MICUȚA BALERINĂ (publicată)

Capitolul 2

Cu un gest ușor, o invit pe Rya să intre în apartament. M-am mutat destul de recent aici, după transferul la Cowboys. Nu e nici foarte mare, nici extravagant, dar e perfect pentru mine.

Rya pășește peste prag și se oprește timidă, uitându-se în jur curioasă.

— Mai e cineva aici? mă întreabă înroșindu-se ușor.

— Dacă ăsta e modul tău de a întreba dacă am pe cineva, răspunsul este nu. Momentan nu am nici o relaţie serioasă și nu locuiesc cu nimeni.

— Mă gândeam la părinţii tăi, spune părând încurcată de răspunsul meu.

— Scumpo, nu mai locuiesc cu părinţii din ziua în care am împlinit 18 ani! o lămuresc râzând.Suntem doar noi doi aici.

O văd încruntându-se uşor şi îmi dau seama, în sfârşit, de ce a pus întrebarea.

— Nu trebuie să-ţi fie frică de mine! Îţi jur că nu îţi fac nimic! Şi, dacă te-ai răzgândit, te duc imediat acasă! încerc s-o liniştesc dar, dacă ar fi să mă liniştesc şi pe mine, ar trebui s-o urc imediat în maşină şi să o las pe mâinile părinţilor ei.

Însă Rya mă surprinde când îşi dă capul pe spate şi mă priveşte cu ochii ăia negrii, mari, plini de încredere.

— Nu mi-e frică de tine, Jay! Şi simt că pot să am încredere în tine! Părinții mei lipsesc în noaptea asta și nu doresc să stau singură acum. Aşa că, te rog, pot să rămân până mâine la tine?

În ciuda faptului că ştiu şi simt că nu e o idee bună, nu o pot refuza, aşa că o conduc în una din camerele de oaspeţi.

— Du-te şi fă un duş, îi arăt uşa băii, până atunci îţi caut ceva ca să te schimbi!

O privesc cum merge cu umerii căzuţi, obosită de tot ceea ce s-a întâmplat, arătând ca și cum ar urma să cedeze la fiecare pas. Abia când aud apa curgând, mă întorc şi caut ceva de îmbrăcat în care să doarmă. Am câteva haine femei lăsate sau uitate de femeile care au trecut pe-aici, dar nu cred că i-ar plăcea să le poarte. Până la urmă, mă duc la mine în cameră şi mă întorc cu un tricou de-al meu. Îi va fi la fel de mare, dar măcar este al meu.

Îi pun tricoul pe pat şi dau să ies din cameră când, peste zgomotul apei care curge, o aud plângând.

— Rya, e totul în regulă? o întreb ca un idiot, căci e clar că e oricum, numai în regulă nu.

Insist cu bătăile în uşă, dar singurul răspuns sunt hohotele de plâns care se înteţesc. La naiba, ce să fac acum? Ştiam că o să cedeze, dar aş fi preferat s-o facă mai târziu, nu acum. Nu acum când e goală şi udă şi nu mă pot apropia de ea.

Hohotele se răresc, lăsând locul suspinelor întretăiate cu uşoare icnituri şi recunosc începutul unui atac de panică. Deschid puţin uşa băii şi, prin geamul mat al cabinei de duș, îi văd conturul trupului. Stă ghemuită pe jos, tremurând şi încerc să o liniştesc prin vorbe.

— Rya, scumpo, e totul în regulă! Încearcă să te linişteşti! îi spun cât pot de calm.

— J-J-Jay! îmi spune numele printre clănţănitul dinţilor pe care îl aud de aici.

— Da, scumpo!

— N-nu pot s-să mă ri-ridic!

O, Doamne!

Privesc dezorientat în jur, gândindu-mă ce pot să fac în situația asta. Chiar dacă știu că nu este o idee bună să intru peste ea, nu pot nici să o las să zacă pe podeaua cabinei de duș, plină de disperare. Așa că înhaţ cel mai mare prosop pe care îl găsesc şi mă apropii de cabina de dus, înghiţind în sec.