KAIRA | 3

3

Decide să nu se mai îmbrace așa cum o face de obicei, și să se desprindă de tot ceea ce înseamnă „popularitate". Cu Daniel își petrece timpul cum o face cu fratele său, pur și simplu îi e cel mai bun prieten, și știe că nu trebuie să își ascundă adevărata față.
Scârțâitul roților mașinii, în timp ce frâna este pusă, se aude ușor, indicând faptul că a ajuns. A ajuns la fix când și ea a terminat.
     Coboară scările rapid, ca să nu-l facă să aștepte, apoi încuie ușa din nou și își introduce cheia în locul ei secret. E mult mai calmă, iar mintea îi e limpede, iar când îi vede fața ușor dezamăgită pe geamul portierei, își aduce aminte de ce a făcut, iar vinovăția o cuprinde lent. Iese în pas grăbit de pe aleea casei sale, apoi Daniel deschide portiera sa și coboară, trecând pe cealaltă parte a mașinii sale doar pentru a-i deschide portiera sa. Cu cât se apropie, cu cât acesta e mai uimit. Nu a mai văzut-o fără machiaj de foarte mult timp, iar simplitatea ei mereu l-a fascinat.
     Îi zâmbește ușor, apoi intră, iar acesta pornește spre partea lui. După ce urcă înapoi, acesta îi aruncă o privire din nou, fiindcă atât entuziasmat, cât și uimit că a ales să îi dea mesaj.
— Scuze...
Vocea i se aude dintr-o dată, apoi privirea ei se mută spre direcția sa.
— Nu intenționam să te fac să te simți în vreun fel. Eram doar stresată și tristă, și pur și simplu nu am realizat că mă purtam ca o idioată.
— Kaira, e în regulă. Am știu că e ceva neînregulă cu tine încă de prima dată, iar gluma aia de prost gust nu trebuia făcută. Nu am știut că el e motivul pentru care erai posomorâtă. Îi afirmă acesta, în timp ce ea doar îl privește respirând greoi.
E prima dată când i se deschide și îi spune ce simte sau cum se simte și, mai ales motivul ce a i-a dat emoțiile peste cap. Îi zâmbește timid prietenului ei, apoi acesta oftează și întoarce cheia în contact, atât cât motorul să pornească.
— Și unde vrei să mergem?
— Ce-ai zice de vechea pistă unde obișnuiam să mergem?
— Dar nu e nimeni acolo.
— Nu contează. Atâta timp cât ne avem companie unul pe altul, pentru mine e de ajuns, mărturisește aceasta dând din umeri scurt, făcându-l pe Daniel să zâmbească larg, dar pe ascuns.
— Ce ai pățit? o întreabă în timp ce pornește motorul, referindu-se la mâna ei bandajată.
— Am spart o poză înrămată. Prima oprire o facem la un supermarket.

      Mașina pleacă de pe loc, fiind prima dată după aproape un an de zile, când în sfârșit se află în compania lui plăcută. I-a lipsit până și mirosul specific al parfumului mașinii sale. Ambele geamuri din față sunt deschise, în timp ce numai vocea Kairei aproape că acoperă versurile melodiei „Way down we go". Daniel bate cu degetele în volan pe ritm, acompaniind-o pe Kaira cu vocea sa. E melodia lor preferată. O cântă cu tot aerul pe care îl trag în plămâni, strigând cât corzile vocale le permit.
Nori negri încep să acopere cerul, iar ușor-ușor picurii de ploaie sosesc și lovesc parbrizul mașinii. Daniel pornește ștergătoarele, datorită faptului că ploaia se întețește. Norocul lor a fost că au ajuns pe pistă repede după ce și-au terminat treaba la supermarket. Parchează mașina în garajul care acum e destul de schimbat față de cum Kaira îl știa. O canapea veche și eu mic atelier au fost adăugate, iar pe el sunt o cutie de pizza goală și o doză de energizant, în același stadiu. Aceștia coboară, iar Kaira se duce spre ușa garajului, pe care dorește să o închidă, însă în schimb, privește pierdută în orizont. Nu vede nimic pe o rază de opt-nouă metri datorită ploii intense, dar totuși, stă și visează cu ochii deschiși. Gândul îi fuge din nou spre Logan, dar decide că ar fi bine să treacă peste. Îl iubește, însă e conștientă că nu e reciproc. Știe că acum poate face ceva de nedescris, care o va face să sufere, iar lacrimile ei nu trebuie vărsate pentru fapte inutile ca astea.
— K, ești bine? O întreabă Daniel în timp ce atingerea sa o trezește la realitate.
— Da. Sunt bine. Nu-ți face griji, îi confirmă zâmbind, dar el știe că zâmbește doar din politețe.
— Nu am cum să nu-mi fac griji când te văd așa. Spune-mi ce te apasă...
Kaira își întoarce fața îngândurată spre el, privindu-l cu greu în ochi. A fost prinsă și nu crede că e pregătită să poarte o asemenea discuție. Nu din nou.
— După cum știi, e vorba de Logan. Se poartă... ciudat. Azi l-am prins cu una dintre majorete, spunându-i că se văd mai târziu. Iar faptul că... a încheiat discuția cu mine așa de repede, mă duce cu gândul că e cu ea acum. Asta e tot.
— Nu înțeleg ce vezi la el. După părerea mea e doar un prost.
— Poftim? se încruntă, chiar dacă l-a avut foarte bine. A luat-o prin surprindere că a zis totul așa direct.
— Nu mă pune să repet. Știi că nu îmi place să o fac! Își bagă mâinile în buzunarele blugilor, oftând.
— Cum îți permiți? Îl privește rapid, încercând să nu se înfurie prea tare.
— Ba uite că îmi permit. Cine e el? E doar un nenorocit care te folosește. Până și tu știi asta și totuși, te duci la el din nou și din nou. Îi dai sute de șanse ca să vă împăcați, iar toate șansele astea pentru ce? Ca tot tu să plângi din nou? o întreabă deja furios, însă ochii plini de lacrimi ai Kairei îi fac sufletul să se rupă.
— Măcar el știe că exist. Tu se pare că nu ai știut până azi! își dă ochii peste cap, sprijinindu-se de marginea ușii metalice.
Daniel rămâne mut pentru o secundă.
— Ți-a mâncat pisica limba?
— Ție se pare că ți-a mâncat creierul. Sau și dacă încă îl ai, îl ai pe degeaba. La dracu', K. De ce mai stai cu el? Omul e un ratat. E clar că nu te iubește. Nu e ultimul, fir-ar să fie! își bagă mâna prin păr, în timp ce lacrimile ei încep să i se scurgă pe obraji.
Îl privește direct în ochi. Urăște să i se repete greșelile pe care le face. E conștientă că nu o iubește, dar i-a fost de ajuns ca cineva să i-o spună cu voce tare. Nu e singura care crede asta, însă ea chiar o face. Ține la el chiar dacă nu e reciproc.
Daniel privește cum toată culoarea din obraji i se scurge, iar energia pozitivă de care acum zece minute dădea dovadă, acum s-a transformat toată în energie negativă. Odată ce a început o ceartă, nu se poate abține să nu o continue, chiar dacă știe că o rănește. Totuși, e împăcat că are dreptate de data asta. Știe că i-a deschis ochii. S-a eliberat de ce avea pe suflet și și-a spus părerea despre Logan, însă îl doare că a fost așa direct. Nu e prima dată când se ceartă pe subiectul „Logan", iar invidia îl roade pe interior că îi dă mai multă importanță unuia care nu știe să o aprecieze deloc.
— La naiba. Spune ceva, Kaira! Liniștea ta mă omoară, îi mărturisește și se apropie de ea.
— Ai dreptate. Nu mă iubește. Dar nici tu nu o faci.
— Ce tot spui acolo? se încruntă, inima luându-i-o la trap. Cred că e cea mai mare prostie pe care ai spus-o vreodată!
— Ce simt. Dacă m-ai fi iubit ca pe cea mai bună prietenă a ta, nu mi-ai fi spus toate lucrurile astea atât de sec. Plus că tot tu m-ai pus să îți spun ce naiba am pe suflet.
— Kaira...
— Las-o baltă, Daniel. Nu mai are rost să încerci acum să îmbunezi situația cu vreo scuză. Știi doar că nu ajută! își șterge lacrimile, iar acesta pufnește nervos pe nas.
— Te las să te calmezi. Nu o să-ți mai vorbesc.
— Normal că eu sunt aia care trebuie să se calmeze de fiecare dată. Nu eu am început cearta! dă din umeri, întorcându-se din nou spre picăturile de ploaie care s-au mai potolit.
Daniel știe că acum e momentul să plece și că nu vrea să-l mai vadă. Mai știe și faptul că nu a vrut să spună toate lucrurile alea, doar că e rănită și situația în care se află nu e tocmai roz. Îi cere motivul, dar e clar că ea îl iubește pe Logan și de-aia nu vrea să renunțe la el. I-ar fi prea greu, după patru ani de relație, să îl vadă brusc cu alta de braț. Iar pe lângă, să fie și fericit alături de ea.
— Vrei să ne mai plimbăm prin oraș? Și nu o să-ți vorbesc. Doar să stai lângă mine.
— Doar dacă mă lași să îți conduc mașina.
— Orice, numai hai.