Tangled love

Capitolul 27 - One night before

" You never let me go
Got me chained to your touch
Like a slave for you love
I'm ashamed to say it's true
Afraid to let you go
Cause without you I'm lost
And no matter the cost
I'd be standing next to you "
Maroon 5 - Shoot love

- Alege-o pe cea neagră, te prinde mai bine, mă sfătuiește Lexy. Eu incuviinţez din cap și merg spre cabina de probă pentru a mă schimba.

Rochia asta e prea frumoasă pentru a fi purtată la un eveniment așa de urât. Nici nu vreau să mă duc la petrecerea burlăciţelor. Poate nici nu ar fi trebuit să mă duc dacă acceptam cererea lui John, pentru că practic, nu aș mai fi fost burlăciţă, nu? Mintea mea zboară ușor către el, pentru că am fost foarte insensibilă in ultimul timp. Nici măcar nu am apucat să ii explic pe indelete ce s-a intâmplat. Ar trebui să il sun mai târziu.

Hotărăsc să rămân pe mâna lui Lexy și aleg rochia neagră. Nu am un corp de fotomodel, dar rochia asta imi face formele mai voluminoase. Este fără bretele, dantelată pe partea abdomenului și imi vine puţin deasupra genunghilor. Mă face să par mai indrăzneaţă, imi place asta, imi dă incredere in mine. Poate că o schimbare de atitudine mă va face mai puternică. Nu pot sta la nesfârșit plângând după atenţia lui Damien. E evident că el nu e dependent de atenţia mea, deci nici eu nu voi mai fi dependentă de a lui. E doar o chestiune de timp.

Sper.

Mi-am luat la revedere de la Lexy și am plecat spre casă, dar nu inainte de a-mi lua un capuccino de la cafeneaua de alături. Azvârl rochia pe pat și scot telefonul pentru a-l suna pe John. Nu știu ce ii voi spune, dar vreau doar să ii explic totul. Mă simt prost că l-am lăsat cu ochii in soare dintr-odată.

După câteva secunde de așteptare, vocea sa se aude la capătul liniei. Mă crispez puţin, dar imi revin repede.

- Bună, John, zic eu când realizez că el nu avea de gând să spună nimic.
- Hei, spune el sec.
- Ce mai faci? intreb eu, dar mă simt foarte ciudat, pentru că vorbesc cu el de parcă l-aș fi cunoscut acum cinci minute. Incă e supărat.
- Haide, Megan, spune ce vrei. E inutil să te comporţi de parcă nu s-a intâmplat nimic, răbufnește el.
- Imi pare rău, imi pare foarte rău, John, e tot ce pot spune.
- Nu, nu iţi pare. Iţi e doar milă de mine.
- Știi că nu e așa. Imi pare foarte rău că nu te-am putut aprecia cum meritai. Ești tot ce mi-aș fi putut dori vreodată, dar...
- Dar tu il iubești pe Damien, oftează el. Uite, nu e nevoie să imi explici nimic. Am inţeles.
- Nu, trebuie să iţi explic, insist eu. Nu am profitat niciodată de tine, iţi jur. Te plac și am adorat fiecare clipă cu tine, dar nu am simţit că te iubesc. Am incercat să il uit pe Damien, dar el era mereu in peisaj și să-l văd in fiecare zi nu imi făcea bine. De fiecare dată mă lăsam dusă de sentimentele mele și la sfârșitul zilei ajungeam să imi pară rău...
- Oprește-te! Nu mă faci să mă simt mai bine. Orice ai spune, nu schimbă faptul că in tot timpul ăsta in care eu mă indrăgosteam tot mai mult de tine, tu te gândeai la el. Știu că și acum o faci, dar e in regulă. Voi trece peste. Nu te invinovăţesc.
- Iţi mulţumesc, John. Nu vreau să crezi că nu am simţit nimic pentru tine. Vreau să știi că am vrut ca asta să funcţioneze, dar nu a fost să fie, murmur eu.
- Am inţeles. Megan?
- Da?
- Luptă pentru ce iţi dorești, șoptește el, intrerupând apelul.

El practic mi-a spus să lupt pentru Damien. El e ceea ce imi doresc. Problema e că eu nu sunt ce iși dorește el. Poate că mi-a spus că mă iubește, dar sigur el iși dorește ca familia lui să fie fericită. E așa frustrant!

Trebuie să fiu la petrecerea burlăciţelor la ora șapte, iar acum e ora cinci. Mai am doar două ore, deci e timpul să mă pregătesc. Imi fac un duș rapid, după care imi usuc părul și il ondulez. Aplic puţin machiaj, nu foarte mult, pentru că sigur la sfârșitul zilei voi plânge. Rochia imi vine parcă mai bine acum că sunt cu totul in ton cu petrecerea. Când mă uit la ceas, văd că mai am doar cincisprezece minute, deci e timpul să plec.
***