Sirius Black - Intorsatura vietii

Capitolul 10

---Flashback (Sirius)---
M-am intors acasa, dupa o bataie pe care nu o incepusem, cu un ochi vanat si cu nasul sangerand. Nu ma durea nu simtea nimic datorita adrenalinei; nu folosisem magia, stiam ca nu am voie. Dar cea mai mare durere a fost atunci cand am dat ochii nu mama.
-Sirius, pentru numele lui Merlin, ce ai mai facut si de data asta? intreba furioasa.
-Nimic, nu a fost vina mea! am spus rusinat.
-Iar tu ai impresia ca dupa toate nazbatiile pe care le-ai facut, eu te mai cred? furia ei era asupra mea, cu toate ca mageamii aceea mai mari au inceput sa ma loveasca, ea prefera sa nu isi apere fiul, nu voia sa ma creada.
-Niciodata nu ma crezi! lacrimile au inceput sa imi curga pe obraji. Daca iti spun ca nu a fost vina mea tu preferi sa te faci ca nu auzi. De ce nu poti avea incredere in propriul fiu? De cate ori te-am mintit...? dar vocea mi s-a oprit. Mama era cu bagheta indreptata spre mine si stiam ce va urma, asa ca am inchis ochii si am incercat sa nu tip.
Folosirea Blestemului Crucio ca pedeapsa era interzis, dar cine ar fi crezut ca o familie nobila isi trata in asa fel copii? Nimeni, asta era adevarata problema.
Trei minute am suportat vraja ei, trei minute dureroase si nu fizic, nu. Mama mea, propria mea mama nu a tinut cont de ranile pe care le aveam, provocand altele mai adanci in sufletul meu.

Si in acel moment am stiut, la 11 ani- in vara dinaintea primului an la Hogwarts, ca pe mine si pe familia mea nu ne unea decat sangele, nimic mai mult. Treptat am rupt legaturile cu ei, fiind mai fericit.

---Flashback end---
 
Nu stiu de ce imi placea sa ma fac nefericit, dar in acea dimineata de duminica stateam in pat si ma gandeam la copilaria mea nu prea fericita. Era mult prea dimineata, ceilalti dormeau inca. Remus era la infirmerie pentru ca in noaptea asta era luna plina, iar aseara incepuse sa se simta rau. Lily a insistat sa mearga mai devreme in aripa spitalului, iar el a cedat. Urma sa il insotim in acea noapte, urma sa ma simt liber. Fiind in forma de animag nu simteam emotiile asa ca un om. Grija nu ma mai urmarea, nefericirea se topea sub privirea aspra a libertatii. Pentru o noapte imi permiteam sa ies din viata mea plina de cicatrici sa sa fiu o alta persoana, ma rog, caine.
Erau destul de rare momentele in care puteam sa iau forma marelui dulau negru. Nu puteam sa dispar pur si simplu, cu toate ca uneori as fi preferat sa o fac.
-Hei, Pad! Esti foarte matinal astazi! James s-a trezit si s-a ridicat din pat.
-Doar ma sti, Prongs! Mereu profit de timpul liber. Era zambitor, ceea ce era exclus pentru un James care nu a deschis ochii decat de cateva minute, dar fata i-a devenit serioasa cand cuvintele mele i-au patruns in cap. Am oftat. Stiam la ce se gandeste.
-Iar ai avut cosmaruri, Sirius? vocea era egala, dar parea ingrijorat. M-am lasat pe spate si am inchis ochii. Ar trebui sa tratezi problema asta, amice! Te va innebuni la un moment dat!
-Pana atunci voi fi bine! Am zambit dar era de neinduplecat. Sunt ok! Serios! Nu am mai avut cosmaruri! Si te rog, James, nu ma face sa regret pentru ca ti-am spus despre asta! nu aveam dispozitia necesara pentru o cearta.
-Vreau doar sa te ajut! Sti ca esti fratele pe care nu l-am avut niciodata, si stiu ca tu spui ca esti ok si ca nu ar trebui sa iti pun la indoiala vorbele, dar chiar imi fac griji pentru tine! a spus si s-a indreptat spre usa.
A plecat inainte sa ii mai pot spune ceva. Dar ce as fi putut sa ii spun? Eram mai mult decat recunoscator pentru ca avem prieteni ca el, si chiar ma bucuram ca erau mereu alaturi de mine, dar eu nu eram obisnuit sa imi expun asa sentimentele, temerile. Am fost crescut diferit iar anii pe care i-am petrecut alaturi de ei m-au schimbat dar nu complet.
Peter s-a trezit nu dupa multa vreme, m-a salutat si a plecat grabit. Nu prea mai petrecea timp cu noi si nici nu ne permitea sa aflam mai multe. Era mai retras.
M-am schibat in hainele de zi, acelasi cliseu ca in fiecare weekend, jeansi negri, un tricou cu o trupa rock mageameasca si nelipsita mea geaca de piele. Inainte sa plec m-am asezat pe pat si m-am trantit pe spate cu fata in maini. Am auzit un ciocanit in usa si am mormait un raspuns. Imediat ce usa s-a deschis, iainre sa pot vedea cine a intrat in dormitor am marait si mi-am apasat mai tare palmele peste fata. S-a auzit doar un fosnet de miscare, iar apoi am simtit ca patul se inclina sub noua greutate. Fara un cuvand niste maini mici si calde m-au apucat de incheieturi si mi-au tras palmele la o parte.
-Buna dimineata! a soptit Emily inainte sa imi dea un scurt sarut. Esti ok?
-'Neata! am raspuns. Ce mai faci? nu voiam sa raspund la intrebarea ei.
Ma privea cercetator.
-Ma gandeam sa ne plimbam dupa micul-dejun. a spus cu ochii la mine.
-Sigur, suna minunat! am spus, bucuros pentru schimbarea subiectului.

Dupa o ora eram afara si mergeam in jurul lacului. A fost liniste intre noi o perioada, dar apoi Emily a inceput ceea ce parea a fi un discurs bine pus la punct.
-Sirius, s-a intors spre mine si si-a impreunat mainile cu ale mele, uite-te la mine, te rog! M-am intors spre ea si pentru un moment m-am pierdut in furia ochilor ei, dar vocea grava m-a scos din visare. Ne facem griji pentru tine. Nu mai poti dormi, esti absent, nu te mai poti concentra. O priveam de parca atunci o vedeam pentru prima data. Nu ma mai puteam concentra? Nu, eram atent la ea. Ma concentram.
-Vrem doar sa ne asiguram ca esti bine! a continuat fixandu-ma. Vocea i s-a transformat intr-o soapta: Stiu ca ti-a fost greu in ultima perioada cu toate problemele cu famila ta...
-Familia mea nu mai inseamna nimic mai mult decat o legatura de sange nedorita, am intrerupt-o.
-Serios? Pentru ca mi se pare ca te afecteaza mai mult decat pretinzi tu ca o face! Incepea sa isi piarda calmul asa ca mi-am pus o mana pe umarul ei si am strans-o usor. M-am aplecat si am
sarutat-o.
-Sunt ok. Am spus cand mi-am sprijinit fruntea de a ei. Mereu.
A oftat si a inchis ochii.
-Vreau doar sa intelegi ca suntem toti aici pentru tine. Eu sunt aici pentru tine.
-Stiu, am raspuns si am starns-o in brate.

Stiam ca imi erau alaturi, stiam ca m-ar fi putut intelege, dar nu puteam sa le spun ceea ce gandeam. Nu voiam! Pentru ca asta le-ar fi schimbat parerea despre mine. Nu voiam sa ma vada diferit. Voiam sa fiu doar Sirius, dar Sirius era stricat, distrus. Mama a avut grija de asta.

Buna dragilor! M-am intors cu inca un capitol, hehe:))
Cumva ma regasesc in personaj (chiar daca este masculin) si sper ca nu sunt singura. 
Sper sa va placa, chiar daca este putin mai intunecat, ca sa spun asa)))
Care este personajul vostru preferat din aceasta carte? ✨