KAIRA | 3

4

Încă oftează din când în când. Se uită la el, dar nu are nici o reacție, de parcă e împietrit în scaunul pasagerului. E atât de conștient că a greșit, iar orgoliul pur și simplu nu îl lasă să își ceară scuze.
        El crede că are dreptate în privința iubitului Kairei, însă pe de o parte, a fost prea dur cu ea și putea să i le spună cu calm. Însă el a ales partea dură, partea aspră care o scoate pe Kaira din sărite. Știe că ea nu se poate exprima prin cuvinte, iar tot ce poate să facă e să arunce săgeți și să jignească. Ăsta e felul ei în a-și exprima ceea ce simte, iar faptul că el ia jignirea ca pe cea mai dură chestie de pe planeta asta, îl scoate din minți. Pur și simplu ambii sunt ca un cutremur, care te poate ruina în preț de câteva secunde și un vulcan, care erupe când îți e lumea mai dragă și face prăpăd în jurul lui. Doi oameni instabili emoțional, lipsiți de atenție și iubire. Încă nu au învățat să dea toate aceste emoții pe tavă, în proporții mici, dar egale. Amalgamul ăsta de sentimente aruncate pe peste tot, îi afectează prea tare, de parcă sunt doi copii care aici nu se suporta, dar mai încolo sunt cei mai buni prieteni și se iubesc din cale-afară. Demersul ăsta e toxic, însă odată ce s-au regăsit, le va fi prea greu să renunțe unul la altul iarăși. Ambii știu ce îi va aștepta dacă vor decide să continue relația asta de prietenie... Câteva zile sunt bine, câteva zile se ceartă. Însă partea bună e că reușesc să se împace unul pe altul. Chiar dacă Kaira lasă mai mult de ea, iar el i-a și recunoscut acest fapt, știe că el ține mai mult la ea. Știe că e protectorul ei și că mereu va fi acolo pentru ea, indiferent dacă sunt certați sau pe punctul de a se certa.
— Ai de gând să spui ceva? îl întreabă, iar acesta dă din cap negativ.
— Dacă zic ceva, știi bine că nu mă mai opresc, pufnește, apoi se uită în stânga și în dreapta ca să vadă dacă vine vreo mașină.
        Aceasta oftează adânc și semnalizează spre stânga. S-au tot învârtit prin oraș, însă nici unul nu a scos vreo vorbă.
        Daniel se întoarce și o studiază. Îi place să facă asta când ea e atentă la un anumit lucru. Condusul îi captează toată atenția, chiar dacă acum nu e în vreo grabă sau vreo întrecere.
— Ești frumoasă azi, îi spune mai mult în șoaptă, nesigur.
Ea se întoarce la el încruntată, apoi ochii îi revin asupra drumului. Zâmbește confuză, apoi își strânge buzele într-o linie dreaptă. Nu se aștepta la un compliment. Nu din partea lui.
— Sunt?
— La dracu', da! chicotește acesta, iar ea se uită la el pe fugă zâmbindu-i.
— Mulțumesc, Daniel! Ce te-a determinat să îmi spui asta? îl întreabă, iar acesta dă din umeri, apoi își sprijină cotul de cotieră, ca să fie mai aproape de ea.
— Nu știu. Spun doar adevărul, fiindcă meriți să îl știi, K.
Aceasta își rotește capul spre direcția sa fără să realizeze că fața lui e deja întoarsă. Nasul ei se lovește de al lui, dar se retrage ca arsă, însă inima lui a sărit o bătaie, luându-i-o la trap imediat.
— Scuze! spune grăbită, iar obrajii i se înroșesc.
Daniel își apleacă capul dezamăgit, însă și-l îndreaptă rapid spre parbriz fără să îi arate cum se simte. Îi vine să iasă din mașină și să nu o mai vadă. E îndrăgostit de ea de mic copil. L-a fermecat din totdeauna, însă nu crede că va fi pregătit vreodată să îi spună ce simte. Știe că ar strica o asemenea prietenie doar din vina sentimentelor.
În perioada cât a stat fără ea, sentimentele i s-au mai estompat. Și-a făcut și o relație, însă ochii ei nu i-au putut ieși din minte, ori vocea, ori râsul. Nimic. Nimic nu era ca ea. O compara pe fata aceea cu ea, din toate punctele de vedere, așa că a decis să pună punct. Și astfel, e din nou în prezența celei mai puternici slăbiciuni ale sale.
— Nu-i nimic, zâmbește scurt și își întinde mâna ca să dea volumul muzicii mai tare.

„Wires" de la The Neighbourhood începe, iar Daniel fredonează melodia în timp ce își trece mâna prin păr de câteva ori ca să și-l aranjeze.
— If he said "help me kill the president", I'd say he needs medicine.
Kaira se încruntă, fiindcă nu știa că prietenul său a început să asculte melodiile trupei ei preferate.
Îl acompaniază, începând să se relaxeze din nou unul în preajma altuia. Tensiunea se potolește, iar faptul că s-au vorbit e primul pas spre „împăcare".
A mai luat o curbă, iar de data asta un semafor îi aștepta. A oprit datorită luminii roșii, iar în timp ce stătea și cânta, ochii au început să îi fugă în jur, din reflex, iar aceștia s-au fixat pe Ferrari-ul roșu din parcarea de alături. Un Ferrari foarte cunoscut. Și-a lungit gâtul ca să vadă ce număr de înmatriculare are, iar respirația i s-a oprit când a realizat că presimțirea i s-a adeverit. A strâns volanul cât de tare a putut cu ambele mâini, apoi când nervii au cuprins-o mai tare, a dat cu pumnul în acesta cu toată forța, neintenționând să claxoneze sau să se lovească la mână. Daniel se uită nedumerit la ea, cuprinzându-i ambele mâini.
— LA DRACU'! țipă și începe să plângă, smucindu-și mâinile din strânsoarea lui.
— Ce dracu', Kaira? Ce s-a întâmplat? o întreabă alarmat, dar acesta continuă să plângă.
Câteva claxoane se aud din spatele lor, semn că lumina semaforului e acum verde.
— TERMINAȚI! strigă pe geam, șiroaie de lacrimi scurgându-i-se pe obraji.
— Kaira, e verde! Accelerează!
Aceasta plânge atât din cauza durerii sufletești, cât și din cauza celei fizice. Și-a luxat încheietura mâinii stângi când a dat cu pumnul în volan, iar faptul că Logan e de mână cu majoreta de la liceu lângă acel Ferrari roșu, a dus-o la extreme. A cedat psihic.
Claxoanele se aud din ce în ce mai des, iar Daniel începe să se enerveze la maxim. Kaira nu îl ascultă și nici nu îi zice ce are, iar pe lângă asta, plânge al naibii de tare. La tot ce se poate gândi acum e să îi ia locul la volan și să accelereze, însă nu știe cum să facă asta. Dintr-un impuls, o apucă de talie și o ridică, apoi îi ia locul rapid și o așează în poala sa, având grijă să nu o lovească în vreun fel. Îi muta picioarele cât să ajungă el la pedale, apoi accelerează și schimbă viteza.
— CE NAIBA AI, KAIRA? strigă și el la ea, apoi oprește mașina pe marginea șoselei.
Îi apucă fața roșiatică, scuturând-o.
— Trebuie să mergem la spital, Daniel. Acum! Mă doare mâna rău. Te rog! începe să tremure, iar acesta se uită la mâna pe care o ține în aer, realizând că e cea cu care a dat în volan de nervi.
Acesta pornește din nou, încadrându-se în linie. Accelerează cât de mult îi permite aglomerația orașului, depășind mașinile din fața lui mereu.
Faptul că Kaira a spus „nenorocitul" adineauri, îl duce cu gândul la Logan, beculețul deasupra capului aprinzându-se.
— Ce a făcut, Kaira? Unde e? o întreabă și încearcă să fie atent la drum.
— Era acolo. Era cu Jade, majoreta aia de azi. Se țineau de mână, pentru numele Lui Dumnezeu! spune și îl apucă cu ambele mâini, băgându-și nasul în gâtul lui.
E prima dată când respiră Daniel respiră atât de greu. Îl ține atât de aproape. Simte cum lacrimile de pe fața ei îi umezesc gâtul și tricoul, însă nu-l deranjează. Important e că acum are nevoie de el ca de aer.
Acesta își sprijină capul de tâmpla ei și oftează.
— Te doare rău mâna? o întreabă în timp ce se așează mai comod pentru ea în scaun.
Kaira dă din cap afirmativ, iar acesta oftează din nou.
— Ajungem în curând la spital. Mai e puțin! o anunță și îi mângâie spatele ca să o liniștească.
E cel mai sensibil moment al lor pe care l-au avut vreodată.