KAIRA | 3

11

        — 'Neața! le urează aceasta în timp ce coboară scările somnoroasă, dar cu un gram de entuziasm.
        — 'Neața și ție, Blondi! Cum ai dormit? zâmbește Mirryam, apoi soarbe din cafeaua sa.
        — Neîntoarsă! îi zâmbește înapoi, apoi își lasă rucsacul la baza treptelor. Am fost obosită...
        Mike se apleacă și își sărută soția pe tâmplă, ciupind-o scurt de fund. Aceasta tresare și începe să râdă, apoi îl ceartă că era să-și verse cafeaua pe rochie, în timp ce Kaira îi privește amuzată. Mereu sunt așa jucăuși unul cu altul. Nu au încetat să se iubească atât de nebunește încă din adolescență.
        — Cum puteți să aveți atâta energie de dimineață? se plânge și pleacă spre masă, unde își zărește bolul cu cereale.
        — Cafeaua face minuni! chicotește tatăl ei, apoi îi ciufulește părul blond și o apucă de umeri.
        — Da... cafeaua! mustăcește ea, dându-și ochii peste cap amuzată.
        — Iubito, te aștept la mașină. Grăbește-te! o anunță și își bagă sacoul negru pe el, apoi înșfacă cheile mașinii de pe masă și iese pe ușă.
        — Ce ai făcut aseară? întreabă aceasta imediat ce soțul ei părăsește încăperea, așezându-se rapid pe scaunul de lângă fiica sa.
        — Um... nimic special! dă din umeri, mințind.
        — Oh, haide, Kaira. Nu am mult timp. Scuipă tot! o împunge cu degetul în antebraț.
        — Ne-am certat ca de fiecare dată... după care ne-am sărutat! ultima parte o spune cu viteza luminii.
        Mirryam chicotește și bate din picioare fericită, apoi își îmbrățișează fata.
        — Știam eu că e ceva între voi. Nu te-ai culcat cu el, nu-i așa? se încruntă, făcând pe mama serioasa.
        — Nu. Nu! Încă nu. De fapt, nu știu dacă vom face ceva. Mamă, nu am de gând să vorbesc de asta! E jenant! se înroșește în obraji, scuturând din mâini.
        Claxoane multiple încep să se audă de afară, făcând-o pe Mirryam să pufnească.
        — OK! Dar promite-mi că atunci când se va întâmpla ceva între voi, mă vei anunța! Afurisitul de taică-tu nu mai are răbdare și trebuie să plec. Ai grijă ce faci azi și cu cine umbli! Te iubesc mult! Paaa! spune totul în grabă în timp ce își ia geanta și halatul de medic, apoi iese pe ușă, lăsând-o singură.
        Kaira respiră în sfârșit ușurată. Credea că o să își înceapă ziua cu vreo discuție rușinoasă despre relații intime. Au vorbit despre asta de o grămadă de ori și a avut grijă să o sfătuiască cum poate mai bine despre domeniul acesta, dar ca mamă trebuie să te asiguri că odrasla ta te ascultă.

        Gândul îi zboară la el. Încă nu a dat niciun semn de viață și e ora 8:45. Deja ar fi trebuit să fie și în fața casei sale ca să o ducă la ore, însă de data asta nu e. Se gândește că doarme sau are altceva de făcut mai important, așa că nu decide să-i dea vreun mesaj.
        Imediat după ce își termină micul dejun, pune bolul în chiuvetă și îl clătește, împreună cu lingurița. Apucă și ridică rucsacul de la baza scărilor, apoi își ia telefonul și se încalță cu o pereche de adidași negri. Ia cheile mașinii sale, apoi iese pe ușă. S-a machiat și și-a ondulat părul. Ținuta de azi constă într-o pereche de blugi de aceeași culoare ca adidașii și un hanorac alb, ambele largi. Încuie, apoi bagă cheia în buzunarul rucsacului și pleacă spre garaj. Scoate mașina cu grijă și se asigură înainte să intre pe șosea. Dă drumul la radio și conduce spre liceu, bătând tot drumul cu degetele în volan pe ritm.

•••

Se aștepta la asta. Se aștepta să nu mai fie cea mai strălucitoare stea de până acum. Îl privește pe Logan împietrită. Fața îi e lovită, alocuri vânăt, la fel și pe mâini. Refuză să mai treacă prin mulțimea ce îi acordă toată atenția lui, așa că o ia pe cealaltă parte a clădirii, furișându-se pe ușa de urgență. Fix când credea că a scăpat, un bărbat își drege vocea la câțiva metri. Tresare și își întoarce privirea spre sursa sunetului, dând ochii cu ultima persoană pe care voia să o vadă la ora asta.
— Cam dimineață să vă strecurați, domnișoară Wilson! spune acesta, apropiindu-se de ea.
— Domnule director! Bună dimineața! Eu doar...
— Liniștește-te, Kaira. Ce s-a întâmplat de ai intrat pe aici? chicotește și o bate pe umăr, făcând-o să expire ușurată și să îi urmeze gestul.
— Voiam doar să... ajung înaintea tuturor în sala de curs. Vă recunosc, nu am avut timpul necesar să îmi termin temele și mă gândeam că e liniște și pot să le fac rapid! se scuză, schițând un zâmbet nevinovat.
— Atunci, fugi! Dar să nu se mai repete. E pentru binele tău și al notelor tale, o amenință jucăuș, apoi îi face semn să plece.
— Vă mulțumesc, domnule Richard. Nu se va mai repeta! râde scurt și o ia la fugă spre clasă.