Îl aşteptam nerăbdătoare pe băiatul cu părul creț, privind geamul pe care picurii de ploaie curgeau fără limită. Mi-am spus că nu mai are rost să ies în calea lui, dacă nu se întâmplă nimic între noi. Mă durea. Tare, chiar foarte tare. Nu ştiu de ce am acest sentiment, nici măcar nu ştiu cum îl cheamă.
În momentul în care a sosit, m-am ridicat de pe scaun. Umbrela neagră îi acoperea fața şi jumătate din corp. Priveam pe vizor, iar stomacul mi s-a întors pe dos. A oftat şi a aruncat o privire spre uşă. M-am dat doi paşi înapoi, apoi am tras aer în piept. Am deschis uşa cu viteză şi am luat ziarul de pe preşul pe care scria "WELCOME"; s-a întors cu fața la uşă. Ne-am privit puțin timp până când am decis că trebuie să închid uşa. Am alergat din nou spre bucătărie, aşezându-mă pe scaunul de lângă geam. Plecase deja.
Mă frământa faptul că nu puteam să vorbesc cu el. Nu aveam curajul să o fac, şi în plus nici nu ştiam ce să îi zic. Deja devenea insuportabil faptul că nu puteam să vorbesc cu el. Să ne spunem mai mult decât "Bună dimineața!" sau "Hei, ți-au căzut astea.".
Dar, el mereu o să plece înainte să îi pot spune ceva. Mereu o să o facă.
CITEȘTI
Paperman |h.s.|
FanfictionN-am reuşit niciodată să îi aflu numele. Pentru mine a rămas doar "băiatul care împarte ziarele".
