Tu aparții de timp și timpul ți-e povară.
Se învinge singur, se coboară rar, te prinde în mreje de nedesfăcut,
Te uită sub mare, te aruncă spre cer, te așază în lună, te preface în stea, te blesteamă și pleacă fără să recunoască păcatul.
Eu aparțin de locuri în care nu am fost,
Locuri uitate intr-o buclă temporară
A unei copilării, sau poate adolescențe,
Dintr-o viață anterioară.
Prin lanțuri de nedesfăcut, trăiesc in ciuda timpului.
Noi ne-am mai întâlnit, undeva la mijlocul universului,
în lanțurile unui destin ce nu se va adeveri.
Noi suntem singurătate,
Dar singurătatea este timp.
CITEȘTI
Stihuri
PoesíaDe ce aș vrea sa explic inefabilul sufletului uman, care este pe cât de răvășit și dezacordat, pe atât de armonios și dulce, nu știu.
