Cassandra deschise ochii, uitându-se în ochii persoanei care o capturase. EVELINE?
-Prințesă... Tu o să mergi acum cu mine. Cine stie pe unde te aventurezi.
-Șii... Vreți să facem ceva? Întrebă Natalia.
-Ce?
-Ăăămm... Ne punem întrebări una alteia.. Deci, vă place de cineva?
-Nu. Spuse dur Eveline, pe care acest subiect o enerva.
-Remus. Spuse Cassandra șoptind.
-Poți să repeți? Pentru o secundă am auzit Remus. Spuse Eveline, mutându-și privirea pe Cassandra.
-Remus. Spuse mai tare.
-Remus? Ăsta cine-i? Întrebă Natalia cu zâmbetul până la urechi.
-Scumpa mea parteneră aeriană.. Remus.. Remus Lupin.. Ți se aprinde vreun beculeț când auzi asta?
-Stai! Spuse Natalia. Lupin? Băiatul pe care Greyback vrea să-l omoare?
-Ce vrea? Cassandra simțise cum aerul i se oprise în piept. Nu. Nu o să-l lase să-l omoare. Nu după tot ce se întâmplase.
*
Remus se uita pe pereți. Nu mai suporta. Trebuia să o găsească pe Cassandra, chiar dacă prietenii săi erau sau nu deacord cu asta. Și-a luat geaca de pe marginea patului și a ieșit afară fără să-i trezească pe băieți. La cât de mult o visase, Remus îi cunoștea toate trăsăturile feței Cassandrei. În față îi apăruse momentul când îl văzuse pe Luka sărutând-o.. Momentul când și-a dat seama că simte ceva puternic pentru ea. Nu mai putea așa. S-a aruncat în lac, înotând în apă rece. Dacă nici asta nu-i limpezea mintea, rămânea fără soluții. Trei siluete se apropiaseră de el, două dintre ele sărind în apă. Chiar și în întunericul nopții, Remus reușise să-i recunoască ochii Cassandrei. S-a apropiat de ea și a sărutat-o, convingându-se că nu e doar un vis. Era acolo.
Cass pov.
Mă uităm la el. Ochii lui sclipeau.. Nu! Te rog, nu plânge. L-am strâns puternic în brațe, pentru al liniștii. Apoi deșteptul de Cap-de-mop își face apariția lângă Eveline, privindu-ne somnoros.
-Cassandra? Ce papuci cauți în lac? Noi te-am căutat ca nebunii și tu erai la ceai cu Calamarul Uriaș?
Era clar că era mort de oboseală. Nici nu cred că știa ce zice. Șii.. super! Grupul se strânge în jurul lui Eveline, care părea încordată. Doamne.. Ce e cu ea? Când am întâlnit-o prima oară era mai... zâmbitoare.. Tu ești în brațele băiatului pe care-l iubești și tu te gândești la Eveline? Nu ești normală, jur! Normal! Puteam să fac ceva fără ca scumpa mea conștiința să facă pe inteligenta pe aici? Nu, nu puteai. A ba da.. Să te gândești la Eveline. Va rog, omorâți-mă înainte să mă omoare propria mea conștiința. Lumea te iubește prea mult așa că n-o să te omoare, deci pe mormântul tău o să scrie așa: Am iubit lumea cum mă iubea și ea, m-a omorât însuși conștiința mea, când mă gândeam la Evelina. Nu vreau să mă fac proastă singură, dar sunt destul de sigură că numele ei este Eveline, cu 'e' nu cu 'a'. Știu și eu cum o cheamă, doar sunt conștiința unei fete deștepte, dar ce să-i fac eu.. trebuia să-mi iasă rima. O să mor! Pe mine mă omori tu cu prostia ta. Ești în brațele lui Remus idioato.. Nu te mai certă cu mine și nu te mai gândii la Eveline.
M-am uitat la Remus care îi privea pe ceilalți zâmbind, ținându-mă în brațe.
Am ieșit din lac și i-am tras după mine în castel. Eram conștientă că urma un interogatoriu lung și obositor.
-Unde ai fost? Mă întrebă Sirius.
-Răpită. Răspunse Eveline în locul meu.
-Cee?? Sărise James. Cine ar putea să o țină pe ea captivă?
-Greyback și aliații lui...
