Tangled love

Calpitolul 14 - Too late

"Mmm, too young, too dumb to realize
That I should've bought you flowers
And held your hand
Should've gave you all my hours
When I had the chance."

                        Bruno Mars - When I was your man

      Damien's P.O.V.*

   Pasez mingea coechipierilor mei inainte ca meciul să inceapă. Facem câteva glume pentru a ne relaxa, avem nevoie de calm pentru a gândi limpede in timpul meciului. Privesc cu coada ochiului spre echipa de majorete și nu-mi pot lua ochii de la Megan. Dansează cu atâta pasiune și costumul ăla ii vine așa de bine. Mi-e dor să ii vorbesc și știu că e numai vina mea că nu ne-am mai văzut.

     Ea stă in vârful piramidei și zâmbește larg publicului, iar inima imi arde de dorinţă. Am să vorbesc cu ea după meci, trebuie să o fac.

     Totul se oprește in jurul meu atunci când o văd pe Megan dezechilibrându-se. Kate i-a dat drumul la picior, iar acum trupul ei firav se izbește de podea. Inima mi se face cât un purice. Megan nu se mișcă! Zace pe podea, iar o mulţime de oameni se apropie de ea privind speriaţi. Alerg spre ea strecurându-mă printre oameni și ii cuprind capul cu mâinile. Are ochii deschiși, dar privesc in gol, iar gura ii este intredeschisă.

     - Damien... spune ea șoptit, când ochii i se inchid.

     Mi se scurge tot sângele din obraji când simt cum chipul i se răcește și fac semne disperate oamenilor să cheme un doctor.

    Stau lânga ea, ţinându-i capul pe genunchii mei care tremurau atât de puternic. Ii mângâi faţa, care acum este palidă și rece. Mă inspăimântă gândul că poate nu-i voi mai vedea imbujorarea din obraji vreodată. Clipesc de câteva ori pentru a-mi alunga ideea asta din minte și in sală iși fac apariţia doi medici. Le fac imediat loc și mă indepărtez privind ingrozit la trupul ei ce zace pe podea. Doctorii vor știi exact ce să facă, trebuie să cred asta.

     Privirea mea o aţintește pe a lui Kate, care stă lângă Anna și Mia chicotind. Nu pot să cred că nu are nicio remușcare. Megan ar putea muri. S-a izbit cu capul de o suprafaţă dură. Merg cu pași apăsaţi spre ea și o trag de incheietura mâinii până in vestiar. O izbesc de perete și urlu:

    - Cum ai putut să ii faci așa ceva? Ești conștientă ca poate să moară, iar tu să fii exmatriculată.

    - Despre ce vorbești? miorlăie ea punându-și braţele pe după gâtul meu. A căzut pentru că e neindemânatică. Acum hai să ne jucăm puţin.

    - Nu mă minţi, Kate. Am văzut cum i-ai dat drumul la picior. De ce ai făcut-o? intreb eu printre dinţi.

    - Of, bine, eu sunt de vină. I-am spus că va plăti pentru că te-a sărutat, ei bine, ăsta a fost preţul, se lingușește ea.

    - La naiba cu tine, Kate! Eu am sărutat-o, nu ea pe mine și am făcut-o pentru că sunt indrăgostit de ea. Urăsc fiecare moment când sunt cu tine, dar sunt silit să o fac pentru părinţii mei, urlu eu.

    - Poate că ar trebui să te fac și pe tine să plătești, spune ea complet indiferentă.

    - Du-te dracu' ! Spun și o izbesc incă o dată de perete, iar apoi plec furtunos inapoi in sală.

    O iau pe Anna și plecăm impreună spre spital. Vreau să fiu lângă Megan. Drumul este scurt, iar intre noi este o tăcere stranie. Anna privește pierdută pe geam, dar nu spun nimic. Sunt nervos și pe ea pentru că după ce a făcut Kate, incă mai discută cu ea.

     In spital văd multe familii așteptând cu sufletul la gură vești despre rudele lor. Eu n-am de gând să aștept, nu pot. Merg spre prima asistentă pe care o văd și ii cer informaţii in legătură cu starea lui Megan.

    - A suferit o hemoragie internă și a intrat in operaţie. Dr. Young se ocupă de asta chiar acum, vă asigur că este cel mai bun neurochirurg din Chicago, deci este pe mâini bune, spune asistenta amabilă. Sunt rude pe care ar trebui să le sunăm?

    - Nu mai are pe nimeni, spun.

    - In regulă. Am apelat la John și la o fată Lexy, ei au fost ultimii apelaţi de pe mobilul ei, spune ea indepărtându-se de mine.

    Incuviinţez și mă incordez gândindu-mă că ea a ţinut legătura cu John. Nu imi place de tipul ăla.

    Stau lângă Anna in sala de așteptare și ea desenează cercuri cu buricele degetelor pe mâna mea.

    - Ai păţit ceva? mă decid eu să o intreb pe Anna.

    - Imi pare doar rău pentru Megan, nu așa trebuia să fie, murmură ea.

    - Știi ceva ce eu nu știu? intreb eu privind-o in adâncul ochilor.

    - Nu mă mai privi așa. Ești fratele meu, normal că iţi voi spune. Kate mi-a spus că are de gând să o impingă pe Megan in timpul dansului pentru a o face de râs, dar nu a spus niciodată că o va face să cadă din vârful piramidei. Iţi jur că dacă aș fi știut aș fi oprit-o, zice ea pe un ton defensiv.

    - Nu vreau să te mai văd pe lângă ea. Mama și tata nu te-au obligat și pe tine să stai prin jurul ei, spun eu un pic prea răutăcios.

    - Nu da vina pe ei, știi bine că avem nevoie ca firma să funcţioneze și fără părinţii lui Kate suntem pierduţi. Uite câte avem acum, dacă renunţi la Kate, toţi banii ăștia nu vor mai fi ai noștri, mă avertizează ea.

    - Nu am spus că voi renunţa, nu o voi face, dar fac asta pentru tine. Te rog doar să imi promiţi că vei sta departe de ea.

    - Iţi promit, spune ea imbrăţișându-mă cu dragoste. Ador această latură drăgăstoasă a surorii mele.

                ***

     A trecut o săptămână de când Megan este in spital și de când eu incă aștept să se trezească. Deși fiecare minut care trece mă anunţă ca e aproape imposibil să se mai trezească, eu incă sper că printr-o minune se va trezi.

    In două săptămâni echipa noastră va merge la naţionale. Băieţii au jucat fără mine și liceul nostru i-a zdrobit pe Buldogi. Vreau ca Megan să fie acolo cu mine.

    O privesc cum doarme precum un inger și ii analizez faţa albă, dar atât de perfectă. Ochii i se deschid clipind de câteva ori, pare speriată. Mă introc cu spatele, strigând rapid o asistentă, iar când mă intorc vreau să merg la ea și să o liniștesc, dar nu o fac. John a trecut pe lângă mine fără să mă privească și a intrat in incăpere. Se așează pe un scaun de lângă patul ei, mângâindu-i chipul, apoi aplecându-se să o sărute. Incremenesc când văd că ea nu i se impotrivește. Se dezlipesc din sărut, iar el ii zambește și cred că ii spune ce s-a intâmplat.

    Stau sprijinit de un perete din exteriorul camerei ei și vocea ei ii vorbește lui John atât de frumos. Mie nu mi-a vorbit niciodata așa. Ce stupid! Credeam că in două luni nu mă poate uita, dar a făcut-o. Poate e mai bine așa, chiar dacă mă doare. Noi doi nu am fi putut să fim impreună, indiferent dacă John ar fi apărut sau nu in peisaj.

    - Domnule, staţi de prea mult timp aici, imi spune o asistentă blondă impingându-mă puţin, iar acum sunt in faţa ușii. Puteţi reveni mâine, mă anunţă ea.

    Arunc o ultimă privire spre Megan, care mă privește șocată, dar imi zâmbește. Nu pot să mai fac asta. Mă incrunt și ies furios din spital mergând unde văd cu ochii. De ce mi se intâmplă mie asta?

---------------

P.O.V. - Point of view

---------------