Doar tu! // ff. Miraculous

Capitolul 5

♡Marinette♡

—Iubirea mea, stai! Așteaptă-mă. Îl aud deja de secunde bune pe Luka, disperat să mă ajungă din urmă.

           Dar nu, nu vreau să-i văd moaca în momentul ăsta. Sunt foarte supărată pe el. Nici nu a venit la spital să mă viziteze, nici măcar nu a venit la mine acasă să vadă dacă încă mai trăiesc.

—Lasă-mă în pace, Luka! Mormăi nervoasă și intru în liceu.

          Mă izbesc de cineva, și când eram gata să cad, mă prinde în brațele sale. Ridic privirea și îl văd pe Adrien. Întorc privirea spre intrarea în liceu și îl văd pe Luka care ne privea nervos. Îmi dau o palmă efectiv, și îl împing pe Adrien de lângă mine, și îmi continui drumul. Însă îl aud pe Luka țipând și mă opresc.

—Acum înțeleg de ce nu mă vrei! Țipă atât de tare încât tot liceul se oprește și se uită la noi. Toate îl alegeți pe domnul perfecțiune, dar tu Marinette? Nu credeam că o să cazi așa repede în patul lui.

—Luka, ajunge! Țip privindu-l nervoasă, dar totodată rușinată de toată situația. Pleaca și lasă-mă în pace.

—De ce să plec? Eu nu renunț la tine așa ușor, Marinette. Nu îl las să mi te ia așa ușor. Țipă Luka în continuare, de această dată apropiindu-se nervos de mine.

—Trebuia să te gândești la asta înainte să dai cu mașina peste ea, imbecilule. Îl aud pe Adrien nervos, apoi în secunda următoare e peste Luka, cărându-i pumni în gură.

—Adrien, oprește-te. Încerc să-l prind pe Adrien de braț, însă îmi dă cu cotul în gură. Gura, hainele și mâinile mele fiind acum pline de sânge.

          Adrien se oprește și se ridică venind la mine, Luka fiind încă pe podea aproape inconștient. Ne privim unul pe altul cu lacrimi în ochi, el abia revenindu-și din criza de nervi, realizând ce se întâmplă defapt în jurul lui.

—Jur că ăla nu am fost eu. Reușește să mormăie, însă îl privesc dezamăgită și trec pe lângă el.

Peste câteva zile

—Marinette, a venit Adrien. Aud vocea mamei din sufragerie.

          Fac ochii mari și mă arunc în pat sub pătura mea cu imprimeu de buburuză, sperând să nu mă vadă.

—Prea târziu, Mari. Îi aud vocea blondului, care trage pătura de pe mine și se așează pe pat. Vreau să vorbim, te rog.

—Ascult. Mormăi și mă ridic în șezut. Ai 5 minute la dispoziție.

—Marinette, nu fi copil, te rog. Spune acesta, privindu-mă trist. Am încercat doar să te protejez. Luka nu e potrivit pentru tine.

          Oftez și mă ridic din pat, așezându-mă la birou cu spatele la el. Nu vreau să-l privesc. În momentul ăsta sunt foarte supărată pe el.

—Te rog să ieși afară, Adrien. Și te rog să stai departe de mine. Adaug, înainte ca acesta să iasă din camera mea.

☆Adrien☆

—Nu vrea să mă asculte, Nino. E așa încăpățânată. Mormăi luând sticla cu rom a tatei din dulap.

—Fetele sunt complicate, frate. Trebuie să le dai timp, și se vor întoarce singure la tine. Adaugă Nino, în timp ce ia și el două pahare.

          Poate că are dreptate. Dacă îi arăt puțină indiferență, poate va fi altfel. Dar tot nu am de gând să renunț la ea nici în ruptul capului.

          Dau peste cap paharul de rom, și îmi mai torn unul. Și încă unul. Și încă unul. Până simt că sunt în sfârșit bine. Nu mă mai gândesc la nimic, și tot ce fac e să râd împreună cu Nino care e la fel de spart ca și mine.

—Adrien. Urlă Nino, râzând. Cum ar fi să le trimitem fetelor poze în boxeri. Spune acesta scoțând telefonul, uluit de idea care tocmai i-a venit.

—Eu primul. Spun în timp ce scap de haine, rămânând în boxerii mei grii.

          Ne facem poze, și i le trimitem lui Alya și lui Marinette. Acum sigur va fi topită după mine.

—Adrien, frate. De asta suntem noi prieteni. Pentru că eu gândesc prostiile și tu le faci. Mormăie acesta, sprijinindu-ne unul pe altul, încercând să urcăm scările până în camera mea.