Capitolul 9

15K 907 64
                                    



Jay

      Am reușit să plec de la Rya, cu greu, abia pe la ora zece și imaginea ei, privind tristă și cu buzele umflate de la cât am sărutat-o, aproape că m-a făcut să dau naibii conferința de presă, să o iau în brațe și să mă întorc pe canapeaua aia chinuitoare.

Acum, că s-a terminat, jurnaliştii sportivi ne-au atacat, încercând să obţină interviuri cu fiecare dintre noi. Am răspuns la câteva întrebări despre ultimul meci, apoi o întrebare m-a făcut să mă încrunt.

— Jay, cine e blonda pe care ai salutat-o la intrarea pe teren şi cu care ai plecat la terminarea meciului?

Am preferat să ignor întrebarea şi m-am întors să plec, dar următoarele m-au făcut să mă întorc aproape turbat de furie.

— Ai o relaţie cu ea? Pare cam... tinerică. E majoră?

Am fost la un pas să sar la gâtul jurnalistului care, observându-mi reacţia, rânjea la mine. Chase a fost cel care m-a tras de acolo şi m-a adus în barul ăsta să mă calmez.

— Deci, spune el, îmi explici şi mie care e treaba cu blonda aia?

Nu i-aş spune nimic, dar simt nevoia să mă descarc şi, de ce nu, să primesc un sfat. Aşa că îi povestesc lui Chase cum ne-am cunoscut, cum a atacat-o Stevens şi că a ajuns la mine acasă, bineînţeles fără amănuntele care nu îl privesc.

— Sunteți împreună? mă întreabă Chase parcă vrând să clarifice situaţia, iar eu îi confirm printr-o înclinare a capului. Bine! Şi acum, întrebarea de un milion de puncte: câţi ani are?

— Aproape optsprezece, spun cătrănit fiindcă ştiu cum sună.

— Ești nebun, omule? strigă atât de tare că atrage atenţia celor din jur asupra noastră. E minoră! La dracu', vrei să faci puşcărie? continuă de data asta aproape şoptit, dar mult mai furios.

Îmi închid ochii strâns şi mă strâmb la auzul cuvintelor, amintindu-mi că acelaşi lucru i l-am spus şi eu lui Stevens.

— Nu m-am atins de ea, Chase! îi spun cu un oftat care îmi dă de gol dorinţa.

— Cum adică nu te-ai atins de ea?! mă întreabă nedumerit. Vă uitaţi doar unul la altul? Faceţi schimb de priviri galeșe? Ai zis că sunteţi împreună!

Mă uit la el cu ochii mijiţi şi încerc să-mi dau seama dacă chiar nu pricepe sau își bate joc de mine. Cred că puţin din amândouă.

— Nu m-am atins e ea în modul ăla! Suntem împreună şi ne atingem destul de mult, dar nu aşa cum îmi doresc şi cum doreşte şi ea. Acum îmi înţelegi dilema? iar Chase mă priveşte cu o faţă de om şocat şi incredul.

— Nu aţi făcut-o încă?!? Tu, care nu ratezi nici o ofertă?! Stai puţin! E perfect atunci! Poţi să-i dai păpucii şi să termini povestea asta mult mai uşor! Nu te poate acuza de nimic!

— Nu înţelegi! Nu vreau să termin nimic! Asta e problema! îi explic când văd că nu înţelege.

— Ce?? Eşti nebun! Dacă se află, şi ai văzut deja că sunt pe urmele tale, o să ai numai probleme. Fata asta te poate costa cariera pentru care ai muncit atât şi, poate, chiar libertatea! Nici o puştoaică nu merită asta!

Tonul lui e aproape disperat. Ştiu că îmi vrea binele şi are dreptate în tot ce spune, dar nu o să renunţ la Rya. Nu pot!

— Ea merită! îi spun hotărât şi Chase face ochii mari în fața hotărârii mele.

MICUȚA BALERINĂ (publicată)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum