Doar tu! // ff. Miraculous

Capitolul 4

♡Marinette♡

          Simt un miros înțepător și atât de cunoscut. Deschid ochii și văd ușa de la cameră crăpățită. Alya și Nino dormeau pe mocheta, pe un pat improvizat din pături. Mă ridic încet din pat, și ies din cameră în liniște, sperând să nu-i trezesc pe porumbei.
          Cobor în sufragerie, și rămân blocată când îl văd pe Adrien cu o țigară aprinsă în mână, iar în cealaltă mână cu un pachet de țigări, privindu-mă nervos. Cred că am îmbulinat-o!

—Te-a căutat iubi bubi! Spune acesta zdrobind țigara aprinsă în palmă, fără să mustreze nici măcar o strâmbătură.

—Și tu ce faci cu alea? Întreb privind spre pachetul de țigări, înghițind subtil în sec.

—De când fumezi Marinette? Întreabă acesta, având aceeași mimică nervoasă.

          Oftez zgomotos și mă îndrept spre bucătărie, evitând să-i răspund. Ce îl interesează pe el? Și mai ales cine e el să îi dau eu explicații?
          Mă întorc brusc spre el și îi înșfac pachetul din mână, apoi îmi continui drumul spre bucătărie. Chiar nu am chef de crizele lui acum. Chiar are impresia că dacă e popular, i se cuvine să știe totul sau să facă crize când vrea el? M-am săturat să-i tot dau eu explicații pentru că el e Adrien idiotu.
          Intru în bucătărie și mă așez la masă și îmi aprind o țigară, trăgând un fum adânc, apoi simt cum în secunda doi, țigara îmi este smulsă din gură.

—Vei mai pune gura pe astea doar peste cadavrul meu! Mârâie nervos și îmi ia pachetul și începe să îl strângă în pumni.

          Mă ridic nervoasă de pe scaun și mă apropii de el, privindu-l nervoasă pe păluga din fața mea. Chiar dacă eu am 1.60, iar el 1.80, nu mi-e frică de el. Menținem un contact vizual, cu priviri fulgerătoare.

—Sper că m-am făcut înțeles. Mârâie nervos și iese din bucătărie, trântind ușa în urma sa.

        Cum ziceam, Adrien idiotu. Acum că am făcut prezentările, ar fi cazu să merg să dorm.

♡♡♡

          Tot un miros de fum mă trezește și de data asta. Mă ridic buimacă din pat, apoi ies din cameră. Doar că ăsta nu e fum de țigară, și plus mai miroase și a ars.
          Intru în bucătărie și o văd pe Alya la aragaz, încercând să facă niște clătite. Bine zis încerca, pentru că a ars vreo 3, plus asta pe care o scoate acum din tigaie.

—Alya, de câte ori ți-am zis să nu te mai apropii de aragaz dacă mai vrei să trăim? Spun amuzată, luându-i tigaia în mână și o așez în chiuvetă.

—Eu i-am zis să nu gătească, însă m-a amenințat! Spune Nino amuzat, luând-o pe Alya în brațe pe la spate.

—Dacă nu taci, Nino, jur că-ți bag clătitele astea arse pe gât! Spune Alya, nervoasă.

          Încep să râd când îi aud pe cei doi, apoi încep să fac niște cafea. Ușa bucătăriei se deschide, iar pe ea intră Adrien somnoros. Nu vreau să aud nici măcar un cuvânt din partea lui, Adrien Șefu Maimuțelor.

–Bună dimineața. Ne salută el, apoi se așează la masă.

          Alya și Nino l-au salutat înapoi, însă eu nu am scos și nu am schițat nimic. Sunt supărată pe el. Nu știu de ce, dar sunt.

—Merg să cumpăr ceva de mâncare. Spune Nino, luându-și cheile de la mașină.

—Mâncare chinezească! Chițăie Alya entuziasmată, apoi iese cu Nino din bucătărie.

          Nu vreți să vă explic liniștea de mormânt ce e acum în bucătărie. Însă nici cu un pistol la tâmplă nu aș începe o conversație acum cu el.

—Pot să știu și eu ce ai, Marinette? Întreabă Adrien la un moment dat, și mulțumesc lui Dumnezeu pentru că nu mai rezistam mult așa.

—N-am nimic! Răspund scurt, și mă întorc spre el cu o cană de cafea în mână. Vrei cafea? Întreb, încercând să schimb subiectul.

          Acesta îmi ia cana din mână, și o așează pe masă. Apoi mă prinde de talie și mă așează pe blatul de la bucătărie.

—Te-am întrebat ceva, Marinette! Spune acesta privindu-mă intens în ochi.

          Știe că mă intimidează dacă mă privește așa, dar să vezi ce-l intimidez eu cu două palme.

—Iar eu ți-am răspuns, Adrien! Spun privindu-l și eu, încercând să nu-i arăt că sunt intimidată.

—Acela nu e răspunsul pe care îl vreau eu! Continuă, apropiindu-se mai mult de fața mea.

—Aoleu, mai avem și pretenții! Spun rotindu-mi ochii, și încerc să-l împing de lângă mine. Pleacă!

          Acesta își ridică o sprânceană, mă prinde brusc de talie și mă lipește de el. Apoi își lipește buzele rapid de ale mele. Bine, deja îmi place asta.
          Răspuns instant la sărut, el adâncindu-l ușor. La un moment dat se desparte din sărut, privindu-mă cu un mic zâmbet în colțul gurii.

—Da vreau cafea, iubito. Mulțumesc! Spune și se așează la masă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

          Iubito?! Stai ce tocmai a zis?
          Mă încrunt ușor când aud apelativul, și îl privesc confuză. Deja își dă filme copilul ăsta. Îmi dau ochii peste cap, și îmi iau cana mea cu cafea, ieșind din bucătărie ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Chiar dacă mai vreau să-l sărut, atât de grav.