Gloante oarbe // EDITARE

Capitolul 20

Capitolul 20

De ce a facut asta? De ce?

A spus ca se va razbuna, dar niciodata nu mi-am inchipuit ca razbunarile sale constau in varsare de sange. Ma asteptam la ceva simplu. Sa ma fi impuscat, injunghiat sau orice altceva, dar nu credeam ca o sa ajunga asa departe.

A disparut. Eu am stat si am plans toata noaptea in bratele cadavrului, iar el a disparut. Desi puteam citi o urma de regret in privirea lui, e prea tarziu. Nu mi-l poate aduce pe tata inapoi.

Dimineata numai e dimineata pentru mine. Noapte, zi, nimic nu mai e la fel. De ce nu putea sa ma ucida atunci cand avusese ocazia? De ce?

Intr-un tarziu incerc sa ma ridic, insa cu greu, deoarece intepenisem. Statusem cateva ore bune in aceeasi pozitie, doar plangand. Mi-e greu sa cred ca tata nu se va trezi. Mi-e greu sa traiesc, stiind ca nu-i voi mai auzi vocea. Mi-e greu..

-"Elena!" replica dur, Damon, intrand pe usa principala.

Il ignor, stergandu-mi mainile patate de sange de blugii pe care il purtam.

-"Nu fa chestia cu ignoratul." spune putin nervos, apoi se lasa pe vine langa mine. "Am ceva pentru tine.." spune usor cu frica, muscandu-si buza inferioara.

-"Ce? Ai adus-o si pe mama? Ca daca da, ma ucid singura decat sa particip la uciderea ei." tip.

In minte ma rugam ca mama sa fie in siguranta, dar frica tot nu dispare din corpul meu. Tremurand din toate incheieturile.

Incearca ca ma atinga, insa ma feresc, maraind usor.

-"Am pregatit o inmormantare pentru tatal tau. Asa cum se cuvine." ofteaza usor, ridicandu-se.

-"Nu pot sa cred!" tip, ridicandu-ma si eu. "Dupa ce il omori cu sange rece, imi spui ca i-ai pregatit o inmormantare!" pufnesc nervoasa.

-"Daca aflau traficantii de cadavru, il rapeau." ridica tonul, provocandu-mi pe chip o mare urma de mirare.

-"Cum?" ma balbai.

-"Tragicantii de carne vie. Ar fi rapit cadavrul, i-ar fi scos organele si le-au fi vandut." explica.

Un soc mai mare se creaza pentru mine, multumindu-i lui Dumnezeu ca nu s-a intamplat asa. Nu-mi vine sa cred ca exista astfel de persoane in lume. Las tacerea sa se asterne, in timp ce imi priveam tatal care zacea mort pe podeaua plina de sange.

-"Du-te si schimba-te. Oamenii mei vor pregati cadavrul." ma ajuta sa urc scarile de parca as fi o persoana infima.

-"Ok, doar ei sunt obisnuiti cu asta." spun cu un ton care ii da multe de inteles.

El doar maraie, strangandu-ma de mana in timp ce maxilarul lui era incordat.

Am mers in camera mea, inchizand repede usa in urma mea, pentru ca evita alte momente Elena-Damon.
Simt nevoia sa fiu singura.

Deschid usile dulapului, in cautarea unor haine negre. Imi amintesc ca acum cativa luni, mersesem cu tata la cumparaturi... Si vazusem o rochie neagra care i-a placut-o.. Mi-a promis ca o voi primi la ziua mea de nastere.. Ei bine, nu mai are sanse.

Scot toate hainele din dulap, creand un morman intreg care ocupa tot patul. Si la final dau de ea.. Acelasi model ca cel vazut de tata. E perfecta..

O imbrac, uitandu-ma in oglinda. Era o rochie neagra, care avea o parte -stil o rochie scurta fara bretele- doar din material negru, restul fiind din dantela. Mi-am prins parul intr-un coc elegant, adaugandu-i cateva accesorii din perle. Ca bijuterii am ales doar niste cerceii din perle. Si pentru a fi putin mai inalta am incaltat o pereche de sandale fara platforma, tot negre. Machiajul era unul mai strident, folosind un fard negru si un ruj rosu. Da, e o inmormantare, dar tata nu si-ar dori sa ma vada imbracata ca pentru una. Mereu imi zicea 'Fie el orice eveniment, prezenta trebuie sa fie intotdeauna impecabila.'

Am coborat, alegand o privire rece si plina de ura. Damon ma astepta jos, imbracat intr-un costum negru. Se uita mirat la infatisarea mea, apoi isi deschide gura pentru a comenta.

-"Credeam ca mergem la o inmormantare." spune confuz.

-"Fie el orice eveniment, prezenta trebuie sa fie intotdeauna impecabila." repet 'citatul' tatei.

-"Tu mereu esti sexii. In orice esti imbracata." zambeste timid.

-"Si eu credeam ca tu ar trebui sa fi mort deja." ignor ceea ce zisese, raspunzand din nou la intrebarea precedenta.

Se uita trist la mine, parand indurerat. Incerc sa rezist, prefacandu-ma indiferenta. Ofteaza si imi ofera bratul. Il accept, plecand spre directia precizata de Damon.

Mergem pe jos, ajungand in mijlocul padurii. Acolo observ deja un mormant 'proaspat' facut. Incerc sa maresc pasii, apropiindu-ma de el. In jurul mormantului erau 2 tipi inalti si solizi, imbracati in costume negre si un preot. Acei tipi ne ofera niste flori pe care, din pacate, nu le observasem din neatentie. Erau niste trandafiri rosii ca sangele..

Preotul incepe slujba, spunand niste cuvinte extrem de frumoase si emotionale. Incep sa plang, fara a ma mai putea abtine. Fiecare amintire placuta cu tata e prezenta in mintea mea. Il simt langa mine, sprijinindu-ma si spunandu-mi ca totul va fi bine.

Damon ma cuprinde intr-o imbratisare. Ma simteam bine, simtindu-i caldura corpului sau, amestecata cu mirosul specific barbatesc. Plang mai tare, strangandu-l pe Damon de mana. La sfarsitul slujbei spunem o rugaciune scurta.

Imi fac cruce, mana tremurandu-mi. Ma apropii de mormant, citind cuvintele inscriptionate pe piatra funerala.

"In memoria lui Alaric Gilbert. Un om respectat si un tata iubitor. Odihneasca-se in pace. Nascut 1971 - Mort 2015"

Am inceput sa plang din nou, lacrimile mele cazand pe mormant. Am lasat trandafirii rosii pe mormant, soptind un 'Adio!'. Damon lasa si el trandafirii, ajutandu-ma pe mine sa ma ridic.

***

Ma simt singura. Ma simt goala. Ma simt deprimata. Toate sentimentele triste sunt atrase de mine ca un magnet.

Damon disparuse dupa inmormantare, eu ramanand singura in camera mea. Nu m-am schimbat de rochie si nici nu am sters machiajul deja intins pe fata.

Ma ridic, atunci cand Damon intra pe usa, privindu-ma ..ciudat. In privirea lui era amestecata durerea si tristetea cu nervozitatea.

-"Elena.. " incepe stins. "Iti fac rau. Si ..tocmai de aceea am decis sa te las sa pleci.." spune totul dintr-o rasuflare. Vocea lui exprima regretul.

-"Ce?" intreb soptit.

-"Te las sa pleci.." sopteste.

-"Damon.. Nu pot face asta!" ridic putin tonul, lacrimile reaparand pe fata mea.

-"De ce nu?" tipa.

-"Pentru ca te iubesc." tip, plangand.

-"Atunci inceteaza sa ma mai iubesti!" tipa.

-"Nu pot!" tip, pentru ultima data, ramanand fara suflare.

___________________________

Stiu ca sunt multe greseli, dar cum spuneam, saptamana viitoare, cartea intra in editare :3