Demonul ma striga

x.

Nu plângeam, dar priveam speriat prin crăpătura de la uşă.

Mama gâfâia, iar tata striga.

Precum o cursă de cai, mânia sa se desfăşura.

Camera o inunda, iar liniştea se aşternea.

Treptat, domol, cât mai apăsător...

Un nod mi s-a pus în gât când numele mi l-a rostit.

Era grav şi aproape articulat.

Era mânia ce o citeam pe chipul său.

Se stăpânea, cu greu să nu o lovească.

Nu înţelegeam ce se petrece.

Eram doar un copil, care aude demonii în noapte.

Am tresărit şi cu doi paşi am dat în spate, să-i fac loc să iasă.

Cu degetul arătător spre mine a arătat.

În ochi pe mama o privea cu emoţie şi dezamăgire.

Ceva se petrecea, dar nu ştiam ce...

"Alden", vocea-i blândă şi plină de ecou a răsunat.

Cu toţii s-au speriat şi pentru un moment lumina a pălit.

Iar vântul a pătruns în casă, crengile dăde-au să cadă.

Lovind tot ce le stătea în cale şi o umbră s-a făcut văzută în lumina lunii.

Era ea... şi părea mulţumită...