𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥𝐮𝐥 10

132 11 4
                                    

Mama:
-Deci ai făcut-o, doamnă Kim. Ți-ai dat drumul la gură.

Tata:
-Știi că există și consecințe, nu-i așa?

Bunica:
-Fă-o.

Eu mă uit înspăimântată spre ei.

Eu:
-Doar nu o să vă omorâți fiica...

Mama:
-Ultimele cuvinte?

Eu:
-Mama...

Mama:
-Spune și tu ceva mai emoționant, nu "mama".

Eu încep să plâng. Nu-mi venea să cred că ei chiar vor să o facă. Voiau să mă omoare.

Mama:
-Mai dai multă apă la șoareci sau vorbești? Nu stau după tine. Dacă nu vrei să zici nimic, atunci asta e. Vei tăcea pe veci.

Ea îndreaptă pistolul spre mine.

Eu:
-Vreau să știți decât că vă urăsc. Vă urăsc din tot sufletul meu și sper să nu mai o duceți mult. Îmi doresc ca voi să aveți aceeași soartă ca mine și să muriți. Sper doar să primiți în schimb pentru ceea ce faceți acum, să vi se întâmple cele mai rele lucruri. Să vă rămână chipul meu tipărit în suflet. Să vă gândiți doar la mine tot restul vieții. Să suferiți mereu.

Îmi las capul în jos, așteptând să tragă.

Mama:
-Păcat că astea sunt doar dorințe și speranțe. Nu o să se întâmple. O să uităm de tine imediat ce intri în sicriu.

Ea își încarcă pistolul. Eu doar închid ochii și îmi eliberez mintea. Nu durează mult că o bubuitură se aude, dar glonțul nu mă atinge. Deschid ochii, apoi mă uit în jur. Bunica lângă mine, cu pieptul plin de sânge.

Eu:
-BUNICO!

Mă pun jos lângă ea, apoi mă uit la ea.

Bunica:
-Și eu mi-am asumat tot ce s-a întâmplat. Ai grijă doar să nu îți distrugă mai mult viața.

Ochii ei se închid încet încet.

Eu:
-Bunico, nu! Rămâi cu noi!

Deja murise.

Eu:
-Nicio reacție din partea voastră. Acum de ce nu mă omorâți și pe mine?!

Tata:
-Am făcut o înțelegere cu ea pentru a omorî-o în locul tău.

Eu:
-Și tu ai fost de acord să îti omori mama?!

Tata:
-Tu nu ai spus că îți dorești ca noi să murim? Acum de ce comentezi?

Eu:
-Voi mi-ați distrus viața și tot eu sunt aia care comentează? Ție ce ți-a făcut de ai fost de acord să o omori?!

Tata:
-S-a sacrificat ca proasta pentru tine. Dacă ar fi trebuit eu să mor, pentru mine nu ar fi făcut asta.

Eu încep să râd.

Eu:
-Ce faci acum? Ești gelos pe propria-ți fiică?

Tata:
-Nu. Doar îți dovedesc cât de nesimțita a fost.

Eu:
-Să nu mai îndrăznești niciodată să o faci așa. E vina ei că s-a atașat de mine? E vina ei că tu te-ai însurat pe mama și m-ai făcut pe mine?! Ce ți-a făcut?! Ea era aia nesimțită sau voi că m-ați născut? Vă mai întreb o dată: pe mine de ce nu mă omorâți?!

𝐓𝐡𝐞 𝐜𝐨𝐥𝐨𝐫 𝐨𝐟 𝐡𝐚𝐩𝐩𝐢𝐧𝐞𝐬𝐬 || Ten (Finalizată)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum