Cerul înfruntă un act de trădare,
Venit din partea egocentrismului meu.
M-aș smulge, dacă ar fi cu putință,
Din mrejele primejdioase ale depărtării.
Eu nu am voalat sensuri nihilice
În încercārea de a ne regăsi,
Dar visul nostru e o lume de tăceri,
De deșarte pământuri nevindecate.
Așa că mă prăbușesc în abisurile uitării
În timp ce absurdul capătă formă
De cercuri concentrice, de vârtejuri adânci
Cu margini intangibile ochiului meu de muritor singuratic.
Acceptând imposibilitatea visului,
Romantismul îmi pare o legendă
De demult, din basmele cu zâne,
Uitată de o lume rece și schimbată.
CITEȘTI
Stihuri
PoesíaDe ce aș vrea sa explic inefabilul sufletului uman, care este pe cât de răvășit și dezacordat, pe atât de armonios și dulce, nu știu.
