MICUȚA BALERINĂ (publicată)

Capitolul 4

  Fără să arunc nicio privire fetelor care se uită acum cu gura căscată la mine, intru în vestiar bombănind. Aici o găsesc pe Amanda care, se pare, a fost singura care nu a tras cu urechea la convorbirea mea și îmi zâmbește înțelegător.

— Ești lesbiană? o aud pe Darla la doi pași de mine și mă uit roată să văd dacă mie mi se adresează. Cu tine vorbesc, Rya! mă lămurește ea.

— Nu, nu sunt!

— Atunci ești nebună! Cum dracu' poți să îi închizi telefonul lui Jay Hamilton?!

O privesc atentă și pare într-adevăr depășită de gestul meu, dar prefer să nu o întărât mai tare. Știu cât poate fi de scorpie și o dispută cu ea, mai ales pe tema „Jay", nu mă încântă deloc. Așa că ridic doar din umeri, mă schimb cât de repede pot și aproape fug din vestiar.

— Unde mi-e telefonul? întreabă Taylor care mă așteaptă în fața ușii povestind cu Amanda.

Îmi plesnesc una peste frunte de ciudă că trebuie să mă întorc, dar nu apuc să fac nici un gest mai mult că apare Darla.

— Ți-ai uitat telefonul! rânjește spre mine şi nu pot să nu mă întreb de ce e așa de fericită.

Tremurând de nervi, alung gândul şi îl trag pe Taylor spre ieșire.

— Cred că ar fi bine să mă duci acum la cafeaua aia! îi spun mârâind.

După doar doi paşi, îmi aduc aminte de singura fată care a avut un comportament normal față de mine. Mă întorc şi o văd pe Amanda venind încet în urma noastră.

— Vrei să vii şi tu cu noi? o întreb şi zâmbetul ei mă face să nu regret invitaţia.

Spre surprinderea mea, Amanda e deosebit de deschisă şi sinceră şi pare să avem o groază de lucruri în comun, pe lângă dans, bineînţeles. Rămânem în cafenea câteva ore, chiar şi după ce Taylor s-a scuzat şi a plecat.

Când afară e deja aproape noapte pornim şi noi spre casă. Râdem ca două nebune când descoperim că locuim pe aceeaşi stradă, la vreo zece case distanţă.

— Mă mir că nu ne-am întâlnit dimineaţa, în drum spre şcoală! îmi spune ea când se opreşte din râs.

— Și eu! recunosc. Ar fi trebuit să ştiu că s-a mutat o fată nouă în vecini, dar nu sunt prea atentă la lucrurile astea.

— Nu-i nimic! Ne întâlnim mâine dimineaţă? mă întreabă şi sunt încântată că, pentru prima dată, mă duc la şcoală cu cineva.

Au trecut două săptămâni de când am vorbit cu Jay la telefon şi m-a sunat destul de insistent câteva zile. Iar eu nu i-am răspuns. Deşi asta a fost ce mi-am dorit, mă doare că nu a insistat mai mult şi sunt surprinsă cât de dor îmi este de el. Surprinsă de faptul că cineva pe care l-am văzut atât de puțin și pe care nu îl cunosc deloc, îmi face inima să-mi bată ca nebuna în piept. Probabil că m-a şi uitat până acum, aşa că încerc să gândul la el.

Ceva bun s-a întâmplat totuşi în timpul acesta. Amanda şi cu mine am devenit prietene şi petrecem tot mai mult timp împreună, spre disperarea lui Taylor care se simte dat deoparte. Am ajuns să ne povestim vieţile şi ce ne-a determinat să dansăm, visurile şi speranţele.

Viaţa Amandei seamănă izbitor de mult cu a mea, mai ales în ce priveşte lipsa prietenilor.

— Îmi doresc atât de mult să fiu cea mai bună! îmi spune. Din cauza asta, fiecare clipă liberă mi-o petrec dansând.