I - "Nimic nu e mai presus decât iubirea mea pentru tine."
După un timp.
Melodia enervantă a alarmei îmi suna în cap de câteva minute bune. Noaptea fusese scurtă. Foarte scurtă, având în vedere că jumătate din ea mi-am petrecut-o plângând după ce șefa mea minunată, care nu m-a suportat încă din prima clipă în care mă angajasem la firmă, m-a concediat.
- Oh, taci odată! Am aruncat ceasul cu alarmă de pe noptiera din dreapta, ca apoi să mă ridic din pat îndreptându-mă către baie. Îmi făcusem deja tabieturile, acum încercam să-mi găsesc ceva de îmbrăcat. Trebuia să nu fie ceva foarte elegant, dar nici sport sau formal. Trebuia să fie ceva potrivit pentru un interviu de angajare. O dădacă nu e tocmai ceva ușor, având în vedere "vasta" mea experiență în materie de copii, dar trebuia să obțin cumva acest interviu pentru că era unica metodă de la momentul actual prin care puteam câștiga ceva bani. Și ca să fie toate puse cap la cap, atunci a intrat în cameră și draga mea soră.
- Grăbește-te, Claire! Nu vrei să întârzii!
- De fapt tu nu vrei să întârzii pentru a ajunge la timp și a face tot posibilul să obțin acest interviu. Am mormăit ca pentru mine.
Tara aranajase acest interviu pentru că eu îi spusesem despre șefa mea și gândurile ei nu prea satisfăcătoare. Eram angajată la acea firmă de avocați, de trei ani, când apăruse și Daniel Brown, un fotbalist faimos care se reprofilase brusc pe drept. Fosta mea șefă îl plăcea mult, iar eu mă înțelegeam perfect cu el, devenise un prieten destul de apropiat, ieșeam des, lucru ce a determinat-o să mă concedieze, cu toate că oricum nu mă avea la inimă. Mă așteptam la asta, dar nu atât de devreme, și nu mă așteptam să-mi pară atât de rău după un loc de muncă.
Optasem în cele din urmă pentru o cămașă albă, puțin transparentă, o pereche de blugi skinny de culoare albastră și balerini la care asortasem geanta mea din piele crem.
Am coborât în sufragerie încercând să nu dau ochii cu vărul meu Robert, însă Tara m-a țintuit în hol cu privirea determinându-mă să rămân nemișcată.
- Am plecat! Am incercat să ies pe ușă.
- Așteaptă, Claire! Am auzit vocea Tarei în urma mea așa că m-am rotit pe călcâie.
A căscat ochii larg atunci când m-a văzut determinându-l pe Robert care stătea sprijinit de un perete, să izbucnească într-un râs isteric tipic numai lui.
- S-a întâmplat ceva? Am întrebat confuză.
- Da, Claire. Arăți de parcă ai scăpat de la mănăstire! S-a apropiat de mine desfăcându-mi doi dintre nasturii cămășii. Acum e mult mai bine!
- Tara! Am ieșit din casă trântind ușa în urma mea. Sora mea se schimbase mult în ultimul timp. În copilărie era foarte băiețoasă și pusă pe șotii. Părea o rebelă în adevăratul sens al cuvântului. Stilul ei de îmbrăcăminte, noncomformist, cât și comportamentul copilăresc, suferiseră ceva schimbări.
Mi-am închis nasturii imediat ce am ajuns în mașină. Mi-am verificat imediat părul, natural aranjat, prin care trecusem peria cât să-l netezesc, apoi am pornit.
Nu știam de ce am acceptat acest interviu, aș fi putut depune interviuri și în alte locuri, până la urmă, nu am fi murit de foame. Mă simțeam ciudat făcând asta. Eu în preajma unui copil? Nu știu ce va ieși, însă nu cred că va ieși bine.
Am ajuns la destinație în următoarele treizeci de minute. Ochii mi s-au mărit, pupilele începând să licărească stupid. Hotelul în care locuia domnul Williams era imens. Nu era ca și cum nu mai văzusem case sau construcții atât de impunătoare, dar aici m-aș putea pierde. Am intrat înăuntru privind luxul din jurul meu și m-am îndreptat către recepție. Un tânăr destul de scund se afla după biroul înalt din hol. Privea atent într-un smart phone, atitudinea lui fiind una degajată. Nu părea să fie un angajat al hotelului, îmbrăcămintea nu-mi exprima asta. Avea o geacă de piele, neagră, sub care se asundea un tricou alb și o pereche de blugi albastru închis.
