La naiba cu dragostea !!

Capitolul IX - Vacanța de vară

Vacanța de varã doar ce începuse. Mă simțeam în sfârșit bine. Gata cu școala pentru următoarele 3 luni,gata cu stresul, gata cu colegii nesuferiți..doar eu și el !

*

În prima jumătate a vacanței,lucrurile au mers ca pe roate. Ieșeam zilnic,ne plimbam,mergeam la film,la mall, la pizza,sau ieșeam pur și simplu și stăteam în parc și râdeam. Viața mai are și părțile ei bune..

*

Brăila este orașul meu preferat. Am atât de multe amintiri aici,am atâția prieteni..nu m-aș mai întoarce înapoi în Constanța! Dar ..cineva este acolo și mă așteaptă.

Mi-am petrecut jumătatea de vacanță rãmasă acolo,mbine,fară ultima săptămână . Tot timpul cât stătusem acolo, vorbisem neîncetat cu Vlad. Apoi,m-am întors. Era Septembrie. Vremea începuse să se răcorească,dar nu de asta eram tristă. Se împlinise un an. Un an de la moartea unei ființe atât de dragi mie,încât de-abia îmi puteam înfrâna plânsul . Ființa care,deși nu vorbea,simțeam cum mã înțelege. Ființa de care râdeam cu drag, ființa în jurul căreia plângeam când aveam vreun necaz : Tweety,perușul meu, copilașul meu . Nu m-am mai putut abține. Am început sã plâng. Chiar atunci,telefonul îmi sună:

-Alo?am spus eu cu jumătate de glas.

-Ce faci,V?

-Bine...am mințit eu.

-V,ce Dumnezeu,te cunosc de atâta timp, plângi,cum poți spune că ești bine?

-Ai dreptate...am spus eu cu vocea stinsă... Vlad..s-a împlinit un an..de când Tweety nu mai e..efectiv mă simt goală pe dinăuntru. Credeam că,cu timpul îmi va trece. Dar acum,când știu că s-a împlinit fix un an..

-Of,iubito,calmează-te,ok? Ăăm.. Vreau să ne vedem azi. Mai repede decât trebuia. La 3:30 în parc,ok?

-Ok..am rãspuns eu,înghițindu-mi lacrimile triste .

*

Era 3:45. Mă uitam în jur,dar nu îl vedeam pe Vlad. Mă întrebam dacã se întâmplase ceva,pentru cã el deobicei nu întârzia niciodată. Deodatã,cineva mi-a pus mâna pe umăr. Era el.

-Hei,am crezut că s-a întâmplat ceva,am spus eu.

El n-a făcut altceva decât să ridice din umeri. Acum chiar începuse să mă enerveze. Eu îl așteptasem un sfert de orã, iar el nu mi-a zis nici măcar de ce întârziase.

Când am ajuns cam prin mijlocul parcului, el mi-a spus:

-V,vreau să-ți pui eșarfa asta la ochi.

-De ce?!

-Nu-ți pot spune,este o surprizã .

-Ok..am zis eu fără vlagã,eram și așa supãratã,nu prea aveam chef de surprize. Am mers ceva. Însã când mi-a dat eșarfa jos,nu îmi venea să cred. Eram la mașina lui,portiera era deschisã. Interiorul mașinii lui mi-era cunoscut,ca întotdeauna. Însă, înăuntru era o cutie mare,pătrată.

-Ești gata să vezi ce e înăuntru?spuse el.

-Wow,dar ce este de e așa de mare ?

-Hai să vedem,spuse el zâmbind.

Cu pași timizi,m-am apropiat. Am deschis cutia.. Era o cușcă mare,cu un peruș albastru înăuntru, înconjurat de toate cele necesare acestuia: vasul de mâncare și de apă,jucării,o pungă cu mâncare,o mini oglindă.. Dar ceea ce m-a șocat aproape,a fost faptul că,acesta semăna izbitor la chip cu Tweety. Deși se poate crede că toți au aceeași față,ei bine nu e adevãrat,chiar am fost atentă la acest detaliu când intram în magazinele de animăluțe. Dar acesta..deși era albastru, avea fața lui. În cutie era și un bilet. Pe el scria: "Pentru iubita mea,cu acest cadou sper să te înveselesc,deși știu cã nimeni nu-l va înlocui pe Tweety. Vlad" . În acel moment, lacrimile m-au cuprins. M-am întors spre Vlad și l-am luat în brațe. Era cel mai frumos cadou de la el. Un cadou viu. Mai ales după cât suferisem după Tweety. Am stat așa 10 minute în continuu.

-Și iartă-mă ca am întârziat și am ridicat din umeri,în loc să-mi cer scuze,spuse el.

-Scuze acceptate,am spus eu,zâmbind,cu capul întors spre noul meu copilaș .