Iron Queen

Prolog

      — Cum a fost călătoria?

      Charon, barcagiul cu obraji supți și piele pământie, îi întinse zeiței o mână osoasă, cu degetele ca niște vreascuri gata să trosnească în orice clipă. Dar zâmbea, de asemenea. Bătrânul șarlatan era mai puternic decât lăsa să se vadă ori decât părea pe sub roba ruginie.

      Hecate își arcui buzele, împingându-și de pe creștet gluga fumurie. Își adună faldurile întunecate care șopteau în urma ei și, cu ajutorul lui Charon, coborî din luntre.

      Cheile prinse de mijlocul suplu clincăniră când se aplecă în reverență. Reuși să-și ascundă surprinderea sub un licărit jucăuș al ochilor.

      — Preamărite, își ridică privirea din praful negru. Nu mă așteptam câtuși de puțin să...

      Se opri când buzele lui dezveliră un rânjet ironic. Hecate râse slab și se ridică, îndreptându-și spatele cu mândrie. Amândoi urau lingușeala.

      În spatele lor, râul Styx, cu apele lui negre, se învolbura sub mâinile și sufletele care se iveau dintre valuri, legănând cu toate luntrea.

      — Mult mai plăcută decât mă așteptam, dădu în sfârșit răspunsul. Au fost cu toții... tolerabili.

      Îi auzi pufnetul și amuți o clipă, încercând să-și ascundă ea însăși iritarea.

      — Ar fi fost cu mult mai bine, sunt sigură, dacă și tu te-ai fi obosit să vii...

      — Dacă m-aș obosi să vin de fiecare dată când un copil de-al lui Zeus se naște, cei de aici ar muri așteptându-mă! i-o întoarse mohorât.

      Hecate chicoti totuși, însă Charon îi aruncă o căutătură cruntă. Poate că unele vorbe glumețe erau mai amuzante pentru nemuritori.

      — Ia de-aici, bătrâne! îi aruncă un obol aurit. Îți sunt recunoscătoare pentru drum! îi dărui un zâmbet care păru să-l îmblânzească.

      Charon nu spuse nimic. Își lăsă însă fruntea în țărână în fața Celui Nevăzut, așa cum făcea de fiecare dată când îi părăsea prezența.

      — Suflete de adus?

      — Doar cele care așteaptă pe maluri, fără bani, Stăpâne. Dacă îmi îngăduiți...

      — Du-te, încuviință.

      Charon părea întotdeauna nespus de ușurat când îi părăsea prezența și se reîntorcea la barca lui monstruoasă. Când nu avea suflete de cărat, părea pur și simplu mulțumit să-și găsească liniștea navigând încoace și încolo, pe oricare dintre cele cinci râuri.

      — Hermes e încă voios la festin, nu mă îndoiesc, Hecate rosti sec. Nu o să vină nimic ghidat de el aici pentru câteva zile. Cred că o să fie liniște... aruncă o privire în jur, ca și cum ar fi vrut să se asigure.

      Dar chiar în timp ce făcea asta, știa că se înșela. Hermes îi ghida pe cei bătrâni, doborâți de bătrânețe, firesc și blând. Chiar și în absența lui, rămânea Thanatos, cu morțile lui bruște, violente și dureroase.

      — Darul meu a fost unul potrivit? îl auzi întrebând.

      Hecate fu surprinsă să constate că o vinovăție ascunsă răzbătea din glasul lui. Copilul era al lui Zeus, dar era, în același timp, și copilul surorii lui. O soră cu care împărțise întunericul și groaza din pântecele lui Kronos.

     — Hera și Afrodita par să se fi bucurat mai mult de el, decât Demeter. Ar vrea să le trimiți și lor asemenea pietre prețioase, chicoti ușor. Doar le știi. Ea, în schimb, și-ar fi dorit doar să vii, Aïdes*... E rănită. Nu a vrut să o arate, dar ceea ce a făcut Zeus... Hecate clătină din cap. Demeter însăși a vrut să nască în tăcere, fără ca nimeni să o ia în seamă...

     — Regret să aud asta, rosti simplu. Dar ceea ce a făcut fratele meu era de așteptat. După Themis, Metis, iar acum Hera...

     — Știe. Nu a spus-o, firește, dar știe. Spera, totuși, că Zeus o va alege pe ea. Asta i-a promis, Aïdes! A trădat-o, iar mariajul și căsătoria îi vor reveni toate...

      — Păzește-ți cuvintele, Hecate, o avertiză. Alegerea fratelui meu în privința reginei lui nu mă privește.

      Privirea ei, de obicei tulbure, se agită și mai tare, ca un pumn de stele incandescente. Totuși, nu putea să îl contrazică.

      Biata Hera... Atât de veselă și însuflețită acum. O să o distrugă...

      — Nu, într-adevăr. Dar Olimpul clocotește și pare că fiecare dintre ei stă să erupă...

      El râse slab, uitându-se la ea usturător de ironic.

     — Nici asta nu-mi pasă câtuși de puțin. Mi-am cedat locul în Dodekatheon*, după cum bine știi. Nu mai sunt unul dintre ei...

     Dacă până acum merseseră umăr la umăr, acum el i-o luă în față cu pași măsurați, arătându-și poziția supremă prin statură.

     — Poate fi așa cum spui, dar nici Zeus, nici Poseidon, nu pot lua o decizie definitivă fără tine...

     — Și de aceea sunt dispus să particip. La nevoie, rosti apăsat. Cu ce își umplu ei timpul cât stau degeaba nu mai e treaba mea.

      Și cu asta se roti de-a binelea pe călcâie, lăsând-o în urmă și îndreptându-se spre Sala Judecății. Probabil își spunea că irosise deja mult prea mult timp cu ea.

     — Nu ai de gând să întrebi nimic despre copil? Demeter spune că de acum e tot ce are mai scump pe lume...

     Asta îl făcu să se oprească o clipă, convins că nu va avea liniște din partea lui Hecate până când nu va arăta un strop de interes, câtuși de puțin și neadevărat.

     — Ei bine?

     Hecate rânji mulțumită.

     — Are o fiică. Chiar Demeter i-a ales numele, înaintea Moirelor...

     Nu zări vreun strop vădit de mirare pe chipul lui, deși îl simțea clocotind înăuntru. Era un lucru mare – și cumva necugetat – să dai un nume fără să asculți glasul Moirelor. Tentai destinul și te jucai cu soarta noului-născut.

     Dar Demeter era Demeter.

      — I-a spus Kore.

      Aïdes ~ nume alternativ pentru Hades în mitologia greacă

     Dodekatheon ~ Cei Doisprezece Olimpieni, zeitățile care au reședința pe Muntele Olimp și care sunt priviți ca luând decizii într-un consiliu. Membrii sunt general recunoscuți ca fiind Zeus, Hera, Poseidon, Apollo, Artemis, Hermes, Athena, Ares, Afrodita, Hefaistos, Dyonisos și Demeter.

      Inițial, Hestia era membru în locul lui Dyonisos, fiind așadar șase zei și șase zeițe. Atunci când Dyonisos a fost adăugat, iar membrii au devenit treisprezece, Hestia a hotărât să se retragă pentru a nu se ajunge la conflicte.

     Hades, Zeul Morții, nu este privit ca parte din Dodekatheon, fiind rege al propriului tărâm și nefiind locuitor al Muntelui Olimp.