Cicatricile Lui || Minsung

ș a s e.

După câteva ore, prietenii lui Jisung plecaseră însfârșit. Baiatul stătea în pat pe telefonul său când auzise ușa de la intrare deschizându-se și sunetul pașilor venind din sufragerie. Aceasta îi dăduse lui Jisung un sentiment de deja vu. Inima a început să-i bată mai tare și a început să se panicheze din nou. Dar toate acestea dispăruseră când a auzit o voce familiară.

"Suntem acasă târfo!" Era fratele său. Urmat de un "au!", probabil cauzat din cauza lui Jihyo ce i-a dat peste mână căci înjurase.

Jisung s-a ridicat din pat și a ieșit din dormitor. Coborâse pe scări și își zărise sora și fratele stând la masă și mâncând mâncare la pachet.

"Te rog spune-mi că mi-ai luat și mie." Jisung s-a rugat în timp ce s-a apropiat de masă.

Ambii frați și-au ridicat capurile la Jisung, "Nu. N-ai cerut să-ți luăm." Brian și-a ridicat umerii și s-a întors la mâncarea sa. Jisung a stat pe loc, mut.

Jihyo a aruncat cu un șervețel în Brian ce l-a făcut să tresară, "Nu-l asculta pe șobolanul ăsta, ți-am luat și ție." A zâmbit și i-a dat tânărului mâncarea sa. "N-aș putea uita de fratele meu preferat."

Brian l-a sfidat în timp ce a aruncat cu șervețelul înapoi în Jihyo. Jisung și-a luat mâncarea și s-a așezat la masă în timp ce a bătut palma cu sora lui. "Nu e nevoie să fi supărat hyung. Adânc în interior, știm cu toți că este adevărat." Jisung a rânjit către fratele său mai mare.

"Hei! Eu sunt cel ce ți-a luat mâncarea. Nu mă testa, o s-o iau înapoi."

Jisung a zâmbit "Mulțumesc foarte mult pentru mâncarea pe care mi-ai cumpărat-o hyung. Voi fi sigur că îți voi mulțumi mental de fiecare dată când voi mușca din ea." A spus, exagerând.

Brian și-a dat ochii peste cap și i-a ciufulit părul lui Jisung cu mâinile sale. "Doar taci și mănâncă." Tânărul a râs și a început să înfulece.

Chiar dacă Jisung își bătea joc de fratele său mai mereu, acesta era chiar recunoscător pentru el și sora sa. Ei erau cei ce practic l-au crescut.

De când Jisung era mic, părinții săi erau mereu ocupați cu munca. Nu erau niciodată acasă deoarece erau plecați mereu cu munca. Veneau acasă poate de trei ori pe an timp de o săptămână.

Menajerele din casa lor au încercat din răsputeri să-i crească pe Jisung și frații săi deoarece se simțeau prost pentru ei. Neavând o figură părintească la o vârstă atât de fragedă era crunt. Au reușit s-o țină tot așa până când Brian a crescut îndeajuns de mare ca să poată avea grijă de el și frații săi.

Părinții lui au angajat menajere, majordomi și bucătari pentru casă, ca celor trei să nu le lipsească nimic esențial, dar după ce Brian împlinise 16 ani, le-a spus tuturor să se întoarcă acasă și să vină doar când părinții săi se întorceau, deoarece nu se simțea ca și cum ar mai fi avut nevoie de ei acolo.

Așadar, Jihyo și Brian erau cei ce practic l-au hrănit pe Jisung, ce l-au dus peste tot, ce au avut grijă de el și i-au oferit iubire. Sigur că Jisung știa că și părinții săi îl iubeau. dar nu a avut nicio șansă să simtă asta. Era ca și cum părinții săi erau niște străini pentru el. Menajerele erau mai mult ca un părinte pentru el decât erau părinții lui adevărați. Chiar dacă menajerele avuseră grijă de Jisung doar pentru o perioadă scurtă de timp, tot era mai mult decât părinții lui au avut vreodată.

Frații lui Jisung nu erau cu mult mai bătrâni decat el. Brian are 22 de ani și e în ultimul an la facultate. Jihyo are 20 de ani și e în anul doi la facultate. Jisung are 17 ani și e la liceu. Dar aceștia tot au reușit să aibă grijă de el și acesta e foarte recunoscător și apropiat de ei.