MICUȚA BALERINĂ (publicată)

Capitolul 3

Rya se uită doar la mine, fără să scoată niciun cuvânt, aşteptând să zic ceva. E uluită, copleşită şi bulversată de ceea ce tocmai s-a întâmplat.

Îi privesc buzele pline, umflate de săruturile care tocmai le-au chinuit, apoi îmi ridic din nou privirea spre ochii ei care, spre surprinderea mea, îmi privesc gura. Un geamăt de dorinţă îmi scapă şi o mai sărut odată, mai adânc şi mai carnal decât am făcut-o până acum, iar ea îmi răspunde, docilă şi doritoare. Înainte să îmi pierd şi ultima fărâmă de control pe care o mai am şi să fac ceva pentru care nu m-aş ierta niciodată, mă ridic şi ies din cameră fără să mai arunc o privire în urmă.

Odată ieşit din cameră, mă sprijin de uşă câteva secunde şi încerc să-mi liniştesc respiraţia care e mai precipitată decât după un meci, apoi mă duc la mine în cameră şi privesc pierdut în jur. Înainte să-mi pierd minţile de tot şi să mă întorc la ea, mă bag la duş şi dau drumul la apă rece încercând să-mi liniştesc hormonii şi corpul încins.

Ce naiba am făcut?!?

Niciodată nu am fost un sfânt. Nici nu aş fi putut să fiu. Din cauza sportului, fetele au roit în jurul meu încă dinainte de a ştii ce să fac cu ele! Pe la şaptesprezece ani, când era evident că a doua mea pasiune, după sport, a devenit populaţia feminină a planetei, tata m-a atras într-o discuţie „ca între bărbaţi", discuţie pe care şi acum o mai ţin minte.

Ciudat, nu m-am simţit jenat. Tata a ştiut să îmi atragă în mod inteligent atenţia, făcându-mă să înţeleg că fetele nu sunt doar simple cuceriri. Că trebuie să le tratez pe fiecare în parte în aşa fel încât să se simtă speciale şi, totodată, cu respect. Să le protejez sentimentele. Da, să le protejez şi altfel, dar asta era de la sine înţeles. Mi-a explicat că săritul dintr-un pat în altul, fără niciun discernământ nu e un mod de viaţă. Să mă port cu fiecare fată aşa cum aş dori să fie tratată propria mea soră.

Până acum, i-am ascultat sfaturile şi nu am nici un regret. Sunt încă prieten cu toate fetele sau femeile cu care am avut vreo legătură. Nu am avut remușcări legate de nici una dintre ele. Până acum. Până la Rya. Până la micuţa balerină. Până la fata nevinovată pe care am lăsat-o în camera alăturată, aproape goală, nedumerită şi bulversată după ce am sărit ca un nebun pe ea, la câteva ore după ce era să fie violată.

La dracu'! Sunt un idiot nenorocit!

Însă Rya a atins ceva în mine, ceva despre existenţa căruia habar nu am avut. Pe ea am dorit-o instinctiv, mai mult decât pe orice altă femeie şi intensitatea a ceea ce simt mă sperie.

„E doar un copil!" îmi spun, încercând să uit ceea ce tocmai am făcut. Dar modul în care Rya mi-a răspuns, mişcându-se odată cu mine, potrivindu-se perfect sub corpul meu... asta nu pot să uit!

La naiba! Duşul rece nu mă ajută cu nimic! Aproape că nici nu simt apa rece care îmi biciuiește trupul, așa că trebuie să găsesc o altă metodă prin care să-mi alung gândurile sau dorința. Trebuie s-o duc acasă cât mai repede şi să mi-o scot din sistem!

Mă îmbrac cât pot de repede şi mă întorc în camera ei, hotărât să plecăm imediat și sperând că o s-o uit cât de curând. E deja îmbrăcată şi stă stingheră în mijlocul camerei, neştiind ce să facă. Are tricoul meu pe ea, legat cu acelaşi tip de nod pe care i l-am făcut eu aseară şi asta mă face să mă bucur şi să zâmbesc în sinea mea.

— Te duc acasă! îi spun fără să am curajul să o privesc în ochi.

Trece pe lângă mine fără să spună nimic şi pare... supărată. Singurul lucru pe care îl vorbim este adresa pe care mi-o spune când ne urcăm în maşină, continuându-ne drumul tăcuți. Cu toate că amândoi suntem pierduţi în gândurile noastre, tensiunea dintre noi este aproape palpabilă și aş da orice să fie din nou deschisă cum era aseară când îmi povestea despre viaţa ei.