Iron Queen

II.

"Haides himself, who drew a realm equal to Zeus's."

Seneca, Hercules Furens

      — Corespondența, lordul meu. Cineva se căsătorește. Avem o nuntă! Hermes anunță cât de voios putea, întinzând papirusul îmbăiat în aur.

      Mesagerul zeilor nu putea înțelege cum de cineva putea trăi mai mult de o zi într-un asemenea loc întunecat și rece. Vastul tărâm al lui Hades nu putea fi măsurat. Nici de muritori, nici de zeii pe care îi venerau. Niciodată. Era un loc ce cuprindea materialul și imaterialul, trupuri și suflete fără trup; un regat tangibil, dar cu dimensiuni proprii.

     Această lume înfricoșătoare avea reguli ce nu puteau fi încălcate nici de cei mai măreți dintre zei, și nici măcar o singură entitate de care Hermes să fi auzit vreodată nu străbătuse în întregime aceste domenii infinite.

     Lumea de dincolo era un peisaj vast și misterios care năștea teroare chiar și în cele mai curajoase sau înțelepte dintre suflete. De ceea ce se temeau cu toții mai exact, nici cele mai erudite dintre ființe nu putuseră să descrie vreodată.

     Dar dacă toate aceste sentimente vagi și pătrunzătoare de frică, uimire, respect, confuzie, rezistență și chiar curiozitate puteau primi cumva o definire, ar fi fost aceasta: tărâmul lui Hades, căruia i se mai oferiseră încă o infinitate de nume, obliga pe oricine, indiferent de cine sau ce erau, să lase în urmă toate iluziile cu privire la ei înșiși sau lumea pe care o cunoscuseră. Căci aici, în Hades, se afla adevărul și era unul de neînvins.

     În toți eónii* care trecuseră peste acest tărâm, un insignifiant număr de suflete reușiseră să îl înțeleagă și să îl îmbrățișeze cu totul. Diferite de sufletele care ajungeau aici mai devreme sau mai târziu în existența lor, aceste câteva spirite – unii le numeau norocoase, alții blestemate – erau pentru totdeauna legate de acest pământ, incapabile să se elibereze vreodată.

     Unul asemenea celor din urmă era găsit în Pantheon. Era venerat ca Zeu al Morților, Lord al Tărâmurilor Întunecate, cel Bogat, cel Ascuns sau Nevăzut. Cel Îngrozitor.

     Spre deosebire de toți ceilalți zei, Hades nu era sărbătorit prin adulare. Nu cerea festivaluri în onoarea sa, doar rituri sumbre care să îi arate ce putere avea asupra celor muritori. Fiindcă în cele din urmă, toți mureau și ajungeau pe tărâmul său.

     În ciuda reputației întunecate și a terorii pe care numele său îl invoca, grecii nu puteau niciodată să îl uite. Era fratele mai mare al lui Zeus și Poseidon, întâiul fiu născut al Rheei și al tiranului Kronos. Deși cel mai tânăr dintre ei stăpânea Cerul, Zeus nu ar fi putut niciodată să fie victorios fără cei cinci frați ai săi.

     Cei trei au trebuit apoi să dividă lumea și să hotărască peste ce va conduce fiecare. Hestia nu avusese niciodată ambiții înalte, dovedindu-se mulțumită cu focul care lumina și încălzea fiecare cămin, zeu și om deopotrivă. Demeter își demonstrase deja priceperea de neegalat în puterea asupra pământului și a ceea ce izvora din el în cei zece ani de luptă împotriva Titanilor. Nimeni altcineva nu avea o asemenea putere, așa că devenise de la sine înțeles că sora lor avea să conducă peste roadele pământului, cu binecuvântarea bunicii lor, Gaia. Hera, sora cea mai tânără, se dovedise mult mai doritoare să prezideze peste muritori și aspecte ale vieții lor, decât peste vreun tărâm.

    Asta le lăsase celor trei frați Cerul, Marea și Lumea Subpământeană, unde Titanii erau închiși în străfundurile Tartarului. Cerul era, firește, cel mai de dorit, căci cel care conducea acolo, conducea Olimpul.