III - "Să visezi, asta e fericirea. Să aștepți, asta e viața."
Bun, acum unde ar putea fi biroul domnului Williams? Unde ne-am întâlnit ieri, desigur.
- Se pare că m-am înșelat, ești cam voinic, micule Williams! Am murmurat mutându-l pe celălalt șold. Credeam că nu mai ajungem la lift. Holul mi se păruse infinit având în vedere "bagajul" pe care îl căram. Am răsuflat ușurată când am ajuns în fața ușii imense a biroului. Am bătut de câteva ori în ușă, dar nu am primit niciun răspuns. Nu era nimeni înăuntru. Perfect!
- Domnul Williams a fost într-o ședință, este în biroul de sus!
O doamnă trecută de treizeci de ani îmi spusese asta în trecere, observând bătăile mele insistente în ușă. Minunat!! De ce ai avea două birouri? De ce nu îți ajunge unul? Și de ce nu le-ai pus măcar unul lângă altul? Unde mergem acum? De fapt unde merg... Pentru că Richy încă nu merge. M-am îndreptat înapoi către lift care ajunsese foarte repede.
- La ce etaj? M-a întrebat un tânăr pe care îl întâlnisem înăuntru.
- Sincer nu știu! Am spus destul de îmbufnată, determinându-l pe brunet să râdă. Era mult mai înalt decât mine și ne privea de sus atât pe mine, cât și pe James.
- Pe cine cauți?
- Mik... Domnul Williams.
Era să-mi scape... O altă gafă, Claire? Nu îți este de ajuns?
- Pe aici! M-a îndrumat imediat ce am ajuns la etajul 18. Apropo, drăguț copil, cum îl cheamă?
- Richard! Am spus mândră de sacul de cartofi din brațele mele.
- Numele meu este Chris, sunt unul dintre asociații domnului Williams!
- Claire Johnson, încântată.
Mi-a deschis o ușă mare din sticlă mată.
- Ella, ocupă-te te rog de domnișoara Johnson! I-a spus unei blonde minione așezate în fața unui laptop, apoi m-a poftit înăuntru. Mi-a părut bine să te cunosc, Claire, poate ne mai vedem!
- Sigur! am murmurat rămânând singură cu "Ella". M-am îndreptat către biroul ei cu Williams Jr. în brațe.
- Bună! I-am spus privind-o îngropată sub un morman de hârtii. M-a privit pe sub ochelarii prin care se vedea clar că aveau lentile false, dar nu a spus nimic. Asta mi-a dovedit că ori nu aude bine, ori îi lipsește ceva din politețe și ceva mă făcea să cred că a doua variantă este cea corectă.
- Domnul avocat și-a încheiaf programul în urmă cu puțin timp, ai cumva programare? Mi-a spus într-un final fără să mă privească. Dacă își încheiase programul, ce Dumnezeu mai făcea aici?
- Nu, nu am, dar domn... Atât am reușit să rostesc.
- Atunci va trebui să îți fac o programare.
- O programare să-și vadă fiul? Am privit-o intens însă ea nu părea intimidată de prezența mea.
- Îmi pare rău, nu știam că lucrurile stau așa... În orice caz, va trebui să aștepți.
Fata asta avea în ea o greață de nedescris. Era răutăcioasă și mă ironiza non-stop de când ajunsesem aici. Unde ți-o fi fost capul când ai angajat-o secretară, Mr. Williams? Ar fi fost mai bine să o anagajezi gardă de corp, zic și eu.
Ella nu îmi acordase deloc atenție, ceea ce m-a bucurat. M-am așezat cu Richy pe canapeaua din sala de așteptare. Îl legănam ușor, iar el adormise. Priveam acum prin geamul de sticlă acțiunile "prea importante" ale domnului Williams. Vorbea la telefon și se amuza teribil purtând o discuție cu persoana de la celălalt capăt al firului. Oare cu cine vorbea? Cine îl făcea atât de fericit? Doamne, ce zâmbet frumos are! Oare e îndrăgostit? Oare o iubește? O alintă? Îi spune "iubito" sau poate "draga mea"... Iar ea poate îl alintă spunându-i "soare", pentru că probabil și ei i se luminează chipul așa cum mi se luminează mie când îl văd.
