You Are My Dreamcatcher -Min Yoongi

12

~Suga pov~

Mă trezesc razele soarelui care inundau încăperea. Înainte de a-mi deschide ochii încercam să-mi aduc aminte momentele de seara trecută. Aveam în minte  fiecare gest, fiecare roșeață din obraji, fiecare cuvant spus de ea.,,Nu-mi mai cere permisiunea pentru lucruri atât de minore. Am încredere în tine". Are încredere în mine. Oare știe cat de mult m-au bucurat acele cuvinte? Inițial nu mi-am dat seama de însemnătatea cuvintelor ei, eram mult prea îngrijorat în legătură cu sănătatea ei  dar acum, gândul că are încredere în mine după tot ce i-am făcut îmi dă aripi.
Îmi deschid ușor ochii lăsându-mi privirea să se obișnuiască cu lumina. Abia așteptam să o revăd, să-i văd acea privire liniștitoare.
Mă așteptam să văd o siluetă micuță dormind  dar tot ce vazusem era doar un pat neatins.
M-am panicat și m-am ridicat cu repeziciune din fotoliu însă privirea mi se întunecă din cauza amețelii. Am încercat să-mi găsesc echilibrul dar a fost în zadar. Mi-am pus mâinile în față pentru a mai amortiza impactul care va urma. Mi-am simțit  fruntea lovindu-se de noptieră. Mă durea, dar eram mult prea disperat ca să-mi mai pese.

Mă ridic, de data asta cu mai multă atenție și mă îndrept spre scări. Ajuns în salon, i-am observat și pe ceilalți, cu excepția lui Hobi. I-am salutat în treacăt și am apăsat   clanță. Voiam să ies pe stradă, voiam să o caut, să dau de ea. Aveam nevoie să o văd.

-Înapoi. aud o voce impunătoare cum strigă după mine. Voiam să-l ignor pe Seokjin însă respectul pentru el nu m-a lăsat.

M-am întors către el. Acesta ce uita la mine autoritar dar și întrebător. Ceilalți nu-mi dădeau importanță. Jungkook și Jimin stăteau îmbrățișați și se uitau la un film, Rin stătea în poala lui Taehyung trăgând de el și sărutându-l pe gât în timp ce Tae era mult pre  îmbujirat. Măcar ei să mă fi ascultat. Namjoon și Seokjin erau la masă având în față câte o cană de cafea.

-Unde crezi că te duci în halul ăsta? Mă întreabă Namjoon destul de obosit. Se pare că micul său pui de om îi cam răpește din orele de somn.

-Să mă plimb. Am mințit eu. Nu voiam să mai par slab în fața lor, nu voiam să vadă cât de disperat sunt.

-Aha, și eu te cred. Ea ce...

-TACI! Aproape am țipat. Iartă-mă, nu am..

-Nu-i nimic, Yoongi. Ce ai pățit? Te-ai uitat în oglindă? Mă întreabă Seokjin, îngrijorarea reflectându-se în vocea lui.

Îmi duc mâna la frunte, simt câteva șiroaie  minuscule de sânge uscat.

-N-am pățit nimic. Spun și mă așez pe canapea între cele doua cupluri încercând să mă calmez. Acum privirile tuturor erau pe mine.

-Neața. Hobi își face apariția cu o expresie mult prea vie pentru acea oră atât de matinală și se așează lângă mine.

Rin se îndepărtează puțin din îmbrățișarea lui Tae

-M-am întâlnit azi dimineață cu iubita ta, Hobi. Părea cam pierdută, nu știa în ce zonă suntem. Te rog, nu-mi spune că ai început să ai și tu aventuri de-o singură noapte ca Yoongi, măcar el nu aduce acasă persoanele cu care se culcă. Oricum, să știi că e super frumoasă și părea foarte inocentă, ar fi păcat să o pierzi. Spune Rin uitându-se la Hobi care avea o expresie destul de confuză.

-Eu nu am, adică ea nu era... încearcă se explice acesta.

-Era iubita mea. Spun eu rămânând stană de piatră. Nu știam ce să spun, nu știam ce să fac. Nici pe mine nu mă credeam.

Toți păreau șocați.

-Tu? O iubită? Ce s-a întâmplat cu "îmi sunt îndeajuns aventurile de-o singura noapte"?

-Fata pe care ai sărutat-o ieri? Deja? Yoongi, ești sigur? Nu pare...

-Yoongi, când m-am întâlnit cu ea dimineață era foarte tristă și speriată. Mă jur, deci dacă i-ai făcut ceva, cu mâna mea te omor. Rin mă privește ucigătoare.

M-a cuprins panica imediat.

-Era...tristă? Îmi puteam auzi vocea tremurând dar nu mă mai interesa de slăbiciunea de care dau dovadă în fața lor.

-Da Yoongi, foarte tristă, avea ochii plini de lacrimi. M-am oferit să-i chem un taxi și a acceptat.

-Zi-mi unde s-a dus te rog. O implor pe Rin iar aceasta dă afirmativ din cap.

-Yoongi, ce i-ai făcut bietei fete? Mă întreabă Jungkook puțin îngrijorat însă nervozitatea îi predomina starea.

-Nimic. Mă jur. Aseară am găsit-o în stația de autobuz. Îi era frig și m-am oferit să o duc acasă însă telefonul ei si apoi in mașină, și  și apoi a adormit și și...nu mai puteam gândi limpede, șiroaie de lacrimi îmi curgeau pe obraji. Era prima dată când cineva mă  vedea plângând. Dar mă jur, nu i-am făcut nimic, doar am avut grijă de ea. Închei cu voce joasă.

-Gata, ți-am trimis adresa. Spune Rin îngrijorată.

Îi mulțumesc și dau să mă indrept spre ușă.

-Așteaptă, disperatule. Strigă Jimin în urma mea.

Mă întorc spre ei cu o expresie confuză.

-Uită-te-n oglindă, ai fruntea plină de sânge și fața umflată de la plâns. Așteaptă puțin, calmează-te apoi poți să pleci. Rin se ridică de pe canapea și se duce să aducă bandaje și dezinfectant.

-Iartă-mă pentru că v-am zis  să nu faceți nimic aseară... Îmi cer eu scuze observând umflătura lui Tae din pantaloni.

Ceilalți nu zic nimic.

- Ah, deci tu ești motivul pentru care Tae m-a refuzat când am venit acasă...  spune Rin intrând cu o tavă în mână uitându-se când la mine, când la Tae. Acesta se înroșise. Nu-ți fă griji pentru asta. Se apleacă spre Tae șoptindu-i la ureche destul de tare în timp ce-i  pune o pernă  în  poală. Tae se agită.

De ce simt că am stricat toată cartea?
Îmi pare rău că nu am postat de super mult timp, am avut o stare nasoală în ultima perioadă și cred că asta se reflectă și în acest capitol. Mi se pare cel mai slab capitol de până acum.
Îmi trece prin minte gândul să mă las de scris, să nu mai termin cartea pentru că simt că nu ajung undeva cu povestea și că o lungesc mult prea mult.
E ora 1 acum, cand am terminat de scris capitolul, poate mai are greșeli dar simt că dacă nu-l postez acum, nu îl voi mai posta  niciodată.
Vă pup și mulțumesc că îmi citiți cartea.