E atât de toamnă, încât aud frunza cum pică
Și mă înspăimîntă mai mult ca prima oară.
E atât de toamnă, încât serafimii scoteau
Strigăte de oțel, strapungând liniștea nopții,
Doar ca să îți facă, cununi de foc albastru
Si să-ți prefacă ochiul în lentile de gheață.
CITEȘTI
Stihuri
PoesiaDe ce aș vrea sa explic inefabilul sufletului uman, care este pe cât de răvășit și dezacordat, pe atât de armonios și dulce, nu știu.
