Tangled love

Capitolul 17 - True lies

"Maybe some part of you just hates me
You pick me up and play me
How do we call this love
One time tell me you need me tonight
To make it easy, you lie
And say it's all for love"

                  Rixton - Me and my broken heart

      Mereu mi-a plăcut atmosfera din aeroport. Oriunde te uiţi vezi numai oameni fericiţi care ii imbrăţișează pe cei dragi, veniţi de departe. Mi-ar plăcea la nebunie să văd că cineva mi-a dus dorul. Nu mi s-a mai intâmplat până acum, pentru că eu nu am pe nimeni. Dar nu e momentul să imi fie milă de mine. John trebuie să ajungă din clipă in clipă. Mi-a fost dor de el, chiar dacă a lipsit doar două zile. Imbrăţișările lui mi-ar fi fost de folos in intervalul ăsta de timp.

     Il văd! Il văd! Are un bagaj in mâna stângă, iar in dreapta are o cutie roșie. Pe chipul său apare un zâmbet larg atunci când privirea lui o intâlnește pe a mea și mărește pasul. Pornesc și eu in direcţia lui, iar el lasă bagajele pe gresia albă și mă primește in braţele sale puternice și protectoare.

     - Mi-ai lipsit, imi șoptește el tandru.

     - Și tu mie. Data viitoare să nu mai pleci fără mine, spun eu acuzator ridicându-mă pe vârfuri, astfel incât să ajung la aceeași inălţime cu el.

     Drept răspuns primesc un zâmbet arogant, urmat de un sărut dulce.

     - Ţi-am adus ceva ca să mă ierţi pentru că nu te-am luat cu mine, spune el ridicând cutia misterioasă.

     - Deja te-am iertat, dar nu mă supăr dacă primesc și un cadou, chicotesc eu, iar apoi inșfac cutia și o deschid.

     Inăuntru, găsesc un glob de cristal, iar in centrul acestuia sunt amplasate două statuiete mici, un bărbat și o femeie, dansând. E absolut incântător.

     - E ca să-ţi amintească mereu de primul nostru sărut, spune el afectuos.

     - Ești cel mai drăguţ iubit din lume, zic eu fericită.
     Dar asta este ceea ce iţi dorești tu, un iubit drăguţ ca John, sau o provocare continuă ca știi-tu-cine?

     Nici să nu te gândești să intrerupi momentul ăsta, spun eu in sinea mea, mustrându-mi vocea interioară. Totuși, aș minţi dacă aș spune că știu sigur pe care din cele două variante aș alege-o. Imi alung aceste gânduri și atenţia mea se intoarce la John.

     - Haide să mergem, avem de luat o cină cu niște prieteni, spun eu gesticulând niște ghilimele in aer.

     - Nu sună bine, zice el râzând. Ce prieteni? continuă el imitându-mi gestul.

     - Știi tu, Kate și Damien, murmur eu scărpinându-mi ceafa, nesigură de reacţia lui.

     - Și cum de cinăm cu ei? se interesează el.

     - Păi, am fost invitaţi de Kate și evident că am refuzat-o, dar m-a provocat, așa că in final am acceptat.

     - Trebuie să te invăţ să nu te mai lași dusă de nas așa de ușor, zice el grijuliu, dar acum hai să mergem.

     Il lovesc jucăuș in braţ și plecăm spre parcare in căutarea unui taxi.

                 ***

     Restaurantul ăsta e atât de perfect din toate punctele de vedere. Are un stil medieval, iar candelabrul uriaș de deasupra mea luminează intreaga incăpere. Se vede că este un restaurant in care nu toată lumea iși permite să intre. Chipurile oamenilor așezaţi la mese emană un aer superior, iar eu imi impleticesc degetele cu ale lui John, pentru a mă simţi mai in largul meu.