Surorile~vol I~

Cine sunt?

M-am trezit intr-o dimineata cu o durere groaznica de cap. In brate ma tinea un barbat. Era frumos...avea pielea alba si parul maro inchis. Imi era frica insa. Am dat un tipat si l-am impins. Am ajuns jos din pat.

-Esti bine, draga? Ce ai?ma intreaba vrand sa ma traga in bratele lui.

-Cine esti? Ce vrei de la mine?intreb eu plangand.

Imi era frica. Nu aveam ce face in legatura cu asta.

-Lulu...face el ochii mari. Cum..cum adica...cine sunt? Vladimir...sotul tau... Nu iti amintesti?

-Nu ma atinge, paluga!tip eu speriata.

Am fugit pe usa direct dar pe scari am dat de un alt barbat. Era roscat, ca mine. Alta paluga frumoasa si periculoasa...

-Mama, de ca plangi?ma prinde de umeri.

-Eu? Mama?...

Vladimir era in capul scarilor. I-a facut semn sa ma prinda. M-am zbatut dar eram prea mica si firava fata de ei.

-Ce e cu ea?

-Nu ne mai recunoaste... Lulu, uita-te la mine. Sunt Vladimir, sotul tau. El e Erik, fiul nostru. Cred ca ti-ai pierdut memoria...

-Cum?... Nu, eu...eu...ma balbai.

Cand in sfarsit mi-a dat drumul simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare. Vladimir m-a luat pe sus ca pe o mireasa si m-a lasat pe canapeaua din camera de zi.

-Cred ca ceva a facut-o sa vrea sa ne uite. O trauma... Probabil ca faza cu nora-sa a dat-o peste cap.

-Oh, grozav... Deci e vina mea...

-Erik?intreb eu mai linistita.

-Ce e mama?

A venit langa mine. Era foarte dragut. Daca tatal lui ma baga in sperieti, el parea cald...sa zic asa. I-am dus mana usor prin par si l-am luat in brate strans. Inca ramasese ceva pentru el. Probabil dragostea materna.

-Nu o sa ma lasi cu el, nu?...

-Cu cine?

-Cu...el...arat spre Vladimir oarecum retinuta.

El a ramas socat. A vrut sa se apropie dar m-am dus in spatele lui Erik.

-Ce nai... Iubito, doar nu ma urasti, nu?...ma intreaba el speriat.

Am dat din cap negativ.

-Atunci? Vino aici, nu te mananc.

-Nu... Mirosi a moarte si...pericol. Esti sigur ca esti sotul meu?

Brusc s-a incruntat. Il suparasem.

-Ti-e frica de mine... Pe bune! Da, sunt sotul tau si ma iubesti!

-Eu...? Dar...ma sperii...

-Inainte imi dadeai cate una lejer acum ti-e frica? Oh, femeie, imi scoti fire albe. Vino aici!

-Nu... Erik...

-Mama, nu ai de ce te teme. Tu esti singura persoana pe care nu ar rani-o. Du-te. Eu va las singuri.

A plecat. Ma simteam in pericol cu el. Singuri.

-Oh, haide, iubito...imi zice venind langa mine.

M-a asezat in bratele lui si m-a sarutat tandru pe frunte.

-Uite, draga mea, stiu ca probabil ai fost ranita. De asta ai vrut sa ne uiti pe toti. Adevarul e ca ai dreptate. Eu nu am fost un sot bun. Surorile tale te-au abandonat si fiul nostru ne face probleme. Dar o putem lua de la capat daca asta iti doresti. Iti acord tot timpul din lume...

The End~
Ma gandesc la un nou volum dar inca nu stiu daca merita sa continui povestea. Sincer. Dar astept parerile voastre pro sau contra scrierii unui nou volum...