VIII - "Vei fi mereu cea mai bună prietenă a mea. Daca nu va fi așa, să știi că te voi ucide. Știi prea multe lucruri."
Începusem să iau legătura cu vechii mei prieteni. Pe mulți dintre ei nu-i mai văzusem din liceu, iar cu alții am păstrat legătura ceva vreme, după care ne-am îndepărtat. Trăiam o altă viață acum. Petrecusem mult timp în prezența lui Sam și Ryan. Îmi deveniseră foarte familiari și mă înțelegeam foarte bine cu ei. Începusem să o agreez chiar și pe Ella, secretara pe care la început pot spune că nu o suportam. Într-un timp atât de scurt. Se schimbaseră multe, chiar și oamenii din jurul meu.
Thomas devenise foarte distant, atât cu mine, cât și cu Michael. De când se mutase singur, în apartamentul de la ultimul etaj, nu ne vizitase nici măcar o singură dată. Cu toate că era arogant și distant, credeam că suntem prieteni și că ne înțelegem.
Tara, se schimbase și ea. Își reluase vechile obiceiuri. Ieșea în pub-uri în fiecare sâmbătă. Asculta muzică indie și din nou nu prea punea preț pe stilul ei vestimentar. De fiecare dată când o vizitam, era în pijamale vizionând filme și spunându-mi că se simte foarte bine.
Micuțul meu Richy crescuse mult. Eram tare mândră el. Zâmbea, râdea și gângurea, reușea să își ridice capul și pieptul, fără ajutorul nimănui.
Domnul Williams se schimbase și el. Petrecea foarte mult timp cu fiul lui. Dacă îmi amintesc bine a și ieșit în parc cu noi de vreo două ori și la cumpărături. Dacă la început își petrecea ore în șir la birou, acum îi plăcea să își petreacă timpul cu fiul său, și dacă nu era acasă suna foarte des pentru a se asigura că e bine.
Odată cu ei, mă schimbasem și eu. Începeam să-mi ameliorez rănile provocate de cea mai neagră amintire a mea. Începeam să-mi stăpânesc emoțiile în fața domnului Williams, îmi dădeam interesul în ceea ce privește slujba mea. Deși la început nu prea acordam atenție acestui job, acum am realizat că în joc este viața unui copil. Și am început să mă atașez de el și el de mine și mi-am dat seama că el este cel care ne apropie pe mine și Mike.
- Încă un telefon și gata! I-am zâmbit bebelușului care stătea așezat într-un țarc de exerciții pentru copii. Țarcul îl cumpărase Michael cu câteva zile în urmă. Și cu toate că a costat o avere, era destul de interesant, având două arcade de care atârnau tot felul de forme geometrice, fluturi și alte animale care scoteau sunete plăcute atunci când le mișcai.
- Alo? A spus ea pe un ton sec.
- Tara, eu sunt.
- Bună, Claire, ce faci?
- Bine, tu cum te mai simți?
- Foarte bine, excelent, extraordinar, minunat... Era destul de sarcastică, ceea ce mă făcea să cred că începe să își revină.
- Încetează să mai fi ironică acum! Vreau să vorbim ceva serios...
- Spune. Era la fel de seacă ca la începutul discuției, dar până la urmă eu îi cerusem asta. În cazul ei, dacă nu era seacă, era ironică și invers.
- Trebuie să ne întâlnim, o să-ți trimit adresa printr-un mesaj.
- Știu deja adresa, am fost o dată acolo, când ți-am adus câteva schimburi.
- Aaa, da. Scuze. Am spus eu stânjenită.
- Ce minte ai!
- La fel ca tine! Devenisem oarecum iritată de atitudinea ei.
- Da, sigur...
- Oh, încetează... Ne vedem într-o oră!
- Pa, cap sec. Mi-a închis. Uhm!! Ce o să-i fac când pun mâna pe ea, o să vadă.
- Așa se întâmplă mereu când vorbiți? Michael era așezat lângă țarcul copilului mișca de jucăriile alea enervante. M-a întrebat asta amuzat, evitând să mă privească.
- Mda... Scuze, sper că nu te deranjează că am chemat-o aici. Am spus eu stânjenită. Nici măcar nu auzisem când intrase în cameră.
- Nu, chiar mă gândeam să-i fac o vizită lui Thomas. A spus ridicând copilul. Speram să mergem împreună, dar dacă ai treabă îl voi lua doar pe Richy.
- Îmi pare rău, trebuia să te fi întrebat...
- Nu, ar fi trebuit să îți zic eu mai devreme. M-a întrerupt el. Dar e ok, mă voi descurca eu.
- Bine, ne vedem mai târziu. Am spus văzând cum se îndreaptă spre ieșire.
- Ok, succes! A spus lovindu-se de pragul ușii. Începe să mă facă să mă simt mai bine când îl văd cât e de stângaci. Nu sunt singura, yey!
La scurt timp de la plecarea lui a apărut și sora mea. Am deschis ușa apărându-mi în față noncomformista mea Tara. Cămășa de blugi, puloverul verde tricotat, blugii negrii și veșnicii bocanci formau ținuta ei.
- Cap sec?! Încercam să par nervoasă.
- Știi că glumeam! M-a cuprins de după gât cu brațele ei micuțe.
- Cap pătrat! Am strâns-o în brațe.
- E Williams acasă? A întrebat ea în șoaptă, privind peste umărul meu.
- Nu, de ce?
- Pentru că mă ții la ușă! Și-a ridicat glasul la mine.
- Scuze! Haide... I-am făcut semn cu înăuntru cu ambele mâini. Ce ai acolo? Am întrebat privind plăsuța verde pe care o așează pe canapea lângă ea.
- E un mic cadou pentru bebe...
- Ia să vedem! Am întrerupt-o luând plasa de pe canapea.
- Apropo de asta, el unde e?! A întrebat ea. dar eu nu am apucat să-i răspund pentru că izbucnisem în râs.
- Serios Tara?! Am spus eu teribil de amuzată. Șosete?
- Termină! Erau la preț redus și plus de asta sunt de firmă... Devenise jenată, dar am continuat, nu se supăra ea așa repede.
- Bine, dar de ce trebuiau să fie roz?
- Serios... Am venit aici să vorbim lucruri serioase, Claire.
- Da, scuze... Oricum, stai liniștită, Michael e așa nepriceput că a vrut să-i cumpere bietului băiat o jachetă cu Hello Kitty, deci dacă șosetele tale sunt roz, nu e nimic! Bine că plasa e verde. Am continuat să mă amuz pe seama cadoului ei, apoi am închis subiectul și am devenit brusc foarte serioasă. Până la urmă motivul pentru care ne aflam aici era faptul că nu știam de ce se schimbase ea atât de mult. Era încă afectată de despărțirea de Thomas, așa că a început să-mi povestească. La câteva secunde după ce am deschis subiectul a izbucnit în lacrimi.
- Dar ai certitudinea că a făcut asta, Tara? Am privit-o atent, iar ea încerca să mă evite.
- Da, i-am citit mesajele... Și-a înghițit câteva noduri din gât.
- Tara...
- Nu e deloc frumos, dar se comporta cu mine foarte urât era ipocrit și vulnerabil în ultimul timp așa că am făcut-o.
Am oftat după care am îmbrățișat-o și ea a continuat să vorbească.
- Îi trimitea mesaje unei tipe "Bella" să se întâlnească și chestii de genul...
- V-ați culcat împreună? Cât de jenant m-am simțit să o întreb asta, dar până la urmă trebuia să aflăm motivul pentru care iubitul ei o înșela.
- Bine-nțeles că nu... Era mult prea devreme. Și-a ridicat privirea către mine. Îl cunoșteam de puțin timp și...
- Ei bine, Tara, nu știu prea multe despre bărbați având în vedere experiențele mele minore în materie de relații, dar un lucru îl știu sigur și e valabil nu numai în cazul bărbaților. Oamenii caută în altă parte ceea ce partenerii lor nu le pot oferi...
Mă simțeam ca un psiholog care îi explică unui copil mic cum stau lucrurile în viață.
- Ai dreptate... A spus ea îmbrățișâdu-mă și a zâmbit.
- Să nu regreți că a plecat, el este cel care a pierdut! Am sărutat-o pe frunte și i-am zâmbit încercând să-mi stăpânesc lacrimile. Nu-mi plăcea să o văd în starea asta, acceptam orice, depășeam orice problemă, totul până la ea. Când Tara era tristă, cerul mi se prăbușea în cap, pământul îmi fugea de sub picioare și tot ce vedeam era chipul ei înlăcrimat. Și aș fi fost în stare să fac orice, oricui, doar să o știu fericită.
Întâlnirea noastră s-a terminat la fel cum începuse, adică cu zâmbetul pe buze. Mi-a promis că mă va vizita mai des și că vom petrece mai mult timp împreună așa cum o făceam înainte. M-am luminat la gândul că acum este bine, se bucură încontinuare de viață și își umple goliciune zilelor triste cu zâmbete, lăsând trecutul acolo unde îi este locul.
