KAIRA | 3

13

Cu tragere de inimă, se întoarce pe călcâie și vrea să plece, dar Daniel pășește spre ea și o apucă de mână. Fără să mai ezite o secundă, buzele îi fac contact cu ale ei, în timp ce o lipește de corpul lui. Pielea îi e rece, dar a lui e fierbinte, astfel făcând-o să se topească în brațele lui. O ține strâns și îi frământă buzele cu ardoare. A așteptat momentul ăsta de când s-a trezit, dar soarta i-a întors alegerile la o sută optzeci de grade, fiind nevoit să se ascundă, dar avea presimțirea că nu scapă cu basma curată. Se gândea că va afla, dar nu așa de devreme. Credea că va veni la casa lui când va fi plecat și va trebui să inventeze o scuză când se va întoarce, nicidecum că va da buzna în casa lui să se convingă că presimțirea proastă pe care o are, se adeverește.
— Iartă-mă, îi șoptește, mângâindu-i spatele.
Aceasta nu vrea să-l privească în ochi, așa că își lipește fruntea de pieptul său tare, oftând cu greu.
— Landon e acasă, îi șoptește la rândul ei.
— Da? se preface surprins, continuând să îi mângâie spatele.
— Da... A fost unul dintre motivele pentru care te-am sunat ca disperata azi, zâmbește scurt, dar trist.
— Și cât stă? o întreabă, ezitând să își dea cu părerea de ce a zis adineauri.
— Nu a zis. Dar sper să stea mult. Nu l-am văzut de aproape trei ani, pentru numele Lui Dumnezeu! spune cu ochii în lacrimi, apoi își înfășoară mâinile firave în jurul corpului lui.
— Știu... A trecut mult. I-ai văzut pe Maison și Katherine? Sunt mari? îi zâmbește, strângând-o la pieptul său, în timp ce se leagănă amândoi de pe un picior pe altul în cameră.
— Da. Sunt mari și atât de frumoși! zâmbește cu ochii în lacrimi.
— Poate îi prind și eu, zâmbește, iar Kaira își ridică privirea spre a sa.
— Cât... Cât stai? îl întreabă cu vocea tremurândă.
— Nu știu. Depinde cât de repede terminăm, se uită cu greu în ochii ei umezi.
— Când ai zis că e mai periculos ca data trecută, te referi...
— Da. Mă refer la faptul că dacă fac un pas greșit... m-am dus. Dar știu că nu o să greșesc. De aceea, nu vreau să interacționăm deloc, fiindcă m-ai putea distrage. Dacă o să am timp, o te voi suna eu. Până atunci, fără mesaje, fără apeluri, fără nimic. O să-mi schimb telefonul ăsta, iar în cel mai rău caz, te voi suna de pe vreun fix, dacă nu... tot ce poți să faci e să mă aștepți. Ai înțeles? o apucă de umeri, scuturând-o, în timp ce lacrimile încep să îi curgă pe obraji.
Dă din cap afirmativ, apoi se ridică pe vârfuri ca să îl apucă de gât. Îi sare în brațe, făcându-l să chicotească datorită comportamentului ei copilăresc. Se așează pe pat, ținând-o strâns în brațe, în timp ce ea își încolăcește brațele în jurul gâtului său.
— Avem de recuperat o mașină, începe acesta să vorbească. Numai că de data asta, diferă locurile de unde o luăm. Data trecută am luat-o dintr-un camion, dar de data asta o luăm dintr-un loc în Texas. Sunt niște garaje special amenajate pentru fiecare mașină în parte, undeva în pustietate, dar locul e foarte bine păzit, așa că trebuie să fim foarte atenți și calculați, mai ales că totul se petrece pe timp de noapte, iar vizibilitatea e redusă.
— Și cât de mult câștigi dacă îți riști viața?
— Undeva între zece și cincizeci de mii de dolari, îi spune, făcând-o să se ridice uimită de pe umărul lui. Banii ăștia sunt pe cât se poate de necesari, mai ales în perioada asta, îi spune și îi șterge lacrimile, apoi îi dă părul la o parte. Știu, e mult. Iar de când nu mai ești tu pe pistă, ne descurcăm destul de greu.
— Nu e vina mea că s-a ajuns la asta! dă din umeri, iar Daniel își dă ochii peste cap.
— A fost vina amândurora. Nu te mai victimiza atât! Nu am vrut să te iau și, repet, e pentru binele tău, iar tu nu m-ai înțeles și ai decis să o luăm pe căi diferite, cum de altfel, se putea întâmpla și în seara asta dacă te lăsam să pleci și nu mă lăsai să îți explic! dă din umeri, făcând-o să ofteze.
— Dar știi că fac toate lucrurile astea fiindcă țin la tine, Daniel, nu? îl privește în ochi, făcându-l să zâmbească în colțul gurii.
— Știu. Și să nu îți imaginezi că mie nu îmi pică greu să te las cu atâta grijă pe suflet. Doare să te văd cu lacrimi pe față din cauza mea. Tu ești motivul care mă ține în viață! îi spune sincer, făcându-i ochii să lăcrimeze din nou.
O privește adânc, topindu-se în ochii ei albaștri. Înghite în sec, apoi îi apucă ambele mâini și îi spune cu vocea tremurândă:
— Dumnezeule, te iubesc atât de mult!
Expresia Kairei se schimbă radical, devenind neutră. Nu știe dacă să fie tristă, fiindcă cel la care ține cu toată inima își riscă viața pentru o asemenea sumă de bani, sau să se bucure că a auzit în sfârșit cele mai speciale două cuvinte, direct din partea unui băiat, care ține cu adevărat la ea și o prețuiește cu toată ființa.
— Te iubesc, îi șoptește înapoi.
Ochii îl înțeapă pentru prima oară după mult timp. Simte cu adevărat sentimentul profund provocat de iubire. Acel sentiment de îți încălzește pieptul și te face să simți că plutești doar la atingerea persoanei sortite. Un sentiment pe care nu-l simțim de prea multe ori în viață, iar cu greu îl acceptăm.