Mi-ai spus să te închid în oasele mele, lăsându-te acolo, să putrezeşti. Nicio şoaptă surdă nu ți-am adresat. Te-am izgonit din grădina Edenului ce se află în sufletul meu prăfuit de oboseală, şi te-am târât în Purgatoriul rece şi sfâşietor de unde ai evadat. Mi-am forțat degetele palide să nu-ți mângâie chipul întunecat. Nu ți-am căutat privirea cercetătoare pentru că mi-e teamă. Un singur moment de slăbiciune patetică şi mă voi întoarce la tine în genunchi, plângând amarnic şi cerşindu-ți dragostea inexistentă, pentru a doua oară.
Am decis să mă îndrăgostesc de altcineva. De mine, de lume de toate lucrurile pe care nu le puteam vedea cât eram prizonieră în brațele tale. În camera-mi de tortură nu exista nicio fereastră care să-mi tenteze privirea; pereții de un alb cenuşiu mă exasperau cu puritatea şi paliditatea lor; salteaua a luat forma trupurilor noastre unite şi de fiecare dată când o priveam lacrimile nu se mai opreau din avalanşa cutremurătoare. Întunericul nu mă mai speria. Nu mai văzusem lumina de luni interminabile. Demonii se rezemau de pereți şi mă păzeau tacticos până îți aminteai de existența mea efemeră şi veneai să vezi cum îmi târam zilele cu disperare. Tăceau. La început urlam până îmi sfâşiam corzile vocale; mă izbeam puternic de uşa aceea metalică pe care stau scrijelite cu sânge cele mai veninoase blesteme pe care ți le-am închinat. Râdeau de neputința mea cu lacrimi negre, de cerneală uleioasă. Eram unica lor sursă de amuzament, unul macabru. Acum am încetat să mă mai zbat. Tac. Bănuiesc că dacă aş spune şi cea mai scurtă silabă, nu aş fi capabilă să-mi recunosc vocea.
Îți aud paşii pe hol şi înght în sec. Gâtul îmi este uscat şi vâjâitul din urechi se întețeşte. Ei ies.
Mă ghemuiesc tot mai mult, strângându-mi genunchii osoşi la pieptul ce mi se zbate cu violent. Ești aici. Parfumul tău se dizolvă în toată încăperea, și în timp ce îl inhalez simt cum plămânii îl reneagă, obişnuiau să facă acelaşi lucru cu fumul de țigară, înainte să te iveşti în calea mea.
Te apropii şi te laşi pe vine în fața mea apucându-mi palmele şi sărutându-le tandru pe interior. Deja trupul îmi rezonează cu al tău. Nu mai cunoaşte altă atingere cu excepția celei oferite de tine. Ştii ce efect ai asupra mea şi simt cum rânjeşti arogant. Nu-mi ridic privirea spre tine, strâng ochii cu putere şi-mi doresc să te evapori. Mă tragi spre tine, forțându-mă să părăsesc parchetul rece dar sigur, încătuşându-mă în brațele tale. Capul îmi ajunge pe piepul tău. Niciodată nu ți-am auzit pulsațiile inimii, ajungând la concluzia că nu există în acea cutie toracică plină de pânze de păianjen şi molii. Un suspin îmi calcă buzele şi liniştea se sparge. Îmi ridici forțat bărbia şi ne privim. Nu mai pot opri furtuna. Încep a plânge isteric, cu sughițuri constante şi lacrimi şiroaie. Cum nu am putut vedea ce ființă perversă sălăsluieşte în spatele acelor ochi de culoarea toamnei târzii?! Îmi spui să nu plâng, că nu am un motiv întemeiat. Că exagerez.
- Te rog, îndură-te de mine şi lasă-mă să plec.
- Mi-ai jurat credință şi iubire veşnică.Bine ai venit în Iadul ce singură l-ai creat prin acel legământ.Ar fi trebuit să te gândeşti de două ori înainte să dansezi cu diavolul.
