La naiba cu dragostea !!

Capitolul VI - Mărturisirea

-Ãã,ești gata?îmi spuse el când l-am găsit în fața porții,bâlbâindu-se oarecum.

-După cum vezi...spun eu,zâmbindu-i.

În drum spre petrecere,inima îmi bubuia. Îi porunceam în gând să termine,dar nesuferita parcã îmi făcea în ciudă. Ajunși acolo,mi-am scos haina,rămânând în ținuta nu atât de sofisticată pentru petrecere: o pereche de jeanși mulați, ghetele mele de motociclist și un pulover de un verde ca al ierbii,foarte moale la atingere în care mă simt împăcată cumva. Poate și pentru că îl am de la cineva drag din familie,dar care din păcate nu mai este printre noi :( . Eram machiată obișnuit,nu eram împopoțonată cu bijuterii,având numai lănțișorul meu cu medalion în forma literei V și niște cercei-pietricele, foarte mici și albaștri . Părul doar îl aveam îndreptat,dar nu e nimic ieșit din comun. În momentul în care privirea mi s-a întâlnit cu a lui Vlad,mă întrebam ce s-a întâmplat. Părea uimit,uitându-se la mine ca la o pictură.

- S-a întâmplat ceva?spun eu cu o urmă de zâmbet în glas.

-Nimic,doar că...nu știu,ești frumoasă. Mai frumoasă ca deobicei :) .

Auzind acestea,stomacul a început a mi se agita,inima aproape bubuindu-mi și ieșindu-mi din piept. Încercând să-mi adun vorbele,am reușit să spun:

-Și tu arăți super bine .

Deși nu prea le am cu dansul atât de bine,a trebuit să mă urnesc de pe canapea și sã dansez,căci cineva pe nume Vlad m-a luat, aproape cu forța,la dans. Pot spune că, chiar am reușit sã mã distrez. E bine cã mă consultasem și cu mama înainte,iar ea mă sfatuise,de asemenea,să merg. Fiind în lumea gândurilor, am tresãrit când Vlad mi-a pus mâna pe umăr și mi-a zis dacă pot veni puțin.

-Unde mergem?întreb eu nedumerită.

-Hai până afară,spuse el,aerul e curat,nu e frig,în plus vreau să vorbim ceva. Și chiar nu puteam în înghesuiala aia din casă.

-Ai dreptate,spun eu. Păi,stai sa-mi iau haina.

Rapid,îmi iau haina și ies afară,unde mă aștepta el. Deși până acum inima mi se mai oprise din batut și prevăzut ceva ce urma să se întâmple,acum iar începuse. Văzând că el ezită și nu mai spune ce vroia,mi-am adunat vorbele și am zis,începând conversația:

-Deci...

-Deci...spuse el.

-Frumoasă petrecere,am spus eu.

-Mda,Ada dă petreceri destul de tari deobicei. Iar asta a fost mai specială,ținând cont ca e Ziua Îndrăgostiților .

-Ah..

-Uite,degeaba încerc să lungesc aiurea conversația,riscând sã nu mai ajung să spun ce vroiam. Chestia e că...

-Da..?!

-Te plac,V. Te plac mult. De când te-am văzut. Nu pot explica. Atunci când te-am vãzut,mi-ai părut cunoscută. Parcă te-am mai văzut,undeva,cândva ..

Eu eram șocată. Vocea,tot,parcă îmi fuseseră luate.

-Nu știu dacă m-ai crede dacă ți-aș spune că sunt îndrăgostit de tine,V.

Se ridică în picioare și veni lângă mine, luându-mă de mâna dreaptă.

-Când nu sunt în preajma ta,simt că o parte din mine lipsește. Când nu-ți văd ochii verzi, simt că nu mai am aer. Și nu știu dacă mã crezi când îți zic toate astea, pentru că eu sunt tipul ăla de băiat golan. Și nu știu dacă te merit,nici măcar n-ar trebui să te uiți la unul ca mine,d-apăi să îmi vorbești. Oftă. Văzându-l că aproape nu mai are glas,mi-am extras ușor mâna dintr-a lui,punândui-o pe față:

-Să nu mai vorbești niciodată așa,ai înțeles?spun eu. Ești exact așa cum trebuie. Și nu știu dacă mã crezi,dar și eu am avut aceeași impresie despre tine când te-am văzut prima dată,că te cunoșteam,deși era prima dată când te văd. Doar că..nu aș fi crezut niciodată că un tip așa ca tine s-ar uita măcar la o fată ca mine...

-Pentru mine,tu ești perfectă,ține minte bine asta. Apoi,încet,se apropie de mine, mai mult și mai mult,până când buzele ni se lipiră într-un fel pe care nu-l pot descrie. Parcă ele erau menite să stea așa,parcă făceau parte dintr-ul puzzle,iar acum aveai cele doua piese care îl alcătuiau. Răsuflarea lui caldă pe fața mea mă făcea ca inima sã vrea să-și ia zborul din cutia toracică . În acest timp,mă mângâie ușor în păr,în același timp trăgându-mă și mai mult spre el,deși eram deja lipiți. Simțeam. Aveam feeling-ul . Simțeam cum mă topesc. Aerul rece nu mai conta,pentru că eu eram acolo . Aveam focul în jurul meu. Am mai fi stat,dar Ada a ieșit din casă,găsindu-ne astfel.

-Vă potriviți,porumbeilor :) . Dar hai în casã,este cam frig,în caz că nu ați simțit.

În acel moment,Vlad mă luă în brațe,strângându-mă tare,dar în același timp ferm. Îmi spuse:

-Mai stãm,sau vrei să te duc acasă?

-Aș mai sta puțin,dar nu în casă la petrecere,ci cu tine.

Atunci,stând la pieptul lui,i-am simțit inima tresăltând la vorbele mele. Am zâmbit.

*

Ne-am plimbat,ținându-ne de mână și sãrutându-ne câteodată. Ajunși în fața casei mele,mă urcă pe bolovanul de pe asfalt din fața porții,făcându-mă să fiu cu o idee mai înaltă ca el.

-Nu știu cum ți s-a părut ziua asta,spuse el,dar am vrut să-ți ofer o Zi a Îndrăgostiților reușită,deși la începutul ei nu eram împreună. Pentru mine cel puțin, a fost cea mai frumoasã zi din viață.

Nu am putut să nu mă abțin a râde. Am spus: " Și pentru mine a fost la fel,Vlad,îți mulțumesc!" . Atunci el mă sărută,atât de pătimaș,încât am crezut că voi cădea de pe acel bolovan. Ora indica 23°°. Trebuia să intru în casă. Sărutându-l încă o dată,am tulit-o în curte.

În casă,ai mei mă așteptau nerăbdători. Mama a fost cea care a deschis subiectul.

-Ei,cum a fost ziua?

Eu,zâmbind misterios,am spus:

-Am un singur cuvânt: Perfectă !