Doar tu! // ff. Miraculous

Capitolul 3

♡Marinette♡

          Tot weekend-ul m-am gândit la sărutul cu Adrien. Habar nu am de ce a făcut asta; habar nu am de ce am acceptat. Oare simt ceva pentru el? Nu, nu, nu. Tărtăcuță ăsta e cel mai bun prieten al meu, plus că eu sunt împreună cu Luka. Oare simte el ceva pentru mine? Imposibil! Mă fac să râd singură. Chiar dacă din afară pare că flirtează cu mine, tot ce face idiotul e doar să facă mișto de mine. Adică mereu am fost așa. Prieteni și atât. Însă, de ce m-a sărutat? De ce am acceptat?
          Gândurile astea îmi dau târcoale tot drumul spre școală. Până când aud un strigăt din spatele meu:

—Marinette, ai grijă!

          Atât reușesc să aud, apoi simt o izbitură foarte puternică, și fac brusc contact cu asfaltul rece. Apoi nu mai simt și nu mai aud nimic..

☆Adrien☆

—Adrien, calmează-te frate. Cum au spus și doctorii, nu e nimic grav. Un os fisurat și câteva julituri. Spune Nino, încercând să mă ajute să mă calmez, însă nu reușește.

          Mă opresc din a mă plimba de colo-colo și mă așez pe scaunele tari, din piele ale spitalului. Durează o veșnicie, tot ce vreau să știu e dacă Marinette e bine, atât. Mă uit pe pereții holului de așteptare, sperând să mă mai calmez puțin și să mai treacă timpul.

—Am vorbit cu doamna Bustier. Se aude vocea Alyei, oprindu-se în fața noastră. A spus că ne va motiva ea la toate orele, noi doar să stăm și să avem grijă de Marinette. Oftează și se așează lângă Nino, începând să aștepte în continuare.

          Fix asta aveam de gând. Voi fi în dreapta ei mereu, până se va face bine, și după. Înainte de toate e prietena mea, apoi singura fata pe care o iubesc și o văd mereu când îmi închid ochii. Cu ea în gând adorm, cu ea în gând mă trezesc, în gând și în inimă. Mi-a intrat atât de tare în inimă, încât va rămâne acolo pentru totdeauna.
—Marinette Dupain-Cheng? Auzim dintr-o dată o voce de femeie.

—Aici! Sare Alya ca arsă de pe scaun, îndreptându-se spre ea; eu și Nino fiind chiar în spatele ei.

—Da. Marinette e bine, s-a trezit. A suferit mici răni în jurul picioarelor și a abdomenului. Și o fractură a mâinii. Însă am pus-o în ghips și în câteva săptămâni, va fi ca și nouă.

—O putem vedea? Întreb rapid și imediat cum văd că încuviințează din cap, mă îndrept val-vârtej spre salonul din care a ieșit asistenta.

          O văd pe pat. Are un halat alb pe ea și o mână în ghips, iar rănile de pe picioare destul de multe. Un mic oftat îmi scapă printre buze, privindu-ne amândoi preț de câteva secunde.

—Adrien.. Mormăie ea când mă apropii de ea.

          Îmi trag un scaun lângă patul ei și îi iau mâna dreaptă întra mea. Cealaltă o are în ghips..

—Adrien, ce cauți aici? Își continuă propoziția privindu-ne mâinile, fapt pe care îl făceam și eu.

—Am grijă de tine. Și Alya și Nino sunt pe hol. Așteptăm să te luăm acasă și să luăm gustări și să ne uităm la filme bune toată noaptea. Spun eu zâmbind ușor în colțul gurii sperând să o fac să se simtă mai bine, și chiar reușesc; un mic chicotit auzindu-se din partea ei.

—E și Luka aici? Vreau să-l văd! Spune aceasta zâmbind, încercând să se ridice în șezut.

          O așez ușor înapoi, apoi o privesc în ochi dându-i de înțeles că maimuțoiul ei nu-i aici. Mimica feței ei se schimbă în una tristă. Dacă asta a întristat-o, cum să-i zic că idiotul ăla a băgat-o în spital...?

—Niciodată nu e.. Mormăie ea mai apoi, privind în gol spre podea. Îmi poți explica măcar cum de am ajuns în halul ăsta?

          Nu Marinette, nu pot. Ar însemna să te mint, iar sufletul meu nu e pregătit pentru un așa fapt. Mai bine las pe altcineva.

—Îți va explica Alya, eu merg să chem o asistentă și să văd când te putem lua acasă. Îi răspund zâmbind slab.

          Îi sărut mâna, apoi mă ridic de pe scaun și mă îndrept spre ușă. După mine, intră Alya și Nino.

☆☆☆

—Sper că n-ați sunat-o pe mama. Spune Marinette panicată, aducându-și brusc aminte de mama sa.

—Nu, scumpo. Stai liniștită. Știu că mama ta e plecată în nu știu ce oraș și n-am vrut să o îngrijorez. Plus că am gorilele astea cu mine și ne descurcăm noi cumva până vine ea. Răspunde Alya chicotind, făcând referire la mine și Nino.

—Gata popcornul! Spune Nino venind din bucătărie cu două boluri mari de popcorn.

          Mergem cu toții în camera lui Marinette, ne așezăm pe mocheta moale și pufoasă, bineînțeles că pe ea am obligat-o să se așeze în pat. Dacă mai comenta mult, o legam de pat.

—Merg până la baie. Îi mormăi frumoasei aproape adormite, care stătea tolănită în pat, iar ea scoate un simplu mormăit.

          După ce mi-am făcut treburile, mă șterg pe mâini, și aproape că mă pufnește râsul când văd că baia e aproape toată în imprimeu de buburuze. De la halat, la prosoape, la micul covoraș din baie. Credeam că a scăpat de obsesia asta cu buburuze de când era mică, dar se pare că nu. Obișnuiam să ne jucăm de-a super eroii, care erau bineînțeles inventați de noi. Ea era Buburuza Miraculoasă, iar eu Chat Noir.
          După ce ies din baia Buburuzei Miraculoase, aud soneria. Mă îndrept spre ușa de la intrare, și imediat simt cum mă acaparează nervii când îi văd pe cei doi în fața mea.

—Ce vreți? Întreb apăsat și vizibil nervos.

—Tu ce cauți aici? Întreabă maimuțoiul din fața mea, privindu-mă și el la fel de nervos când mă vede.

–Vă ucideți altădată, idioților. Vreau să o văd pe Marinette. Spune Chloé, încercând să intre în casă, însă o opresc.

—Doarme. Răspund scurt și când eram pe cale să închid ușa, Luka mă oprește.

—Dă-i astea lui Marinette, le-a uitat la mine în mașină. Spune și îmi întinde un pachet de țigări.

          Simt cum mă iau mai tare dracii. Acum chiar o leg de pat.