You Are My Dreamcatcher -Min Yoongi

19

Trecuseră săptămâni bune de când cei doi se cunoscuseră. De fiecare dată  când aveau ocazia își petreceau timpul împreună, râzând și uitând de toate problemele care îi înconjurau. Niciunul nu se mai atinsese de antidepresive, se aveau unul pe altul.
Deși cu trecerea timpului sentimentele pentru celălalt înfloreau și deveneau mai clare pentru amândoi, niciunul nu îndrăznea să-i  spună celuilalt de frică să nu strice relația actuală dintre ei . Nu se numeau nici măcar prieteni, nici măcar nu conta. Se simțeau bine unul în preajma celuilalt și asta era cel mai important.

.........................

cu trupul zvâcnindu-i de durere ajunge în pragul casei, deschide ușa și intră înăuntru. Nimeni  nu era acasă, ca deobicei, și când își scoase telefonul, acesta era spart în zeci de bucăți și nicio lumină nu mai pâlpâia pe ecranul acum negru.
Cu lacrimile alunecându-i pe obraji, gândi că acesta este sfârșitul. Intră în bucătărie și primul instinct a fost să ia un cuțit. ,,Nu, nu mai pot suporta mai multă durere.,,. Închizând geamul și ușa, deschide dulapul de sub chiuvetă,   deschide supapa țevei de gaz  dintre produsele de curățenie. Tot gazul se împrăștia cu repeziciune în cameră. Ea era calmă, știa că asta îi va aduce liniște sufletului său. A încercat să-și golească mintea de toate gândurile și sufletul de toate sentimentele iar pentru prima dată în viața ei reuși. Se lipi cu spatele de un perete, era rece. Se lăsă pradă gravitației în timp ce gazul toxic îi inunda plămânii, un gaz care încetul cu încetul devine drog pentru calea ei respiratorie.Cu excepția capului, nu o mai durea nimic și o stare de ameteală îi controla gândurile. Stătea întinsă pe jos, cu spatele lipit de peretele rece care era ca o compresă cu gheață peste vânătăile pictate pe spatele ei. Asculta ticăitul ceasului care acum ticăia parcă din minut în minut. După multe minute, senzația de amețeală îi amplifica somnolența,  îsi ridică mâna, acum vișinie, doar că mușchii ei erau nefolositori. Își simți gâtul trosnind când capul îi căzuse inert într-o parte iar privirea i se cufundă într-un negru ca de smoală.

-Sofia       Sofia     Sofia, ești bine? Yoongi o zgâlțâia îngrijorat.
Sofia, trezită ca dintr-o transă, tresări la auzul vocii barbatului de lângă dânsa. Era speriata, nu voia să-și mai aducă aminte vreodată de acel moment sumbru al vieții ei. Crezu-se că amintirea aceea a fost îngropată acum multă vreme.
Simți o mână caldă pe obrazul ei
-Esti  bine? se auzi încă o dată vocea bărbatului.
-Da, mi-am amintit ceva doar.
-Vrei să vorbim despre asta.
-Nu.

Erau îndrăgostiți, erau îndrăgostiți unul de celalalt, se sorbeau din priviri în fiecare seară, se bucurau de momentele împreună care erau ca și terapie pentru sufletele lor ratacite.
Nu se puteau întâlni des, însă se purtau în minte unul pe celălalt tot timpul. Era evident faptul că relația dintre cei doi i a făcut pe ambii să înflorească. Băieții se bucurau cand îl vedeau pe Yoongi radiind de fericire însă erau îngrijorați că un lucru atat de frumos nu poate ține multă vreme.

Au început să aibă sentimente unul pentru celalat însă le era frică să și spună ce simt cu adevărat deoarece încă nu și-au împărtășit momentele întunecate din viața lor.
Sofia era terifiată de gândul că Yoongi o va părăsi dacă îi va povesti trecutul ei iar apoi va rămâne iar a nimanui.
Yoongi nu voia să o încarce pe fata care e evident că deja are destule pe umerii săi, cu problemele lui, dar in același timp, voia ca Sofia să-l cunoască cu adevărat, să-i cunoască toți demonii.