Surorile~vol I~

Fara surori...

  Trecusera deja 8 luni si ceva si el era inca plecat cu treburi la Senat. Uram cand pleca de urgenta. Uram cand isi punea datoria atat de prioritara. Soacra-mea si surorile mele insa stateau toata ziua cu mine, ma intrebau daca mai doresc ceva, daca am vreo pofta. Se mutase si ea cu noi. Dar ma simteam sufocata si burtica mi se vedea de acum proeminent. Ma apropiam repede de termen. Dar aveam probleme cu sarcina. In primul rand burtica era mare, nu ma puteam ridica fara ajutor. In al doilea rand nu puteam face doi pasi fara sa fiu deja obosita. Simteam cum micutul meu Erik ma stoarce de putere...

  La un moment dat insa, cand s-a deschis usa, l-am vazut pe el intrand. A venit imediat la capul patului si m-a sarutat pe frunte.

-Am auzit ca bastardul te ucide lent, iubito.

-Eh, sunt bine. Nu o sa mai pleci, nu-i asa?

-Te apropii de termen, stiu. Dar nu te pot lasa sa faci asta.

Mi-a pus mana in fata ochilor si am simtit cum imi pierd puterile, cum adorm...

 

M-am trezit foarte obosita insa. Am observat insa ca nu il mai purtam pe micutul meu Erik. Ma gandeam ca imi facusera cezariana si micutul meu ma asteapta undeva. Nu cunosteam locul unde ma aflam. Eram intr-un sicriu de sticla pe care l-am deschis speriata. Am sarit din el speriata. Unde ma dusese Vladimir? Ce facuse cu copilul meu? Ma atasasem foarte mult de el inca de cand il purtam in pantece. Dar burta imi era plata acum, ca mai inainte. Eram in subsolul unui castel. Am urcar scarile plangand. Cautam ceea ce pierdusem. Ma ingrozea gandul ca Vladimir mi-ar fi putut lua copilul. Ii simteam prezenta insa in castelul vechi. Am fugit spre camera de zi unde mai erau si alte cateva prezente dar nu ma interesau. Dar cand sa deschis usa am avut o retinere. Ce se intamplase cu Vladimir? De ce imi facuse asta? Oricum ar fi, imi voi lua copilul si il voi creste singura daca e nevoie.

Am deschis usile de lemn ca sa vad in incapere trei persoane pe care nu le-am recunoscut insa... Stateam in fata lor foarte debusolata. Nu imi dadeam seama ca plang.  Unul insa mi-a atras atentia. S-a ridicat in picioare. Brusc mi se luase o pata de pe memorie. Simteam un fior ce mi-a trecut in tot trupul cand a zis surprins:

-Lulu? Chiar te-ai trezit?

S-a apropiat de mine. Cand a intins mana sa ma atinga insa am cazut in genunchi plangand in hohote. Mi-am prins capul in maini. Simteam ca imi pierd cumpatul de tot.

-Ce ai facut?! Ce ai facut iar?!

-Calmeaza-te, nu am facut nimic, ma ia in brate cu forta.

-Da-mi drumul, cretinule! Nu mai am incredere in tine! Te urasc, pricepi?!

-Ma doare capul. Nu mai tipa. E totul bine, gata, gata...incearca sa ma linisteasca.

  In camera insa mai erau doua persoana pe care nu le bagasem in seama. Nici nu ii cunosteam. Sau cel putin asa credeam.Erau doi barbati. Unul avea pielea alba, semnana groaznic de mult cu mine la culoarea parului si ochi dar in rest aveam senzatia ca il privesc pe Vladimir. Celalalt insa era blond, cu parul lung si ochii albastrii ce imi aminteau de cei ai lui M.J.

-Ei cine mai sunt? De ce aunt aici? Eu de ce sunt aici, Vladimir?! De ce m-ai adus aici?!

-Daca nu te calmezi, nu o sa fii singura nervoasa de aici. Nu mi-ai mai tipat in cap de un secol.

Brusc am incremenit. Trecusera 1000 de ani?...  M-am departat speriata insa de el.

-Ce mi-ai facut?...

-Te-am adormit pentru a nu muri la nastere. Nu puteai aduce pe lume bastardul daca nu iti dadeai viata, se aseaza el in fotoliu meditand.

Era foarte rece. Imi amintea de prima noastra intalnire.