༒•𝙋𝙖𝙘𝙖𝙩𝙚 𝙙𝙚 𝙣𝙚𝙞𝙚𝙧𝙩𝙖𝙩•༒

~3-

Timpul a trecut foarte repede in compania lui Lorand ca de obicei si ne apropiem de ora stabilită. Aleg sa port o salopeta neagra,mulata si niște adidași supradimensionați de un verde neon,aducând o pata de culoare ținutei. Lorand optează ca de fiecare data pt ceva lejer,o pereche de blugi negrii si un tricou alb,care ii pune in evidenta corpul. Urcam in mașina lui,apoi ne îndreptam către "peștera". Străzile sunt intens circulate,iar traficul devine un motiv pentru care nervii lui Lorand sa-si atingă apogeul,din nou.
-Unde dracului sunt toti oamenii ăștia când te plictisești in weekend?
-Lorand,calmează-te!spun eu dar el deja claxonează si înjură colorat pe un tip care doar a schimbat in mod regulamentar banda de mers.

       -Așa cum spuneam...se aude vocea lui Giulio cand in sfârșit ajungem si noi. Uitații si pe stimabilii voștri colegi.
       -Ne scuzați întârzierea,traficul este infernal.
       -Așadar,ma vad nevoit sa reiau. Este vorba de o comanda mare,in jur de 5 kg si trebuie livrata mâine noapte in port. Nu pare așa dificil,doar ca o grupare criminala are in țintă cumpărătorul nostru,așa ca si voi sunteți in pericol de a fi confundați cu ținta. V-am ales pe voi pentru aceasta misiune pentru ca sunteți cei mai buni din echipa,dar trebuie ca si voi sa fiti de acord cu asta.
       -Ma așteptam la mai multa acțiune. Pare o misiune la fel de banala ca si celelalte. Parca era mai palpitant sa vindem droguri in liceu...
        -Exista riscul sa mori!spune John mai revoltat decât este cazul. Omul acesta este nebun.
         -Da,Turner,dar ne-am obișnuit cu el spun eu zâmbind si apoi ii ciufulesc parul lui Lorand.
          -Maine noapte,la ora 2:00 sa fiti deja acolo,domnilor "punctualitate",pentru ca daca nu,vom pierde clientul si voi șansa zilei următoare. 
          E pentru prima data cand il vedem pe Giulio atat de serios si încruntat cand vine vorba de o misiune. Poate reprezintă ocazia vieții lui,or un pas greșit ii poate ruina toata afacerea.
         -Ședința s-a terminat.spune el pe un ton sumbru si iese din încăpere fara a spune nimic.
         -Știe cineva ce e in neregula cu el azi? Adică nu l-am mai văzut asa înfumurat...
        -Poate-l refuza soția...spune Jessi
        -Eu nu i-as refuza soția...spune Lorand si primește un cot in stomac din direcția mea.
        Starea lui Giulio va rămâne un secret pentru noi,dar trebuie sa ne mobilizam singuri. Verificam sistemul de comunicații dintre noi si sediu,punem pe poziții ajutoare in caz de va fi nevoie sa intervină,ne încărcam armele de foc si cam asta e tot.
        -Sa mergem,Lorand. Am nevoie sa ma odihnesc.
       In mod surprinzător,fara a scoate vreun cuvânt,se ridica de la masa si ne îndreptam către mașină. Conduce destul de agresiv si nu am o explicație pentru starea lui actuală.
       -Lorand,esti in regula?
       -Da,Sav,doar ca mă gândeam la misiunea de mâine. Giulio părea foarte serios si chiar deranjat de faptul ca am întârziat...Poate ca e mult mai mult pentru el...
       -Off nu știu ce sa spun,dar sigur o vom încheia cu succes. Pana la urma are încredere in noi,ca altfel nu ne mai lasa pe noi sa facem asta. 
      -O grupare criminala va fi acolo...
     -Te sperie?
     -Nu ma tem pentru mine,Savana,doar ca nu as vrea sa pățești ceva...Si da stiu ca esti o femeie puternica si ca poti face fata multor chestii doar ca...
      -Te inteleg,sa stii ca si eu imi fac mereu griji pentru tine si este normal. Ne cunoaștem de foarte multa vreme,esti cel mai bun prieten al meu si chiar te iubesc,Lorand,dar va fi bine.
      -Îmi promiți?
     -Îți promit!spun eu si ne încolăcim degetele mici in acel gest copilăresc,dar care chiar face promisiunea sa fie una serioasa.
     Ajunși in fata casei noastre,intram iar eu ma arunc direct pe canapea. Vine si isi așează capul pe coapsele mele si mormăie usor pana ce încep sa-mi plimb degetele prin parul lui.
      -Ador când faci asa.spune el si-mi zâmbește ca un copilaș. As putea sta asa o viața întreaga.  
       Ii zâmbesc înapoi,apoi il pup usor pe par si continui sa-mi trec degetele printre cârlionții lui. Realizez ca suntem inca niște copii,forțați de nevoie sa ne maturizam. E asa frumos cand se alinta,cand isi da voie si el,măcar pentru câteva momente sa se relaxeze,sa-si coboare total garda si fara sa stie sa devină vulnerabil,dar eu il voi proteja mereu.