Sirius Black - Intorsatura vietii

Capitolul 6

Duminica dimineata m-am trezit in galagia facuta de James si Peter care se bateau cu perne. Parea foarte distractiv, iar sa incepi asa ziua era ceva la care numai Prongs s-ar fi putut gandi. M-am alaturat dupa cateva minute distactiei lor. Spre surprinderea noastra a participat si Remus. Moony al nostru nu mai era de acord de ceva timp cu asa ceva, dar i-a prins bine.
-Deci...am inceput cand ploaia de perne s-a oprit. Unde petrecem urmatoarea luna plina?
-Ma gandeam sa ne plimbam prin padurea de la Coliba Urlatoare. a spus Remus.
-Pare cam plictisitor! Moony de cand nu ne-am mai distrat si noi? James era dezamagit.
-Atunci planificarea iti apartine Prongs, daca asa vei fi multumit, dar nu am timp sa ascult acum, deja am intarziat la biblioteca!
Ochii lui James s-am marit. Am chicotit. Stiam la ce se ganda.
-Biblioteca? a intrebat. Inveti singur, Moony?
-Ea e deja acolo...a fost tot ce a spus Remus inainte sa plece, iar prin "ea" se referea la Lily. James, cateva secunde mai tarziu era transformat intr-un fel de umbra vie care il urmarea pe Moony. Am plecat dupa ei, poate Emily era si ea le acolo.
-De ce zambesti asa? m-a intrebat Peter.
Fir-ar! De fiecare data faceam asa! Ranjeam aiurea cand ma gandeam la ea.

Biblioteca era friguroasa si neprimitoare. Rafturile inalte si impunatoare ascundeau secretele a mii de ani. Prafuite si sterse de viata cartile asteptau in liniste pe rafturi sa isi impartaseasca cunostintele cu cititorii curiosi.
Fetele erau la cea mai indepartata masa. Linistea bibliotecii ma apasa, iar dintr-o data am revazut in fata ochilor, la o viteza amenintatoare, cosmarul de noaptea trecuta. Am tras rapid aer in piep si am deschis ochii, iar lunima soarelui de dimineata imi invada privirea.
-'Neata! am spus si mi-am inabusit un cascat. Mereu imi era somn in biblioteca.
Ce studiem in aceasta racoroasa dimineata de februarie? am intrebat privind spre ea cu un zambet.
-Potiuni. a spus Emily inapoindu-mi zambetul.

Dupa-amiaza am iesit in curtea castelului. Ne plimbam in jurul lacului. Era o atmosfera vesela, Strengarii faceau glume si planuri pentru urmatoarea luna plina, iar fetele erau afundate intr-o discutie serioasa. Doar ca eu nu faceam parte din atmosfera relaxata. Aveam mainile in buzunarele jeansilor negrii si privirea in pamant. Eram dus pe ganduri...mintea mea zbură departe de locul in care ma aflam fizic. Cosmarul inca imi dadea bataie de cap. Nu ma deranja ceea ce vazusem intr-un sens propriu, nu, ce ma framanta pe mine era aceea fiinta (daca asta era) vocea imi era cunoscuta, ceea ce era foarte enervant.
Am revenit cu picioarele pe pamant cand suieratul vantului mi-a trecut pe langa urechi. M-am cutremurat. Pentru februarie era foarte frig. Nu cred ca a mai fost atat de fig la Hogwarts.
-Sirius, esti ok? James se oprise in fata mea si ma privea cercetator.
-Hm? nu ma puteam concentra.
-Sirius, tonul lui Remus era calm, James tocmai te-a intrebat daca te simti ok.
Acum toti erau atenti la mine.
-Da, da! De ce nu as fi? ma uitam spre lac acum.
-Poate din cauza ca, aratai de parca tocmai un dementor ti-a mancat sufletul! a spus Lily ironica.
James si-a dat ochii peste cap si a murmurat: ,,Pe Merlin, Evans! Nu mai glumi cu chestii din astea!"

Intorsi la castel, am intrat in Sala Mare si ne-am asezat la masa casei noastre. Dar nu dupa mult timp fericirea mea, si asa umbrita de gandurile mele negative, a fost complet sfaramata. O bufnita mare si neagra, bufnita mamei, a aterizat in fata mea. Scrisoarea era una idioata la fel ca toate celelalte. Acum imi resprosa dezonoarea adusa inclusiv verilor mei si a tuturor familiilor inrudite cu a noastra.
-E totul in regula? a intrebat Emily, iar in glasul ei am putut descifra ingrijorarea. Toti se uitau la mine. Era a doua oara pe ziua de azi!
-Doar niste aiureli de la mama. am spus dandu-mi ochii peste cap. Am schibat rapid subiectul. Deci, James, ce avem in plan pentru acei Slytherini?

Peste o ora eram amandoi in biroul lui McGonagall. Cumva Peter s-a substras chiar la timp, iar Moony, ei bine, el nu a fost deloc prezent.
-Nu imi inchipuiam ca elevii din casa mea ar putea face asa ceva! Mereu au existat tensiuni intre case, mai ales intre Gryffindor si Slytherin dar voi veti incepe un razboi. Imi pare foarte rau baieti, dar veti fi in detentie pana la finalul lunii.

In urmatoarele saptamani parca nu mai stiam de mine. Eram eu doar ca toata fiinta mea se gandea la ea. O vedeam cand inchideam ochii, o vedeam ziua langa mine. Ma omora gandul ca nu puteam sa ii spun ce simt. Zambetul ei era ca un drog pentru mine, iar rasul ei contagios.

Pana sa apara ea viata mea era ca un cer fara stele, nu vedeam bucuria si nici bunatatea din lume. Eram intr-o stare depresiva si nu credeam ca voi mai vedea vreodata lumina. Dar ea a fost ca o scanteie care a aprins cerul meu intunecat. Mi-a adus o ploaie de stele care se reaprindea de fiecare data cand o vedeam.

Si cat de mult mi-as fi dorit sa pot spune ca este a mea. Ca ea, Emily, este iubita mea. Dar trebuia sa fiu sincer cu mine, ceea ce era foarte greu. Daca relatia nostra ar fi avansat, ea ar fi fost invaluita de intunericul meu si ne-am fi scufundat amandoi in suferinta. Daca ea era cea care imi aducea mie lumina, ce (sau cine) era factorul care o facea pe ea sa ramana in lumina?
Era ceva ce nu imi doream pentru ea. O viata ca a mea...

Solutia era sa o evit, sa o las sa zboare singura. Dar puteam sa fiu atat de egoist cu mine? Puteam sa renunt la ceva atat de important? Prezenta ei era vitala pentru mine.
Iar daca ea nu simte la fel, daca dragostea nu este reciproca, prietenia ei mi-ar fi fost de ajuns...

Oare?

Buna dragilor!
Uff...cu aceasta carte mi-am dat seama cat de greu este sa scri din perspectiva unui baiat, povestea fiind subiectiva am avut ceva de furca la exprimarea sentimentelor si gandurilor lui Sirius. Dar am luat-o ca pe o provocare si sunt curioasa sa vad ce va iesi. Sper sa ramaneti pana la final si sa vedem daca fac din cartea asta un fiasco.
(p.s. as fi incantata sa stiu parerea voastra despre carte in general,dar si despre acest capitol) ✨❤