După cinci ani petrecuți împreună, căsnicia Elisei si a lui Dylan O'Doherty ajunge într-un impas, iar cei doi decid de comun acord să pună punc poveștii de dragoste pe care au purtat-o atâta timp, însă, pe parcursul procesului, lucrurile se complic...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ultimele săptămâni au fost chiar mai grele decât m-aș fi putut aștepta vreodată. Informațiile au fost atât de greu de digerat pentru mine încât încetul cu încetul, am ajuns să mă distrug atât pe interior cât și pe exterior, ajungând să fiu doar o umbră pe pământ. Nu mai pot sa mănânc, să ies în oraș, nici măcar să pun geană pe geană, căci imaginile cu ei îmi invadează gândul în fiecare moment, provocându-mi o puternică stare de greață, realizând ce fel de om am avut atâta timp lângă mine. L-am iubit cu tot sufletul, ba chiar m-aș fi aruncat în flăcările Iadului doar pentru a-l știi pe el bine, însă se pare că toate astea nu au fost suficiente pentru el. M-a lăsat să trăiesc în propria poveste, în timp ce el juca la două capete. Iar de-abia acum realizez că pentru el totul a fost doar un nenorocit de joc care s-a lăsat cu vieți distruse și suflete spulberate.
Am trecut peste acea primă noapte oribilă mai mult moartă decât vie, iar asta doar datorită lui Cole și al simțurilor sale fraterne. Bietul meu frate a venit într-un suflet la apartament când a văzut că nu am de gând să răspund la telefon, iar imaginea cu sora lui mai mică înghețată și de-abia respirând l-a afectat enorm. Îmi amintesc doar cum striga să-mi deschid ochii în timp ce m-a scos din apă, iar apoi mi s-a tăiat complet filmul. Preț de o clipă am avut impresia că totul a fost doar un vis, iar Dylan nu m-a părăsit niciodată. O parte din mine spera cu ardoare ca atunci când am să deschid din nou ochii să-l zăresc dormind lângă mine. Mi-aș fi trecut mâna prin părul lui ciufulit înainte de a merge să-i pregătesc micul dejun, iar el m-ar fi tras într-o îmbrățișare strânsă, spunându-mi la ureche, cu glasul său răgușit ce-mi transmitea mereu fiori pe șira spinării, să mai stau puțin lângă el. Îmi aduc aminte chiar și de zâmbetul său arogant ce mă enerva atât de tare, dar care m-a făcut să mă îndrăgostesc atât de tare de el. Nu știu ce doare cel mai rău, faptul că acele mirifice momente erau destinate alteia sau că am să mai trăiesc acele senzații doar cu gândul și pe patul de moarte.
După câteva ore m-am trezit derutată, privind în jur la Debra ce vărsa lacrimi amare în timp ce fratele meu se plimba prin încăpere ca un leu ținut în cușcă, murmurând în continuu că o să-l omoare pe nenorocit. Prima dată nu mi-am dat seama la ce se referea, dar când am zărit pozele rupte în sute de bucățele împrăștiate pe jos prin toată camera am realizat că totul a fost cruda realitate. Iar acela a fost momentul când nu m-am mai putut controla, lăsând pentru prima dată garda jos în fața lor. Atunci a fost pentru prima dată când am clacat.
A trecut totuși ceva timp de atunci. Nu-mi mai aduc sigur aminte cât, dar a trecut destul. Zilele le simțeam de parcă erau secole, iar imaginile cu cei doi erau încă vii în mintea mea. Cum am putut fi oare atât de naivă? Acum îmi vine să și râd la cât de copilă am fost, crezând în iubire veșnică. Nu-i de mirare că n-am văzut cum mă juca pe degete, eram prea orbită de tot ce însemna el. Iar acum nu numai eu am de suferit, ci și persoanele din jurul meu.
După acea noapte, Dylan nu a mai fost de acord să-l mai lase pe Anthony în preajma mea, ba chiar interzicându-i Debrei să-l mai aducă până nu am să-mi revin complet, atât fizic cât și psihic. Cum s-a putut gândi că mi-aș face singură rău, mai ales de față cu copilul? Însă asta nu a schimbat faptul că vorbesc zilnic cu el la telefon. Și mi se rupe sufletul când îl aud cum se plânge de atitudinea părinților lui. Este un copil bun, prea bun ca să aibă de-a-face cu o lume atât de rea, însă îmi spun mereu că într-o zi el și cu mulți alți oameni ce i se aseamănă vor reuși să schimbe lumea.
