Tangled love

Capitolul 22 - Looking for answers

" Oh dear mama, I need you, need your arms,
Oh dear mama, you're my defence,
Oh dear mama, I can't breath thinking you'd might fly up,
Oh dear mama, don't you leave me.. "

Blaxy Girls - Dear mama

Am dormit puţin. Aseară, gândurile m-au răvășit. Tot mai multe semne de intrebare apar in mintea mea și nu știu cum să le răspund. Viaţa mea este, aparent, simplă și neinsemnată, dar toate intâmplările prin care am trecut de când m-am mutat in Chicago contrazic această afirmaţie.

Mă ridic in capul oaselor, frecându-mi ochii. Văd că Mia incă doarme. Cred și eu că e obosită după tot ce s-a intâmplat. Este ziua meciului, iar imediat după acesta ne vom intoarce acasă. Sper să nu mai am parte de incidente neplăcute de data asta. Merg spre baie pentru a-mi aranja părul și machiajul, când un ciocănit discret venit din direcţia ușii imi distrage atenţia. Cine poate fi la ora asta?

Deschid ușa, dar nu văd pe nimeni. Scot capul pe ușă și mă uit in stânga și in dreapta, dar nici urmă de vreo persoană. Mă hotărăsc să inchid ușa, când văd un pacheţel mic așezat pe podea. Nu știu dacă este pentru mine sau pentru Mia, dar tot am de gând să il deschid. Este ceva dur inauntru. Deschid cutia și găsesc o ramă de tablou pusă cu faţa in jos. O intorc și iese la iveală o fotografie cu mine de când eram mică. Lacrimi fierbinţi mi se preling obrajii imbujoraţi. Cine ar putea avea o fotografie cu mine de când eram mică? Scotocesc prin cutie și observ un bileţel mic pe care scrie : " 2 ani. J. " J? Ce inseamnă J? Scutur din cap buimăcită și o aud pe Mia plângându-se.

- Meg, nu mai face gălăgie, incerc să dorm.

- Scuze, zic eu dregându-mi glasul. Dar tot trebuie să te trezești. Meciul incepe in două ore.

- Ce?! spune ea ridicându-se agitată din pat. E târziu, e foarte, foarte târziu. De ce nu m-ai trezit mai devreme?

- Păi, m-am trezit acum cinci minute și eu și am cam fost reţinută, zic eu ridicând tabloul din mână pentru a-l arăta Miei.

- Aia ești tu? Ce simpatică erai, chiţăie ea. De ce l-ai adus cu tine?

- Asta e ideea. Nu eu l-am adus. L-am găsit la ușă de dimineaţă.

- Și nu știi cine l-a lăsat acolo? se interesează ea.

- Nu am nici cea mai mică idee. Totuși, oricine ar fi, s-a semnat cu litera J, explic eu.

- Nu-mi spune că nu intuiești nimic! pufnește ea in râs. Eu dau din umeri in semn că nu bănuiesc pe nimeni, iar ea dă din cap a dezamăgire.

- Ce zici de misterioasa femeie drăguţă care te-a eliberat din tortura in care tot ea te-a băgat? A zis că ești la fel de frumoasă, deci te știe de când erai un copil. Joline, Justine... sau cum o chema?

- Jeanine! strig eu. Ai dreptate, ea trebuie să fie. Ești un geniu, Mia!

O las in cameră fără să mai spun ceva și o iau la fugă prin holurile hotelului, incercând să ies cât mai repede. De unde știe Jeanine unde sunt cazată? De unde are ea poze cu mine? Trebuie să știu adevărul despre femeia asta și am de gând să scot orice informaţie am nevoie chiar din gura ei.

La ieșirea din hotel, mă izbesc de pieptul dur al lui Damien. El imi cuprinde umerii și imi caută privirea cu o sclipire in ochi, sclipire care arată ingrijorare.

- Megan, ești bine? De ce fugeai? mă intreabă liniștindu-se atunci când schiţez un zâmbet sincer.

- Da, sunt in regulă. Am doar câteva treburi de rezolvat cu... ăă... cineva, bâigui eu, dându-mi imediat seama că dacă i-aș fi spus cu cine vreau să vorbesc, m-ar fi impiedicat.