Iron Queen

IV.

  
      "Minthe was once a nymph beneath the Earth. And she lay in the bed of Aidoneus [Hades]. But when He fell in love with the maid Persephone and took her as his Queen, then Minthe complained loudly with overweening words and raved foolishly for jealousy."

Opian

  
      — Așa că vrei să folosesc pasajele ascunse. Ca o simplă servitoare, din câte înțeleg... Te fac de rușine?

      — Minthe...

      — Continuă și spune-o: nu mă consideri demnă de tine, așa că este mai bine să nu mă vadă nimeni.

      — Oprește-te! mârâi. Știi foarte bine de ce vreau să folosești acel pasaj când vii aici. Ți-am spus deja de o mie de ori că nu-mi plac bârfele.

      Minthe pufni, enervată. Se ridică în capul oaselor dintre cearșafurile șifonate de plăcere.

      — De parcă cuiva din locul ăsta i-ar păsa de bârfe. Cel mai mult se poate întâmpla ca mucegăitul de Charon să ridice o sprânceană! Și atunci toată lumea știe că eu sunt...

      — Subestimezi abilitățile nepotului meu, Minthe, Hades o întrerupse. Hermes abia așteaptă să aibă povești noi pe care să le povestească celor din Olimp și, dacă ar avea șansa să fure unele din regatul morților, cu siguranță nu ar rata ocazia. Habar n-ai cât de repede circulă zvonurile, mai ales dacă Hermes le pune la dispoziție.

      — De ce îți faci atât de multe griji pentru reputația ta? Pe Tartar, pur și simplu nu te poți relaxa nici măcar puțin!

      — E destul, Minthe. Oprește-te, vocea zeului era calmă, ca întotdeauna, dar din tonul lui nimfa știa că devine irascibil. Vei face ceea ce ți-am spus.

      Ochii lui se întunecară; dură mai puțin de o clipă, dar fu suficient ca Minthe să priceapă. Era tonul vocii lui – tonul căruia toată lumea știa că trebuie să se supună. Chiar și Minthe. Înghiți în sec și aprobă în tăcere printr-un semn din cap.

      — Nu apreciez mania ta de a le spune tuturor despre noi. Ce se întâmplă în aceste camere rămâne în aceste camere și nu permit nimănui să facă totul public ceea ce mă privește. Nici măcar ție. Și nu pentru că îmi este rușine cu tine – adăugă exasperat, împiedicând al nouăsprezecelea protest al nimfei. Pur și simplu urăsc bârfele.

     Minthe îl urmări cu privirea. Timp de câteva clipe bune, cuvintele aproape că nu ajunseră până la ea. Zeilor, cât de frumos era!

     Fu nevoită să scuture ușor din cap ca să-și recapete concentrarea și să nu se gândească la cum se simțea acel trup lipit de al ei.

     — Fie, se dădu bătută și își încrucișă brațele. Voi folosi acel pasaj stupid, pentru ca guralivul de Hermes sau oricare dintre servitori să nu afle.

      Hades încuviință, cu trăsăturile ceva mai relaxate. Certurile cu Minthe erau tipice, dar până acum era deja obișnuit cu ele și, în loc să se enerveze, le ignora sistematic, deși nu îi permitea să depășească anumite limite.

      Dacă era adevărat că el se obișnuise cu ea, era la fel de adevărat că nici ea nu ar fi renunțat vreodată la el: Minthe nu trăia permanent în palat, chiar dacă foarte des petrecea zile întregi în apartamentele regale, dar de la prima lor întâlnire nu trecuseră mai mult de câteva zile fără ca ea să-și facă apariția.