea cremului, același tapet înflorat cu auriu. Eram în casa mea, în schimb cu spatele la mine stătea o fată minionă cu un păr lung, șaten, de aceeași culoare cu nuanța cafelei cu lapte. Rochia de pe ea era neagră și înflorată cu flori galbene spre crem, care era aproape până la glezne și cu mânecile lungi.

Singurele care luminau încăperea erau stelele și lumânările ce parcă și ele voiau să ne lase în beznă totală. Fata nu voia să mă privească. Stătea cu spatele la mine, iar eu mă simțeam trădat și anihilat, secat de puteri din cauza ei. Ceara se prelingea pe cele două noptieri de culoarea lemnului de nuc, iar noi parcă eram pierduți în neant.

Semănam cu doi întunecați decăzuți ce erau ca și mâna de oțel a Diavolului.

Partea mea ce se uita la acea șcenă iluzorie, menită pentru a se înfrupta din inconștient, voia să-i vorbească, să afle ce se întâmplă. Dar în schimb, eu, cel din vis, o marionetă a propriilor gânduri, tăceam, pentru că și tăcerea avea un răspuns.

— Toți venim cu un scop. Din păcate, se pare că eu mi l-am îndeplinit! aud din senin glasul ei firav și fără vlagă.

Parcă cuvintele ei aveau o atingere aspră asupra mea, ca și cum aveam un cuțit înfipt în inimă și ea l-a înfipt mai adânc. Se simțea la maxim, se accentua. Nu mă refer la artere sau atunci când sacrifici un animal sau înfigi cuțitul, și după îl scoți. Era ca și cum cuțitul era înfipt în sufletul meu, fiind un atac la adresa lui. Era ca o arsură, o înțepătură uriașă pe care subconștientul simțea și știa de acea durere.

Am început să-mi mișc buzele încet, râvnind să spun ceva și să mă revolt împotriva ei. Partea mea care trăia în acel moment voia să se revolte, iar partea ce privea ca la un film momentele dintre mine și ea, voia să o ia în brațe și să uite totul. Din păcate, cel ce deținea controlul era marioneta care trăia pe pielea sa durerea și toate sentimentele negative. Iar cel ce privea, acea parte din mine doar analiza.

— N-ai mințit când ai zis că ești fiica Diavolului. Îmi dau seama că i-ai moștenit calitățile! Tânăra stătea nesmișcată, ascultându-mi vocea ca o melodie melancolică.

Voiam să-i rănesc orgoliul, pentru că cel ce simțea durerea voia să se revolte, să distrugă tot în calea lui. Acea parte din mine simțea nevoia să se descarce. O cunoșteam prea bine pe fata cu părul cafeniu. Până și cel care făcea parte din mine și împușcă cu venin și otravă în ea, o cunoștea. Eu, cel care încercam să îmi creez o opinie obiectivă, doar trageam concluzii pripite. Știam unde să o lovesc, îi știam punctele sensibile pe care nu mi le arătase până în acel moment.

Iar eu cel care visam și eram conștient de acel vis, priveam ca la o amintire din trecut, dar nu-mi aminteam ce mi se întâmplase sau mai bine zis ce ni se întâmplase.