Iron Queen

III.

"And from all the goddessess,
she [Persephone] alone was seen, beloved and carried of by the Rich One

–
such was the haste of Hades' sudden love for her."

     Ovid, "Metamorphoses"

    — Rochia de la mine nu a fost pe gustul tău? zeița o întrebă imediat ce se desprinse din îmbrățișare.

    Kore privi tăcută în spate. Demeter și Hestia urcau în urma lor pe treptele plăsmuite din nori, adâncite într-o conversație despre noile recolte.

     — Oh, nu e asta! A fost o surpriză atât de frumoasă din partea ta, Athena! Dar mama... Ei bine, din moment ce a căzut de acord să vin, și-a dorit mult să port rochia dăruită de ea... mângâie ușor țesătura moale. A muncit mult pentru ea...

    — Așa cum am muncit și eu... Athena mormăi în barbă.

    Kore chicoti înfundat, măsurând-o pe zeița înaltă și zveltă din dreapta ei cu ochi admirativi. Deși împărțeau – la fel ca mulți alții – același tată, Kore și Athena nu arătau câtuși de puțin asemănător. Athena purta o rochie țesută cu fir de argint, în completă armonie cu ochii ei cenușii, de oțel, care luceau tăioși. Părul, ridicat tot și încununat în creștet cu frunze aurite, sclipea la fiecare pas, iar fiica Demetrei se trezi întrebându-se dacă nu cumva Artemis îi împrumutase zeiței înțelepciunii din praful ei stelar.

    Dar, în ciuda imaginii severe pe care i-o ofereau pomeții înalți și nasul perfect drept, Athena era ușor de abordat. Cel puțin pentru ea. Kore își trecu mâna pe sub cotul ei, ca un copil neastâmpărat.

    — Nu fi supărată pe mine! Nu voiam să o înfurii pe mama și mai tare. I-a fost destul de greu să se obișnuiască cu ideea că trebuie să mă aducă. A crezut că rochia ta nu era... potrivită pentru mine, ultimele cuvinte le bombăni cu rușine.

    Athena se încruntă, lăsând la o parte orice urmă de supărare, înlocuind-o acum cu uimire. Își pusese tot sufletul în munca acelei rochii. I se păruse un dar frumos pentru tânăra Kore, care urma să apară în prezența tuturor zeităților pentru prima dată. Era neîntrecută în meșteșugul țesutului, iar faptul că o făcea pentru sora ei o ambiționase să se întreacă pe sine. Trimisese în Hades după fire de aur și apoi la nereide pentru perle. Pictase firele cu albastrul cerului, iar azuriul impregnase fiecare cută. În numele Gaiei, abia se abținuse să nu păstreze rochia pentru ea însăși!

     — Ce vrei să spui... Nepotrivită pentru tine? clipi confuză.

     Dar nu fu nevoie ca tânăra zeița să-i răspundă. Athena o privi pentru prima dată cu adevărat în acea zi – din creștet până în tălpile mici, strecurate în sandalele aurite. Rochia de la Demeter era albă, simplă, curată ca un nou-născut. Kore nu purta nicio bijuterie, nici chiar brățara de la ea. Doar flori. Flori în păr, flori legându-i rochia pe un umăr în locul unei fibule din aur sau argint masiv. Unele albe încercuindu-i creștetul, altele de un albastru răcoros îngreunându-i buclele arămii, celelalte de un violet aprins dând culoare rochiei. Toate fremătau și sclipeau, de parcă erau vii, de parcă absorbeau lumina din jur și o dăruiau înapoi de mii de ori mai puternică.

      Athena reuși cu greu să-și mute privirea de la ea. Și se gândi – fie și pentru o clipă trecătoare – că într-adevăr, Kore nu avea să se piardă deloc printre zeițele îmbodobite cu cele mai strălucitoare bijuterii. Știa că era entuziasmată numai după felul în care florile răsăreau și pluteau în urma ei la fiecare pas, o caracteristică a ei de când era încă o copilă și pe care nu reușise încă să o controleze.
   
    — Prea strălucitoare, prea extravagantă, prea mult... Kore se pierdu în explicații. Știi cum spune ea: smerenia e cea mai importantă virtute.