Yalan

Capitolul 2

„Mai exact pericolul din ea îmi amintea de pericolul din mine."

          După ce am terminat de vorbit cu bătrânica din cimitir m-am întors acasă. Mă simțeam secat de puteri și neputincios, mă durea sufletul foarte tare, era ca și cum mi se rupseseră toate oasele iar durerea se adâncea și mai rău. Norocul meu era că mă ascundeam de toți, nu voiam să le arăt că îmi pasă pentru că atunci eram luat peste picior și îmi știau toate verigele slabe.

          Țineam totul în mine, mă ascundeam în camera mea întunecată unde câteva raze de soare își mai aminteau din când în când să mă vegheze. Când îmi părăseam locuința eram acel om de piatră căruia nu-i păsa de nimeni, sau cel puțin asta voiam eu să arăt.

         Eram un om trist, bipolar, ce nu-și putea controla sentimentele.

            Stăteam pe jos rezemat de pat și analizam tavanul camerei mele cu atâta atenție. Parcă mă pierdusem în acel alb al tavanului, asta dându-mi posibilitatea să opresc râul gândului din a se scurge lin prin mintea mea și esența mea.

              Plictisit de tot, m-am dus spre balcon, m-am așezat pe scaunul din fața balustradei din lemn, mi-am scos pachetul de țigări și bricheta din buzunar, mi-am trântit telefonul pe masă si după mi-am aprins țigara.

            Mi-am luat telefonul în mână și am început să-mi verific notificările și mesajele. Aveam câteva mesaje de la Zoe, mai exact „actuala mea iubită" între ghilimele. Sentimentele față de ea dispăruseră de o veșnicie, dar îmi făcea plăcere să mă ascund în public după o cortină, una care arăta ce viață perfectă am.

        Zoe făcea parte din acest decor toxic și dureros.

              Însă niciodată nu i-am dat vreun motiv să simtă că relația noastră se destramă. Întotdeauna am încercat să par genul de iubit grijuliu și afectuos, acest lucru îl făceam din singurul fapt că aveam nevoie de un refugiu în care să uit de tot ce mă măcina.

              Am deschis mesajeria și am văzut cinci mesaje necitite de la ea, de acum două ore. Mi-a urat o dimineață bună și dacă aș avea chef să mă duc la petrecere lui Ash mai pe seară, acesta fiind un bun prieten cu care eram destul de apropiat. I-am răspuns că o să vin și i-am trimis și câteva inimioare. Poate că o petrecere nu avea să strice, poate chiar avea să mă destindă un pic din monotina asta infernală în care doar mă înec în durere.

             Am început să mă uit din nou la casa doamnei Torres care arăta cam pustie. Nu puteam înțelege de ce eram atât de atras de casa ei. Doamna Torres era o femeie destul de amabilă în general, și mai era și bună la suflet sau cel puțin așa o vedeam eu și cei din jur. Avea un copil de vreo șapte ani și altul care trebuia să se nască în curând.

             Mama era bună prietenă cu ea și soțul ei, acum însă tata ținea legătură cu aceștia pentru că soțul ei se ocupa cu anumite afaceri din care și tatăl meu avea de câștigat. Mereu eu și tata eram invitați la cină sau tatăl meu îi invita pe ei. Ca de fiecare dată amândoi trebuia să dăm bine în fața lor și, ca de obicei, fiecare familie avea de câștigat din aceste întâlniri de afaceri care se făceau de ani întregi.

            Un trup îmbrăcat într-o rochie albă din dantelă îmi atrăsese atenția, fata care tocmai ieșise pe terasă s-a așezat în balansoarul de culoarea untului, înflorat cu diverse tipuri de flori. Avea picioarele strânse de corp, legănându-se ușor cu balansoarul. În mână avea o carte cu o copertă albastră și cu un chip alb de porțelan, era un chip al unei fete cu o parte a părului mai lungă și una tunsă mai scurt. Părul fetei de pe copertă era alb, o șuviță îi era căzută peste un ochi gri ce dădea spre negru, iar celălalt ochi era albastru și clar, sus pe copertă era scris Lissa Price, iar în jos era scris titlu Starters.