Demonul ma striga

vii.

Creşteam pe zi ce trece.

Eram considerat băiat mare.

Au trebuit să o îndepărteze, lucru care m-a întristat.

Dar le vedeam zâmbetele, erau mândrii de mine.

Ştiau că mă pot descurca.

Şi m-au lăsat singur din nou, în camera mea.

Privind jucăriile, am simţit nevoia să le iau în mână.

Să le îmbrăţişez şi să le animez.

Dar m-am oprit, acum că eram mare.

Trebuia să mă comport matur.

Şi iar am auzit-o, şoptindu-mi printre buze numele.

"Alden! Ce mare te-ai făcut. Dar nu uita, căci tot copil eşti."

"Nu este adevărat, mami şi tati mi-au spus că sunt bărbat."

Ea a chicoti, iar ochii mei priveau derutaţi.

"Prostuţule, ce naiv mai eşti. Lor nu le pasă, doar te îndulcesc."

Am dat negativ din cap şi m-am întors cu spatele la ea.

Deodată în cameră aerul se răcorise, iar mâna ei pe umăr mi s-a pus.

"Alden, doar eu îţi port de grijă şi vreau să te joci cu mine. Nu uita de copilărie."

Am făcut un pas înainte, iar ea m-a urmat. 

M-am întors cu trupul şi am ţipat.

"Nu ştiu ce vrei, dar lasă-mă în pace. Nu vreau să mă joc cu tine..."

Tăcerea ne-a înconjurat, iar ea a chicotit şi pe obrazu-mi rumen un sărut a lăsat.